șoseaua amară

pe șoseaua amară
zilele cad în gropi ce n-au ecou
și totul dispare
din fața ochiului conștient

uneori pot
să pipăi cu auzul
bostanii și viezurii grași
de care îmi povestea bunicul
alteori privesc
cum sunt lovite de asfințit
furnici flămânde
și oameni fără stăpân

acum însă
am pus hainele la uscat
nimic nu e departe doar noi ne îndepărtăm
pe șoseaua amară
viața nu e abstractă
ori iubești ori ești un fraier

și
să nu vă-ntrebați niciodată
cine sunteți
oricum voi nu vă puteți răspunde
iar cine știe
e demult plecat

pe șoseaua amară cade toamna dintr-un cer fără sfinți


photo: chillphotographie

vreau

vreau ca dimineaţa să mă scald în aurore
şi să dau jos de pe mine noaptea ca pe o haină purtată prea mult
ziua vreau ca oamenii să zâmbească prosteşte de mult
vreau să fiu primul care zâmbeşte prosteşte de mult
vreau să beau apă scursă din ceruri fără nori
şi mai vreau ca pe buze să-mi crească flori imense de mac
iar ţie... ţie vreau să-ţi fiu urma de sutien lăsată adânc în piele
vreau să-ţi fiu mirosul sânilor seara
când ochii ţi se închid sub florile mele de mac
şi adorm

aici, jos

hai până jos
aici unde eu stau întins
aici unde urechile mi se ating de piatră
şi aud... tăcerea tuturor paşilor




stau confortabil
sunt jumătate pământ jumătate cer
acopăr cu spatele flori ce nu vor mai zări primăvara
din mâini presar trigonometrii subtile
iar de jur în prejurul meu
filosofiile trăiesc şi mor
neînsemnat

aşa că hai până jos
nu-ţi mai aduce aminte nimic din mine
uită-mă prin nuferi albi
doar aşează-te
şi-ascultă cum sună iarna şi vara laolaltă
într-o secundă fără ecou

trăieşte-mi o altă viaţă

aici, jos,
eu dorm somnul umbrelor
şi tresar doar când ploaia îmi explodează pe sprâncene

trăieşte-mi o altă viaţă

sunt bun, doar noaptea!

pe lună se văd arhangheli tembeli
ce-şi tatuează pe iris
un fel de culoare încinsă
pe care noi oamenii o numim
iubire





e 2 noaptea, sunt vreo 25 de grade
căldura încă ţine florile deschise
iar eu probez suflete de sirene
în paturi de umbre
cumva, toate-mi sunt bune

sunt pentru că nu te-ai gândit că pot fi
sunt pentru că pot fi
sunt cel ce pune mareea în tine
acum, doar acum.
sunt bun doar până dimineaţa
când mă vei schimba rapid
pe un zâmbet scăpat fără voie
când bei o gură de expresso cu lapte

de ce sunt bun, doar noaptea?
pentru că mărul din care am muşcat
era de fapt un sân perfect
nu roşu ci albastru
şi nu regret
aşa am aflat şi eu
ce gust are cerul
când se îneacă în mare

Nelinişte. Multă nelinişte!

Nelinişte. Multă nelinişte. De la acest vânt care bate dinspre nord. Într-o tăcere repetativă nu mai îndrăznesc să-mi spun nimic. Oare ce aduce acest vânt?
Poate nimic nou...

De multe ori mă priveşti ca pe un cod greu de descifrat. Nu ai reusit să citeşti nimic din mine. Şi până la urmă sunt atât de simplu... sunt format numai din 1 şi 0...

Dacă mi-ai fi citit manualul de folosire ai fi văzut că cerul din ochii mei... nu e decât o pată albastră uniformă...

Vrei să mă cunoşti? Atunci umblă prin mine şi dacă te pierzi, ţine o mână lipită de vreo venă şi nu o dezlipi... mergi fără grijă... te va duce acolo unde vrei să ajungi...

Dacă tot eşti pe acolo, mângâie-mi puţin şi miocitul şi stropeşte-mi citoplasma cu hero... aşa poate îmi trezeşti pofta de nebunie...


Mi se pare mie sau între noi se strecoară acest vânt ca o lamă ruginită? Pe mine mă taie adânc, puţin mai jos de splină. Dacă bagi mâna, sunt cald... mult prea cald! N-aş fi zis!


am dreptate?