joi, 29 decembrie 2011

pe străzi arhanghelii aprind lumini grenadine












ziua dă să moară
în geamul înnegrit
arhangheli cu greu îmblânziţi
aprind lumini grenadine pe străzile încă
neninse

în cameră
artaud rimbaud nancy doar câteva cărţi
mâzgălite pe biroul împânzit de foi
unde ţi-ai uitat de vreun an lângă lampă
o agrafă

nimic nou
toate-au rămas neschimbate
poate doar un vis absurd în care
luăm cina în pat,
dovleci cruzi de-un verde anis
şi hesperide zemoase,
mai bântuie încăperea

în rest
am mâinile strânse-n nanchin
şi sufletul blocat într-o uşoară psihoză

altfel
mi-ar fi plăcut să priveşti
cum ziua dă să moară
în geamul înnegrit
unde încă mai stau atârnate
tăceri
şi câteva crengi de scorţişoară

luni, 26 decembrie 2011

toate-s la locul lor












toate-s la locul lor
şi tu
ce bine dormi
şi ce uşor îţi cade noaptea
în stropi imenşi pe şold
ca şi când n-aş fi trecut
niciodată pe-acolo
şi doar buzele-ţi tresar
din când în când
de parcă un înger sau doi
ar încerca să râdă
întâia oară

toate-s la locul lor
aşa ca nici nu mai întreb
de ce m-ascunzi prin vis

joi, 15 decembrie 2011

to do list












aminteşte-mi azi
să iau pâine şi pastă de dinţi
să mănânc pe la prânz
să nu iubesc prea mult
să nu încerc să mă descopăr
să zâmbesc
să fac pe cineva să zâmbească
şi spre seară
poate-mi aduci aminte
că suntem singuri
într-o lume ce nu cunoaşte
singurătatea


mai bine
hai să lăsăm tot
da de ne trăiesc alţii
din întâmplare
să lăsăm tot
şi hai
hai
să-l aşteptăm pe godot

duminică, 11 decembrie 2011

colind












te du de m-aşteaptă în seri de colind
când casa miroase a lapte şi-a măr
când ninge cuminte şi-albastru prin lume
şi nici nu contează dacă eşti, dacă sunt

şi-ţi pune sub pleoape un vis oarecare
şi-ţi pune pe umeri doar şalul greoi
brodat pe la mijloc cu vise din mine
de sfinţi aiuriţi cu degete moi

iar noaptea... să-nchidă lumina în tine
când toate-au tăcut prin lumea albastră
te du de m-aşteaptă în seri de colind
chiar dacă eşti, chiar de nu sunt

miercuri, 7 decembrie 2011

de ce mă iubesc oamenii












în mine sisif e fericit asta vociferam ca un dement prin bucătărie în timp ce-mi prăjeam trei felii de pâine de altfel cam toţi care trăiesc prin mine sunt fericiţi doar eu nu ştiu ce dracu am de nu mă suport şi mă încăpăţânez să cred că n-am nevoie de nimic altceva decât de logică chiar dacă logica nu ne scoate din căcat dar uite aşa îmi creez lumi care toate pot exista pentru că în absolutul meu totul e relativ şi-n fiecare seară mă gândesc ce-mi lipseşte şi cred că cel mai mult îmi lipsesc lucrurile simple dar nu ştiu ce înseamnă simplu şi-atunci n-are cum să-mi lipsească ceva ce n-am trăit şi uite aşa o iau iar de la capăt şi mă complac cu ideea că lumea e absurdă fiindcă în fiecare moment ne întrebăm ce suntem cum suntem de ce suntem pe când ar trebui doar să trăim fără ca să ştim de fapt că trăim şi dintre toţi am impresia că eu mă întreb cel mai mult de-asta şi cred că dumnezeu nu-mi seamănă şi nici nu-i datorez nimic şi da am răspunsul la întrebarea de ce mă iubesc oamenii: pentru că nu mă doare-n cot niciodată dar numai tu ştii că nu e bine să fiu lăsat singur cu mine pentru că aş putea crede prea mult aş putea visa prea mult aş putea iubi prea mult

duminică, 4 decembrie 2011

îmbăiere












i-am dat drumul la apă în cadă
m-am dezbrăcat de hainele reci
şi-am intrat sub apa fierbinte
cu toată viaţa avută până acum
şi toate vocile din cap mi-au tăcut
şi le-am tăcut şi eu
iar sub ochii închişi
altcineva mă exista
şi parcă nicicând
pielea nu ţi-a mirosit aşa
ca de măr verde

m-aş duce
aşa m-aş duce undeva
de unde să pot revendica iluzii ce nu-mi aparţin
unde ziua miroase a nucă spartă
şi noapte-a opiu dulceag

m-aş duce în cel mai frumos vis
pe care să nu mai pot să ţi-l visez