Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările

duminică, 4 decembrie 2011

îmbăiere












i-am dat drumul la apă în cadă
m-am dezbrăcat de hainele reci
şi-am intrat sub apa fierbinte
cu toată viaţa avută până acum
şi toate vocile din cap mi-au tăcut
şi le-am tăcut şi eu
iar sub ochii închişi
altcineva mă exista
şi parcă nicicând
pielea nu ţi-a mirosit aşa
ca de măr verde

m-aş duce
aşa m-aş duce undeva
de unde să pot revendica iluzii ce nu-mi aparţin
unde ziua miroase a nucă spartă
şi noapte-a opiu dulceag

m-aş duce în cel mai frumos vis
pe care să nu mai pot să ţi-l visez

vineri, 3 iunie 2011

departe



suntem departe
ascunşi între copaci
ce se scutură de o ploaie trecătoare
şi mai aproape
de un cer ce miroase a iederă




e bine aici
liniştea e străpunsă
doar de picuri pătraţi de apă
din pământ ies idoli absenţi de scoarţă uscată
şi zâne cu sâni amărui
ne îmbie într-un cântec fluierat
de uitare

nu vom mai pleca
magi ascunşi în noaptea ce va să vină
se pregătesc să ne împartă universul
în porţii egale
sub tălpile reci
religii păgâne renasc
şi
pe nesimţite
spirite lunecoase se grăbesc să iasă din noi
respirând pentru prima dată ... aerul liber

câte mistere şoptite de frunze
ne poartă în iluzia unei dimensiuni paralele
şi câtă vară ...
câtă vară albastră
ne trece prin trup...
de azi vom merge pe drumul mătăsii
şi ne vom lăsa ochii-nfloriţi
de flori sălbatice de opiu...

cât de departe e lumea de noi
cât de departe e lumea de noi...
şi de îngeri... de îngeri nu ne e teamă...

miercuri, 9 martie 2011

secunda 61


secunda asta trecuse atât de repede
încât umbra zeilor rămase spintecată în patru
de două lame de cuţit trântite în ficat
ca dintr-o tăcere albastră
de unde sirene stricate ar cere o gură de apă sărată


sârma ghimpată drept ghirlandă
îmi strălucea deja la gât
verdele murdar îmi crescuse în palmă
şi nici nu mai apucasem să spun
că nu va mai ninge

alungă-mă, i-am zis
pierde-mă de mine, i-am zis
şi m-a alungat
şi m-a pierdut
secunda
m-a ascuns pe mine în mine
şi m-a lăsat
secunda, curva dracului,
întins pe ultima zăpadă

marți, 8 februarie 2011

eu sunt tu!


doar atunci
când vorbele mele reci şi absurde
ca din gura altcuiva
desprind litera de literă
doar atunci aud, aproape mut,
că tu mă vorbeşti




eu nu mai am nevoie de mine
vom face schimb de artere
ne vom curge şi ne vom mărturisi
prin urmare nu mai avem
ce ne ascunde
decât că acum
trebuie ca tu să-mi spui
ce mai fac

înainte însă
probează-mi ţesutul şi pielea
la cabina de probă
şi vezi dacă-ţi vin bine în coate
s-ar putea să-ţi fiu puţin lat în umeri
în rest
nu sunt scămoşat
iar după defecte nu căuta
doar oasele-mi sunt cusute cam strâmb

vezi şi dacă
ochi-mi poţi să-i foloseşti
pe post de lentile
de obicei sunt mai întunecaţi
mai vezi şi în ce parte din inimă
îmi ascund ura
şi scoate-mi şi nicotina din plămâni
poate o foloseşti pe post de ruj
cu siguranţă are nuanţa fuxia

nu sunt deloc perfect
dar prin urechile mele
poţi să auzi apa fierbinte
din norii de furtuna
aşa nu te vei mai întreba
dacă mâine va ploua

dacă m-ai vrut
acum mă şi ai
preţul meu
ai fost chiar tu

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

cu gust de apă


sunt sfâşiat de vorba ta
de gândul tău adânc de crimă
m-ascund între cuvintele petale de bumbac
ce te-au crescut nebună şi marină

aşa te las să mă îneci în ape
în ziduri şi corăbii să m-arunci
iar la reflux, cu alge-n loc de splină
să prind iar viaţă de pe stânci

şi nu vei şti că sunt iar viu
că sunt vampir cu apă-n venă
că am să-ţi dau ce tu mi-ai dat
c-am să-ţi dau trupul de sirenă

aceste ape care mor
cuprind din noi ultimul ceas
sunt sigur că tu ai murit
sunt sigur că eu n-am rămas

cădem cumpliţi şi stinşi în nopţi arabe
de unde luminăm ce am pierdut
şi o poveste s-a născut din umbra noastră
ce licurici o spun cu glasul mut

apa ce ne bea
s-a înecat şi ea...