pe străzi arhanghelii aprind lumini grenadine

ziua dă să moară
în geamul înnegrit
arhangheli cu greu îmblânziţi
aprind lumini grenadine pe străzile încă
neninse

în cameră
artaud rimbaud nancy doar câteva cărţi
mâzgălite pe biroul împânzit de foi
unde ţi-ai uitat de vreun an lângă lampă
o agrafă

nimic nou
toate-au rămas neschimbate
poate doar un vis absurd în care
luăm cina în pat,
dovleci cruzi de-un verde anis
şi hesperide zemoase,
mai bântuie încăperea

în rest
am mâinile strânse-n nanchin
şi sufletul blocat într-o uşoară psihoză

altfel
mi-ar fi plăcut să priveşti
cum ziua dă să moară
în geamul înnegrit
unde încă mai stau atârnate
tăceri
şi câteva crengi de scorţişoară

sunt bun, doar noaptea!

pe lună se văd arhangheli tembeli
ce-şi tatuează pe iris
un fel de culoare încinsă
pe care noi oamenii o numim
iubire





e 2 noaptea, sunt vreo 25 de grade
căldura încă ţine florile deschise
iar eu probez suflete de sirene
în paturi de umbre
cumva, toate-mi sunt bune

sunt pentru că nu te-ai gândit că pot fi
sunt pentru că pot fi
sunt cel ce pune mareea în tine
acum, doar acum.
sunt bun doar până dimineaţa
când mă vei schimba rapid
pe un zâmbet scăpat fără voie
când bei o gură de expresso cu lapte

de ce sunt bun, doar noaptea?
pentru că mărul din care am muşcat
era de fapt un sân perfect
nu roşu ci albastru
şi nu regret
aşa am aflat şi eu
ce gust are cerul
când se îneacă în mare

Liber

fragment

"Am 17 ani, sunt un adolescent cu părul blond şi lung până la coapse. Port cercei în urechi şi inele pe degetele de la mâini. Sunt acoperit de simboluri despre care nu am habar ce înseamnă. Nu înţeleg nimic din lume dar port în mine o libertate nemaiîntâlnită. Port libertatea pură, pe care doar o simt. Oamenii mi se par minunaţi, mâncarea are gust de ambrozie, muşc dintr-un măr de parcă aş atinge aripi de arhanghel. Citesc multe cărţi, am o foame de cunoaştere de care mă desprind greu. Nu îmi pasă de ziua de mâine fiindcă ştiu că va veni, fiindcă o aştept. Mâine am teză la română, mâine e vineri şi urmează să mă îmbăt, mâine voi merge pe munte, mâine voi lua orice tren spre orice direcţie, mâine o voi întâlni pe ea, sau pe ea, sau pe ea... Singura mea grijă e ca mâine să fie... Totul se petrece mâine...

......

De atunci, acest mâine a devenit ieri. Au trecut ceva ani. Acum înţeleg libertatea dar nu mai sunt liber. Libertatea pentru mine cel de acum e doar un concept abstract. Întotdeauna mi-am imaginat cum ar arăta „corabia beată” a lui Rimbaud însă dincolo de cuvinte imaginile sunt greu de găsit. Când am înţeles ce e libertatea am descoperit şi limitele ei. Când i-am descoperit limitele mi-am dat seama că libertatea e doar o iluzie romantică. Spre deosebire de Victor, personajul lui Beckett din Eleutheria, eu nu voi simţi niciodată că voi deveni liber fiindcă eu nu mă pot elibera de mine. Limita mea sunt eu. De pe aripi de arhanghel culeg acum doar nitrazepam, zoloft, xanax, paluxanil şi lexotanil. Iadul sunt eu. De ziua de mâine vreau să mă ascund... simt doar că legile lui Murphy îmi sunt tatuate sub limbă. Toate. De fapt, nici libertatea de a-mi alege propriul nume nu o am...

Nu e nimic, oricum niciodată nu mi-a plăcut numele Nabuchodonosor...”