Se afișează postările cu eticheta cuvant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuvant. Afișați toate postările

miercuri, 11 iulie 2012

exerciţiu de imaginaţie









imaginează-ţi
un perete crăpat scorojit
plin de urme de palme
de numere şi cuvinte
amestecate încâlcite peste tot
notiţe care şi-au pierdut sensul

imaginează-ţi
că eşti lângă acest perete
miroase a ghimbir a nebunie
a idei scăldate-n ulei de anason
miroase a nou şi-a vechi deodată
aşa cum ar mirosi o inimă strivită

şi-ţi mai imaginează că
întinzi mâna să atingi
acest perete care există şi nu există
şi nu poţi trece de el
doar dacă poţi să-ţi imaginezi o uşă
despre care nu ştii că e uşă

acum aşează-te
trăieşte şi zâmbeşte
fără motiv
deschide-mi pleoapele

luni, 26 martie 2012

prima umbră de primăvară









beau un ceai arămiu
pe terasă la pardon
într-un oraş în care nu caut
mai nimic

lângă mine
doar lumina amiezii se joacă
într-o umbră prăfuită
răstingnită pe un ecou
de cuvinte nemărturisite

ascunde-mă ţi-as fi zis
ascunde-mă
în minutul stors din ora blocată în ceasul de lemn ce atârnă pe un perete de inimă
oriunde oriunde

undeva unde
doar tu ştii să-mi pui primăvara
pe tâmple



foto: Novic Arman Zhenikeyev

duminică, 20 noiembrie 2011

poveste dintr-o iarnă în care urşii polari nu erau pe cale de dispariţie












era tot iarnă pe-atunci încă n-apucase să ningă-n oraş era doar al naibii de frig şi noi priveam lumea de la geamul bucătăriei şi credeam că lumea ne stă la picioare iar în picioare purtam şosete pluşate cu dungi galbene în rest eram goi şi miroseam la fel în fiecare dimineaţă şi pe sub sânii tăi obişnuiam să adorm oricând să mă trezesc oricum şi să trăiesc în neştire şi era tot iarnă şi-n fiecare iarnă ne răceam unul de la altul şi împărţeam aceeaşi folie de paracetamol şi ceaiul de chimen ne făcea bine şi portocalele începeau să fie dulci şi mai credeam în poveşti încă mai credeam în poveşti pentru că nu ştiam că poveştile nu există pentru că doar iarna se pot spune poveşti ce nu există pentru că pe-atunci urşii polari nu erau pe cale de dispariţie iar pe pachetele de ţigări încă nu scria fumatul ucide iar eu fumam mult fumam cu poftă ţigări din petunii şi inimi de sfinţi şi da era tot iarnă şi citeam mai multe cărţi deodată şi chiar credeam că ştiu mai bine decât heidegger de ce fiinţa este iar ochii tăi îmi erau de-ajuns pentru că nu uitau nimic... şi era tot iarnă pe-atunci ca şi acum o iarnă ce-mi ascultă bătaia aspră din venă şi cuvântul din acest vers e o iarnă de-aia grea absurd de grea numa bună de spus poveşti ce nu există

miercuri, 26 octombrie 2011

acum ori niciodată şi niciodată întotdeauna












am chef de poveşti am chef de poveştile alea în care trăim acum ori niciodată şi niciodată întotdeauna când nu ştiu că sunt când nu ştii că eşti când sunt cum niciodată n-ai crezut că pot fi când absolutul este pur şi simplu şi eu cred în dumnezeu cred în orice şi nimic şi totul e perfect când totu-i frumos şi nici măcar nu ştim că e aşa când foile-mi sunt albe şi cuvintele-mi adorm prin inimă iar inima mi-o bate sângele tău când urechile-mi aud cum respiră oameni de zăpadă închipuiţi când noaptea te sperii fiindcă oamenii de zăpadă respiră şi eu îţi visez poveşti albastre cu flori de maci ce răsar de sub zăpadă şi tu îmi taci tăcerea de pe buze şi adormi şi eu rămân într-o poveste neterminată şi mi-aş dori ca zăpada să fie măcar anul ăsta albastră dar ştiu că nu va fi nimic nu va fi decât o poveste pentru că aşa sunt poveştile prin urmare nu-mi opri cuvântul înţeleg mai bine decât crezi ce înseamnă niciodată

vineri, 2 septembrie 2011

somn












mi-ai adormit prin mine
şi m-ai lăsat în noroiul zilelor ploioase
să-mi număr cuvintele nerostite
prin şoaptele altora, ca să nu-ţi tresar
şi parcă văd că doar la primăvară te vei trezi
şi-ai să mă-ntrebi undeva într-o dimineaţă
aşa fără vreo urmă de vinovăţie sacră
dacă avem lapte la cafea

marți, 12 aprilie 2011

am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine


îmi scald tăcerea în tot ce am vrut să fiu. voi mai spune un alt cuvânt... doar atunci când voi învăţa să vorbesc iar...

în această linişte, nu se mai poate găsi nimic din timp... nici urme de ape nu mai stau deasupra-mi... nici lumina de ieri nu mă încălzeşte... nici înălţimi nu mai sunt... nu mai am cum să măsor propria cădere... oricum, de-ar fi să mai păşesc, în urma ta mi-aş găsi cărarea...

la ce mă gândesc acum? nu ştiu! la reîntoarcerea spre sine?! la ce îmi doresc?! să mă gândesc la cum am fost sau la cum voi fi?!

aşa că în linişte zbier a nimic dar mai ales încep să merg, să neg, să am, să las...şi mi se pare că am uitat, nu de mult, între noi coasta cea ruptă...

mă bandajez cu tăcere... nu mai am nimic de pierdut... voi lăsa istoria să pornească de la sfârşitul a ceea ce nu a fost încă...

din acest spaţiu rupt din infinit doar câţiva îngeri de piatră, în jurul meu, se mai găsesc a-mi striga ceva despre nemurire... eficient şi clar...

dar n-am ce înţelege! am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine…

mă simt mai bine aşa... întins... în această linişte, voi lăsa iarba să-mi treacă de vene...
voi fi una cu uitarea
şi de-ar fi să mă recunosc
mă voi recunoaşte
în prima ta mirare
că, uite,
nu va fi un an secetos...

vineri, 8 aprilie 2011

citind, mă recitesc!


Nu mai cred demult în aceste întâmplări reale. Care mă înconjoară. Care îmi cer să judec normal. Prefer să mă las în voia cuvintelor... celor care MĂ fac real, celor care MĂ străpung cu un real care nu îmi lasă urme. Niciunde!

De fiecare dată când recitesc o carte îmi dau seama că sunt altfel, că aceleaşi cuvinte îmi dau un sens care acum îmi convine mai mult. Descopăr ceea ce prima sau a doua oară, sau a şaptea oară n-am descoperit. Mă descopăr pe mine în viaţa acelor personaje sau idei. Şi mă simt iubit, urât, blestemat, depresiv... Până când (re)citesc ultima pagină... şi atunci revin la iluzia mea pe care alţii o numesc „viaţă”.

Primăvara e un prilej bun pentru recitirea cărţilor. Oare?!

De data asta, m-am simţit studiat ca un microb de propria mea judecată. Ce să aleg între o lume logică şi o altă lume logică?

Şi oare câte toxine mai pot să vărs din mine?

„urcaţi pe eşafod, călăul vă aşteaptă....!”, cu asta am rămas din ultima carte recitită!

Oricum, aveţi grijă ce cărţi alegeţi să recitiţi... riscul e să vă descoperiţi tot mai mult! Sau prea mult!

Oamenii au străbătut fiecare metru de pe această planetă până când şi-au dat seama că paradisul nu există!

Nu-mi rămâne altceva de făcut decât
să mă prăbuşesc în propria clipă!

vineri, 1 aprilie 2011

În această primăvară te voi fi lăsat în urmă


În această primăvară te voi fi lăsat în urmă, să numeri zile şi nopţi fără ploaie, să-mi cauţi urmele într-un april cenuşiu ... de fapt, voi renunţa la toate vieţile posibile pentru un strop din ploaia ta!

Dacă ai şti să mă cauţi, m-ai căuta prima dată în tine... acolo eu stau ascuns, mă scurg în ţesutul tău şi-ţi dau culoare aprinsă globulelor din sânge ... de fapt, vreau doar să fur şi eu puţin din lumina văzută de ochii tăi!

Sunt dincolo de tine, sădesc cuvinte într-un pământ uscat ... voi aştepta cuminte să cadă prima ploaie de april pentru ca tu să culegi o metaforă sau două despre primăvara!

Poartă-mă în april, prinde ploaia pentru mine, lasă-te pe spate în iarbă şi înverzeşte-ţi pielea, culege şi un zâmbet de pe jos, din cenuşă ... pentru mine!

Aleargă, iubeşte, visează... pentru mine, citeşte-mi numele în prima stea ce cade!

Aşa se termină viaţa mea văzută prin ochii tăi!
Aşa se naşte primăvara ta care începe cu mine!

De fapt, în această primăvară,
din care iarnă mă trezeşti?

marți, 8 februarie 2011

eu sunt tu!


doar atunci
când vorbele mele reci şi absurde
ca din gura altcuiva
desprind litera de literă
doar atunci aud, aproape mut,
că tu mă vorbeşti




eu nu mai am nevoie de mine
vom face schimb de artere
ne vom curge şi ne vom mărturisi
prin urmare nu mai avem
ce ne ascunde
decât că acum
trebuie ca tu să-mi spui
ce mai fac

înainte însă
probează-mi ţesutul şi pielea
la cabina de probă
şi vezi dacă-ţi vin bine în coate
s-ar putea să-ţi fiu puţin lat în umeri
în rest
nu sunt scămoşat
iar după defecte nu căuta
doar oasele-mi sunt cusute cam strâmb

vezi şi dacă
ochi-mi poţi să-i foloseşti
pe post de lentile
de obicei sunt mai întunecaţi
mai vezi şi în ce parte din inimă
îmi ascund ura
şi scoate-mi şi nicotina din plămâni
poate o foloseşti pe post de ruj
cu siguranţă are nuanţa fuxia

nu sunt deloc perfect
dar prin urechile mele
poţi să auzi apa fierbinte
din norii de furtuna
aşa nu te vei mai întreba
dacă mâine va ploua

dacă m-ai vrut
acum mă şi ai
preţul meu
ai fost chiar tu