înserare

s-a înserat ca dracu de tare şi nici n-ai observat că lumina din noi s-a scurtat de ceva vreme că mie mi-au crescut aripi rigide de frunze-ngheţate în umeri dar încă ştiu să iubesc cu gura cu ochii cu orice inimă mai bine decât dumnezeu că-n spatele dinţilor încă mai am mii de metafore pe care ţi le-aş pune direct în lobul urechii şi într-o secundă porii pielii ţi-ar exploda că eu încă sunt eu şi toamna nu pleacă din mine şi eu trăiesc doar toamna şi mă preling în şi după răni metafizice şi înţeleg tot ce e de neînţeles în rest nu înţeleg nimic şi chiar şi aşa ţi-aş mai adormi doar o dată sub încheietura mâinilor în arome fine de lămâie de unde să nu mai cred în sfârşit în infinit în totul sau nimic şi te-aş lăsa să-mi visezi şi nu te-aş opri... dar uite că iarna a venit şi iarna asta tu-mi spui că nu mai ştiu să zâmbesc dar de ce-aş mai zâmbi oricum s-a înserat ca dracu de tare astăzi ieri de ceva vreme în orice zi trăită netrăită...

aşa e să fii gol (atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru)

aşa e să fii gol nu doar pe dinafară ci şi pe dinăuntru nu doar pe dinăuntru dar mai ales pe dinafară cu pielea-mi toată adunată de la frigul ce-ţi stă în vârful sânilor de parcă iarna ţi-a ajuns deja prin inimă îţi spun că sunt neacoperit şi nu acopăr nimic că toate aceste dungi uscate şi amare ce-mi trec haotic trupul sunt ale celor care-au încercat cândva să iubească şi aş vrea să şi le ia dracu toţi înapoi să şi le poarte ei la nesfârşit pentru că merită mie mi-ar conveni doar să mă izbesc de fluturi tâmpiţi ce se nasc dimineaţa şi mor seara sau de îngeri amnezici ce încurcă lumile-ntre ele să trăiesc puţin din antinomii antifraze antagonisme antiteze să mă obişnuiesc că nu reuşesc niciodată nimic fiindcă sunt gol nu doar pe dinăuntru ci şi pe dinafară nu doar pe dinafară dar mai ales pe dinăuntru cu venele-nmuiate-n ulei din maci furioşi ce-mi stau lipite de ideile mele fixe mult prea fix îţi spun că nu mai poţi ascunde nimic în ceva ce n-are nimic de ascuns că nu mai poţi să te încălzeşti prin mine că sunt cel mai gol dintre cei ce şi-au dorit întotdeauna să fie goi dar n-au ştiut cum şi-ţi arăt ceea ce nu trebuie arătat îţi arăt ceea ce ai vrut să vezi uite

sunt gol
în mine nu mai e nimic în jurul meu doar eu

manifest împotriva mea (şi acelora ca mine)

dacă e să am ceva atunci am cu mine aşa cum probabil şi voi aveţi cu voi dar niciodată nu recunoaşteţi şi-mi reproşez că nimicul îmi spune de fiecare dată mai mult decât nimic că mă îndoiesc de orice lucru mai ceva ca descartes şi uneori mi-aş dori ca totul să se oprească în mine aidoma unui ceas netras şi ca şi voi uneori mă simt bine să-mi plâng de milă să mă simt ca dracu să închid ochii şi în ochii mei închişi să mă închid şi eu cu tot ce reprezint tot ce reprezint ar putea fi spus probabil într-o frază dar încă nu m-a rostit nimeni şi iar aştept şi de aşteptat aştept mult şi demult orice oricum întotdeauna de oriunde aş fi însă aştept toamna în fiecare alt anotimp iar când e toamnă nu aşteaptă nimeni cu mine şi iar o iau de la capăt şi la drept vorbind m-am cam săturat să fiu binevoitor înţelegător cu ipocriţii cărora le spun să mă pune-n cur fiindcă binele îşi are şi el limitele lui dar totuşi mă prefac că binele-i bine şi-i sinonim cu infinitu că doar aşa sunt eu şi de ce să n-o zic, da! mă urăsc pentru multe dar cel mai mult mă urăsc fiindcă ştiu să iubesc mai bine decât oricine şi aproape ca toţi cei care n-au iubit niciodată la un loc