un fel al tău ciudat

tu ai ceva al tău ciudat
când păşeşti luminile ţi se opresc sub tălpi
şi aşa reuşeşti să-mi apari
doar în siluete ce amestecă albul în negru

acum ai o panglică roşie pe ochi
din piele dau să-ţi crească frezii bizare
şi-ntre buze parcă-ţi sunt strânse
destinele tuturor oamenilor
şi reuşeşti cumva... să taci

tu ai ceva al tău inexplicabil
poate un fel de ploaie necăzută din nori
poate un fel de nor neatârnat de cer
dar de durut
te doare fiecare lumină din mine
pe care sub tălpi o opreşti

vreau

vreau ca dimineaţa să mă scald în aurore
şi să dau jos de pe mine noaptea ca pe o haină purtată prea mult
ziua vreau ca oamenii să zâmbească prosteşte de mult
vreau să fiu primul care zâmbeşte prosteşte de mult
vreau să beau apă scursă din ceruri fără nori
şi mai vreau ca pe buze să-mi crească flori imense de mac
iar ţie... ţie vreau să-ţi fiu urma de sutien lăsată adânc în piele
vreau să-ţi fiu mirosul sânilor seara
când ochii ţi se închid sub florile mele de mac
şi adorm

după-amiaza unei furtuni

La orizont se văd nori grei... nori rupţi cu forţa dintr-un univers veşnic. Afară se simte deja liniştea verilor târzii în care fiinţe tainice se transformă-n iluzii ce trăiesc ascunse-n ochii noştri aproape adormiţi...


Furtuna ne aşteaptă, furtuna ne întoarce din drum...


Cu buzele umede respir acest aer primitiv ca pe o pedeapsă. Aş fi vrut să dorm... să am vise inegale şi să mă mulţumesc cu atât. Şi aş mai fi vrut să-ţi vorbesc ceva, orice... poate despre sfârşit. Dar nici azi nu mi-ai cerut... aşa c-am să tac!


Şi-o să aştept...între tunete să respir. Iar când va începe să plouă, voi întinde mâna pe geam şi-am să rup acea perdea perfectă de picuri nervoşi de apă... fiindcă nimic nu e perfect... doar se vrea a fi...


În lumea noastră cumpărăm timp la 100 de grame... şi e atât de scump încât pentru a-l plăti am început să ne vindem pe noi...


Ce furtună-i afară... ce linişte plină... tu oare ce faci? Azi ce secret îmi ascunzi?

eu sunt tu!

doar atunci
când vorbele mele reci şi absurde
ca din gura altcuiva
desprind litera de literă
doar atunci aud, aproape mut,
că tu mă vorbeşti




eu nu mai am nevoie de mine
vom face schimb de artere
ne vom curge şi ne vom mărturisi
prin urmare nu mai avem
ce ne ascunde
decât că acum
trebuie ca tu să-mi spui
ce mai fac

înainte însă
probează-mi ţesutul şi pielea
la cabina de probă
şi vezi dacă-ţi vin bine în coate
s-ar putea să-ţi fiu puţin lat în umeri
în rest
nu sunt scămoşat
iar după defecte nu căuta
doar oasele-mi sunt cusute cam strâmb

vezi şi dacă
ochi-mi poţi să-i foloseşti
pe post de lentile
de obicei sunt mai întunecaţi
mai vezi şi în ce parte din inimă
îmi ascund ura
şi scoate-mi şi nicotina din plămâni
poate o foloseşti pe post de ruj
cu siguranţă are nuanţa fuxia

nu sunt deloc perfect
dar prin urechile mele
poţi să auzi apa fierbinte
din norii de furtuna
aşa nu te vei mai întreba
dacă mâine va ploua

dacă m-ai vrut
acum mă şi ai
preţul meu
ai fost chiar tu