ceea ce e real e și posibil
de aceea trebuie să crezi
în broscuțe cu picioare de flori
ca într-un postulat de genul
corespondența dintre idee
și realitate se numește
adevăr
dar nu despre asta vorbim azi
nouă oricum ne place
ambiguitatea sistematică
noi rescriem regulile lui leibniz
și ne trezim că nu prea știm ce vrem
dar știm că vrem ceea ce nu avem
și uneori uneori
un felinar imens și speriat
ne-mbracă umbra într-un contur perfect
și casele devin copii bătrâni
ce se joacă de-a uitarea
sub luna plină a cerului de ieri
atunci noi mergem mai departe
precum oamenii fericiți
ce să mai zic
asta clar e o secvență mișto
de film siropos
stai nu pleca îmi spui
stai nu pleca îmi spui
cred îți răspund cred
în fundul genunchii sânii și gropițele tale
în imaginea asta rotundă a credinței
perfecte și mi-e bine
mi-e bine
de fiecare dată când te îmbrățișez
umărul tău miroase a vis nesfârșit
photo: stefan beutler
