noaptea, de sânziene

dacă închid ochii
sub frunze de sticlă mată
mă voi fi pierdut şi furat
de cântece şoptite-n miresme vulgare,
să fiu găsit
de cine-mi visează în noapte
pentru prima oară chipul



din mlaştini hipnotice
zâne cu mâinile-n polen
îmi opresc secundele în cântec
şi mă îmbracă-n solstiţii dulci,
în rest sunt gol
întotdeauna am fost aşa

e noapte, de sânziene
mă caută femeile prin vise
îmi pun descântece-n flori de piersic
şi-şi culcă pe sâni
cuvinte pe care cândva le rosteam
aşa că
să nu uiţi cumva să visezi
în această noapte nu pot visa pentru tine

şi dacă nu mă vei fi visat
de dimineaţă vei ştii
pentru că va ploua cu rouă neagră
peste obsesia mea de a fi înger

departe

suntem departe
ascunşi între copaci
ce se scutură de o ploaie trecătoare
şi mai aproape
de un cer ce miroase a iederă




e bine aici
liniştea e străpunsă
doar de picuri pătraţi de apă
din pământ ies idoli absenţi de scoarţă uscată
şi zâne cu sâni amărui
ne îmbie într-un cântec fluierat
de uitare

nu vom mai pleca
magi ascunşi în noaptea ce va să vină
se pregătesc să ne împartă universul
în porţii egale
sub tălpile reci
religii păgâne renasc
şi
pe nesimţite
spirite lunecoase se grăbesc să iasă din noi
respirând pentru prima dată ... aerul liber

câte mistere şoptite de frunze
ne poartă în iluzia unei dimensiuni paralele
şi câtă vară ...
câtă vară albastră
ne trece prin trup...
de azi vom merge pe drumul mătăsii
şi ne vom lăsa ochii-nfloriţi
de flori sălbatice de opiu...

cât de departe e lumea de noi
cât de departe e lumea de noi...
şi de îngeri... de îngeri nu ne e teamă...