Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările

marți, 10 decembrie 2013

sinestezia este o anestezie cu viață



eu mă fac să fiu un mod de a fi eu aleg dar nu mă aleg eu privesc dar nu mă privesc eu sunt cel mai îndepărtat aproape al meu întotdeauna prezent dar niciodată conștient de prezența mea eu sunt toată lumea care a plecat din mine la schi la proteste la patinoar la o cafea la orice eu aștept pe canapea o altă viață în care să mă nasc la fel cred eu cred prea puțin eu știu culorile pe numele lor mic și le strig de exemplu mă albastrule unde dracu fugi seara după ce închid ușa cerului și culorile îmi răspund uneori dar culorile n-au buze ele au mâini și mâinile sunt de mâine ele nici nu există pentru că existența în sine sună a gol și golul e plin ochi de ochiuri de rouă prăjite în lumina încinsă e dimineții și dimineață e în fiecare zi dacă vrei dacă vreau dacă vrei să vreau voi privi pe fereastră pentru că fereastra mă desparte de iarnă fereastra e o despărțire în toată regula iar regula este regulată bine adică e periodică necesară și merită încălcată vreau să zic să respecți și ceea ce nu trebuie respectat să respiri iubirea printr-un plămân universal să nu uiți să o iei razna să nu îți pese că îți pasă fiindcă prin inima ta trece sângele tuturor necunoscuților

când mă iubești
trăiesc fără să-mi număr banii


photo: chillphotographie

vineri, 23 noiembrie 2012

black friday










o să trişăm i-am spus
apoi am intrat la medicul de familie
după reţeta de medicamente compensate
am mers în piaţă după legume
am luat şi-un kil de mere
şi doi covrigi calzi cu susan
m-a sunat tata să vadă ce fac
mi-a dat-o şi pe mama la telefon
să se asigure că-s bine
am tăcut dintr-odată
pe stradă erau doar
2 epiderme care se ating
în ceaţa strâpunsă de faruri de taxi

o să vină o vreme în care
federer n-o să mai fie campion

miercuri, 7 noiembrie 2012

45 de zile până la apocalipsă












voi toţi îmi vorbiţi despre mine habar n-aveţi nici eu n-am habar ce sunt de ce nu sunt apoi plecaţi seara e la fel de groaznică mă uit minute-n şir în oglindă în baie arăt mai bine mai bine ca ieri am venele întregi mă spăl pe dinţi mai sunt 45 de zile până la apocalipsă îmi place să număr am multe obsesii cea mai gravă eşti tu dar nu-i nimic la iarnă nu vreau niciun cadou la iarnă mă vei lua de mână mănuşile mele de lână vor fi ochii tăi ochii mei văd mult văd cum viaţa mea va fi regăsită de altcineva am obosit happy days are over de dimineaţă am aflat că obama e iar preşedinte nimeni nu mai crede-n moralitate totul e cool şi pizdos dar ştiu că viaţa nu-i nici măcar un banc prost nimeni nu se joacă cu noi noi suntem marionetele propriilor noastre vieţi şi n-avem unde fugi chiar dacă dorinţa de a fugi e cea mai puternică de mâine întotdeauna de mâine va fi mai bine atât de simplu ne minţim atât de simplu trăim am uitat să-mi ud florile florile au nevoie de apă aşa cum eu am nevoie de tine dar ăsta-i un secret pe care n-o să-l afli cine ştie unde-o să mă pierd acum merg să mănânc alune de pădure paracetamol sinus algocalmin două trei pahare de whiskey mă vindec mă curăţ mă tratez mai sunt 45 de zile până la apocalipsă

dacă uneori poate fi niciodată
niciodată nu poate fi uneori

joi, 15 martie 2012

mind trip












afară-i o lună aruncată aiurea pe cer care parcă biciuie năprasnic nişte nori sângerii şi-i scutură bine de ploaie ca semn că iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe dar nu contează pentru că orice trecut e irecuperabil aşa că nu-mi rămâne decât să sting becul în cameră şi lumina din mine mă aşez în pat ca-n fiecare seară încerc să adorm gândindu-mă la lucruri plăcute uneori îmi dau seama că iubesc într-o lume în care toate-s de căcat alteori sub ochi mi se strâng nevroze teribile şi am impresia că demoni cu pielea de var împing pereţii camerei în mine-s toate paradisurile pierdute şi-mi scrâşnesc dinţii aud sunete ciudate în urechi pe dumnezeu cum suferă de tulburări în conştiinţă orientare percepţie atenţie memorie voinţă dar nu! eu fac diferenţa dintre iluzie şi halucinaţie chiar dacă cromozomii 18 şi 21 sunt futuţi rău faci un refill cu serotonină în sinapse adaugi escitalopram clorpromazină prometazină un mix de culori vrac şi ajungi să râzi al naibii de bine râsul ăla euforic ce-ţi umflă grimase pe faţă şi ai impresia că te simţi demenţ-ial însă e doar impresia fiindcă mai târziu dai de valori crude de adevăr şi până dimineaţa încerci să rezolvi paradoxurile lui russel skolen godel berry şi uite aşa uiţi că aseară iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe că trecutul e irecuperabil prin urmare trezeşte-mă nu mă trezi decât dacă ştii să-mi spui

inima ta ce valoare logică are?



foto: Alexander Kharlamov

duminică, 11 martie 2012

despre căutare









hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea pentru că eu n-aş vrea să mai stau pe-aici sunt doar oameni cu suflete exorcizate ce se îngrămădesc prin centrul oraşului hoinărind din cafenea în cafenea fără nici o direcţie ca semn că nici iarna asta n-au învăţat să iubească ştii foarte bine eu nu cred în niciodată nu e prea târziu pentru că întotdeauna poate fi prea târziu aşa că hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea poate în mine ceva ce ai lăsat în vreun cotlon unde stau pitulate amestecate ruginite toate secundele trecutului


foto: Alexander Kharlamov

miercuri, 29 februarie 2012

ultima zi de iarnă












oamenii mai şi zâmbesc
până la urmă
mai e până la apocalipsă

şi uite
s-a dus şi iarna asta
se pare că
n-am murit prea mult

luni, 13 februarie 2012

accident, ca-n viaţă












acum nu mă doare nimic de parcă n-ar exista durere şi îngerii n-ar avea ce veghea de fapt trei ketonale şi-au făcut treaba destul de bine şi sunt aproape fericit dar ştiu că mai târziu aşa în vreo trei ore când toate-s tăcute şi noaptea-i cuprinsă de iarnă o să mă caţăr pe pereţi de durere şi-atunci nu mi-aş dori altceva decât ca degetul mâinii tale drepte degetul ăla cărnos cu vinişoare indigo firav împrăştiate sub pielea netedă să-mi umble cuminte pe glezna luxată înmuiat în alifii misterioase cu gust de ciocolată... până adorm



foto: Iker Iglesias

joi, 19 ianuarie 2012

în oraş iarna a putrezit









ceva mi-a trecut prin minte
n-am ascultat
nu erai tu
nu ştiu
poate doar acest vânt
agăţat de semafoarele stinse
pe o stradă în care
n-a zâmbit nimeni azi

e trecut de 1
noaptea
în oraş iarna a putrezit
mă plimb nu ştiu
de ce
până unde
aş merge să găsesc ceva
pe mine degeaba
m-am pierdut de multe ori
m-am găsit
neschimbat

e frig
nu poţi respira
parcă şi
cerul e fără dumnezeu
tot ce-a mai rămas
e o lună aspră
ce-nchide sub pleoape
tăcerea

miercuri, 11 ianuarie 2012

vizită la urgenţă












parc-ar ninge din lună
calm şi apăsat ca-ntâia oară
cu fulgi albaştri
ce-l miră chiar şi pe dumnezeu

în rest
toate-au tăcut
într-un târziu sub iarnă
doar eu număr
număr
aceşti stropi grei
ce-mi cad direct în venă
dintr-un pat de fier
învăluit în clor
nu mai cred
în infinit

de parc-aş fi în visul cuiva
un vis crunt
în care nu exist
dar sunt

marți, 22 noiembrie 2011

im-perfectul timpului prezent












nu o să mă credeţi dar vă spun noi existăm pentru că alţii ne există şi orice imperfecţiune poate fi perfectă şi uite că aşa s-a mai dus o zi şi zilele ni se duc împreună şi noi suferim de atacuri de cord de panică de identitate de mijlocul oricărei vârste de viaţă de vulturi ce ne trec prin viaţă de îngeri ce ne-atacă cu nesimţire ne-simţirea de închipuiri de orice realităţi închipuite sau nu de raţiuni contradictorii care ne fac dificilă orice alegere pentru că orice am face alegem să ne fie mai uşor pe calea cea mai grea pe când noi ar trebui să iubim până la dracu şi înapoi de mult şi de neoprit şi mâinile doar ar trebui să ne fie îngheţate de la vreun frig al vreunei ierni şi inima nu niciodată inima ar trebui să ştie sângele celor pe care-i iubim şi-ar trebui să fie încinsă ca o lavă ce mocneşte într-un vulcan ce tocmai vrea să erupă şi-aşa cu inima al naibii de încinsă ar trebui să vrem să trăim lumi pe care ştim că n-avem cum să le trăim şi să nu ne săturăm niciodată de gustul pe care-l au buzele să nu ne săturăm de vise ori de iluzii oricât de iluzoriu ar fi tot şi asta pentru simplul motiv că orice am face noi existăm pentru că alţii ne există şi orice imperfecţiune poate fi perfectă şi nu o să mă credeţi dar cred c-ar trebui să iubim mai mult chiar dacă nu ne reuşeşte nicicum

duminică, 20 noiembrie 2011

poveste dintr-o iarnă în care urşii polari nu erau pe cale de dispariţie












era tot iarnă pe-atunci încă n-apucase să ningă-n oraş era doar al naibii de frig şi noi priveam lumea de la geamul bucătăriei şi credeam că lumea ne stă la picioare iar în picioare purtam şosete pluşate cu dungi galbene în rest eram goi şi miroseam la fel în fiecare dimineaţă şi pe sub sânii tăi obişnuiam să adorm oricând să mă trezesc oricum şi să trăiesc în neştire şi era tot iarnă şi-n fiecare iarnă ne răceam unul de la altul şi împărţeam aceeaşi folie de paracetamol şi ceaiul de chimen ne făcea bine şi portocalele începeau să fie dulci şi mai credeam în poveşti încă mai credeam în poveşti pentru că nu ştiam că poveştile nu există pentru că doar iarna se pot spune poveşti ce nu există pentru că pe-atunci urşii polari nu erau pe cale de dispariţie iar pe pachetele de ţigări încă nu scria fumatul ucide iar eu fumam mult fumam cu poftă ţigări din petunii şi inimi de sfinţi şi da era tot iarnă şi citeam mai multe cărţi deodată şi chiar credeam că ştiu mai bine decât heidegger de ce fiinţa este iar ochii tăi îmi erau de-ajuns pentru că nu uitau nimic... şi era tot iarnă pe-atunci ca şi acum o iarnă ce-mi ascultă bătaia aspră din venă şi cuvântul din acest vers e o iarnă de-aia grea absurd de grea numa bună de spus poveşti ce nu există

duminică, 13 noiembrie 2011

înserare












s-a înserat ca dracu de tare şi nici n-ai observat că lumina din noi s-a scurtat de ceva vreme că mie mi-au crescut aripi rigide de frunze-ngheţate în umeri dar încă ştiu să iubesc cu gura cu ochii cu orice inimă mai bine decât dumnezeu că-n spatele dinţilor încă mai am mii de metafore pe care ţi le-aş pune direct în lobul urechii şi într-o secundă porii pielii ţi-ar exploda că eu încă sunt eu şi toamna nu pleacă din mine şi eu trăiesc doar toamna şi mă preling în şi după răni metafizice şi înţeleg tot ce e de neînţeles în rest nu înţeleg nimic şi chiar şi aşa ţi-aş mai adormi doar o dată sub încheietura mâinilor în arome fine de lămâie de unde să nu mai cred în sfârşit în infinit în totul sau nimic şi te-aş lăsa să-mi visezi şi nu te-aş opri... dar uite că iarna a venit şi iarna asta tu-mi spui că nu mai ştiu să zâmbesc dar de ce-aş mai zâmbi oricum s-a înserat ca dracu de tare astăzi ieri de ceva vreme în orice zi trăită netrăită...

marți, 2 august 2011

aici, jos




hai până jos
aici unde eu stau întins
aici unde urechile mi se ating de piatră
şi aud... tăcerea tuturor paşilor




stau confortabil
sunt jumătate pământ jumătate cer
acopăr cu spatele flori ce nu vor mai zări primăvara
din mâini presar trigonometrii subtile
iar de jur în prejurul meu
filosofiile trăiesc şi mor
neînsemnat

aşa că hai până jos
nu-ţi mai aduce aminte nimic din mine
uită-mă prin nuferi albi
doar aşează-te
şi-ascultă cum sună iarna şi vara laolaltă
într-o secundă fără ecou

trăieşte-mi o altă viaţă

aici, jos,
eu dorm somnul umbrelor
şi tresar doar când ploaia îmi explodează pe sprâncene

trăieşte-mi o altă viaţă

vineri, 1 aprilie 2011

În această primăvară te voi fi lăsat în urmă


În această primăvară te voi fi lăsat în urmă, să numeri zile şi nopţi fără ploaie, să-mi cauţi urmele într-un april cenuşiu ... de fapt, voi renunţa la toate vieţile posibile pentru un strop din ploaia ta!

Dacă ai şti să mă cauţi, m-ai căuta prima dată în tine... acolo eu stau ascuns, mă scurg în ţesutul tău şi-ţi dau culoare aprinsă globulelor din sânge ... de fapt, vreau doar să fur şi eu puţin din lumina văzută de ochii tăi!

Sunt dincolo de tine, sădesc cuvinte într-un pământ uscat ... voi aştepta cuminte să cadă prima ploaie de april pentru ca tu să culegi o metaforă sau două despre primăvara!

Poartă-mă în april, prinde ploaia pentru mine, lasă-te pe spate în iarbă şi înverzeşte-ţi pielea, culege şi un zâmbet de pe jos, din cenuşă ... pentru mine!

Aleargă, iubeşte, visează... pentru mine, citeşte-mi numele în prima stea ce cade!

Aşa se termină viaţa mea văzută prin ochii tăi!
Aşa se naşte primăvara ta care începe cu mine!

De fapt, în această primăvară,
din care iarnă mă trezeşti?

duminică, 5 decembrie 2010

pesemne e un ajun


nu ne mai spunem nimic
de când ai ales să taci
am probat mai multe cămăşi de forţă
niciuna nu-mi vine bine
probabil că am umerii prea laţi


astăzi a fost frig
am privit în vitrine un fel de manechin care avea sprâncene
am cumpărat portocale
mi-am adus aminte ce vârstă am
întâmplător
azi e ajun de moş nicolae

e prea multă iarnă
o primesc cu ceai verde şi paracetamol
ascult o serenadă
şi am impresia că mă simt mai bine

dacă tot nu spun nimic
te voi lăsa pe tine să alegi ce cadou să primesc
nici nu voi încerca să ghicesc
fiindcă ştiu
eu mă voi primi de la tine