Se afișează postările cu eticheta dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dumnezeu. Afișați toate postările

marți, 20 mai 2014

metafizicienii au eșuat



exagerat de perfect exagerat de punctual
în fiecare seară dumnezeu cu mâna lui
stinge lumina din cer

nu-i bag de vină mă zbat puțin
între contingență și necesitate
rup un colț de ciocolată și accept
lumea nu s-a schimbat prin urmare
metafizicienii au eșuat lamentabil

doar becul dement adună în jurul lui
păsări de pradă kamikaze ce-mi vor exploda
mai târziu într-un vis prefabricat

bună seara draga mea
ai mai încercat să mă iubești
?

joi, 3 aprilie 2014

hero.ina are inimă



hero.ina e o inimă nimic altceva ea n-are păr n-are ficat n-are tendoane n-are trahee n-are nimic altceva în care să țină captivă o conștiință prin urmare hero.ina e o inimă hero.ina n-are conștiință

am întâlnit-o din întâmplare sub un gang puțin întunecat puțin trecut de miezul nopții pe la 00:43 ea avea o haină de ploaie mov aproape transparentă care i se lipise de trupul gol iar eu mă plimbam către nicăieri cu mâinile-n buzunar și cu ochii ascunși în umbra umerilor

hero.ina dansa pe ciment sub reclama aproape ștearsă a unui magazin de reîncărcări cartușe de imprimantă și nu era toamnă și nici muzică nu se auzea oricum ea dansa nestingherită în haina de ploaie mov aproape transparentă

când m-a zărit nu s-a oprit i-am spus oprește-te oprește-te dar ea nu s-a oprit m-a zărit doar cât pentru o femptosecundă și a continuat să danseze pe muzica aia inexistentă pe care urechea mea nu reușește să o recepteze

oprește-te i-am strigat încă o dată astăzi am pierdut tot astăzi am pierdut tot am exact senzația aia pe care o are un gambler ce și-a pariat întreaga viață pe ultima mână și cărțile nu i-au intrat nu înțelegi trebuie să te oprești trebuie să mă asculți trebuie să mă vezi astăzi am pierdut tot nu înțelegi

nu înțelegi până la urmă poliția m-a eliberat am stat în arest 32 de ore de ieri dimineață de la 9 până astă seară la 5 dar nu mi-au spus de ce polițiștii doar m-au privit o vreme parcă dezinteresați de persoana mea apoi m-au aruncat într-o cameră fără aer în care pălpâia un bec în singurătate peste un pat simplu cu o saltea puțin șifonată

nu știu de ce dar nici eu n-am reușit să-i întreb ce caut acolo nici măcar n-am manifestat o urmă cât de vagă de curiozitate doar am acceptat fără să mă opun ca un dumnezeu proaspăt descoperit în cineva care habar n-avea că ascunde ceva ce nu există oricum am acceptat m-am așezat sub becul singurătății și-am adormit așa cum n-am mai dormit niciodată până astă seară la 5 nemișcat nenăscut parcă într-o burtă de mamă surogat

nu ți-am spus am fost născut în preajma unor străini de care nu-mi pasă nici acum dimineața mă trezesc iar mă spăl pe dinți și-mi vine să vomit de la pasta de dinți oribilă care se amestecă printr-o reacție chimică bizară cu saliva mea acidă apoi sunt trist barba nu mi-o rad de mai bine de 18 ani nu mă privesc în oglindă niciodată n-am chef de mine când mă trezesc apoi sunt trist iar cam de vreo 5 ori până să iau micul dejun pe fugă înghit direct în stomac 2 felii de pâine prăjită cu apă de la robinet deschid telefonul dau un scroll pe facebook și încarc emailurile pe care le las necitite apoi mai sunt o dată sau de 2 ori trist și ies pe ușă întotdeauna ies pe ușă dimineața

întotdeauna ies pe ușă dimineața mă asculți mă auzi heiii hero.iiina mă asculți mă auzi întotdeauna ies pe ușă dimineața

chiar am dormit incredibil până astă seară la 5 când polițiștii m-au scuturat zdravăd de umeri și mi-au spus că trebuie să plec iar eu de-abia m-am ridicat din burta mamei surogat ce m-a ținut captiv 32 de ore și n-am mai zis nimic doar am ieșit pe altă ușă dar în altă stradă în alt oraș în altă zi în altă viață și timp de 10 secunde am fost de 10 ori trist și tot de-atâtea ori nepăsător odihnit sifilitic posedat zdrobit de idei

și-am zăbovit vreo 200 de vieți pe stradă n-am întânit pe nimeni doar mașini care se conduceau singure în șiruri ordonate se opreau la semafor apoi o luau iar din loc fără zgomot dar nu mi s-a părut deloc bizar doar clădeam pașii pe dalele tocite ale străzii până când mi s-a părut că am terminat ceva de construit și m-am oprit din mers din trăit din visat ca și atunci când se termină un serial pe care l-ai urmărit multă vreme și la sfârșit personajele pleacă undeva nemaiîntâlnindu-se nemaiîntâlnindu-se

ai observat că obișnuiesc să repet să repet
?

dincolo de ecran întotdeauna e întuneric și rătăcești un timp nedefinit nu știu dacă ți-am spus hero.ina dar sper că-ți place să citești în palmă am o viață cât o carte de vreo 3 kile pe care poți s-o răsfoiești de plictiseală filă cu filă un fel de river of dirt care va curge pe gâtul tău așa că ai grijă să nu te îneci cu ziua în care am decis că nu mai am nevoie de femei de iubire de prostii de-astea care m-au îngropat în propriul sine atât de adânc încât nici 7 tone de pastile și 3 mld de psihiatrii cu lopeți și excavatoare nu mă mai pot dezgropa

da da ziua aia nu mai știu ce-a fost poate o marți ori poate o miercuri o primăvară ori alt anotimp nu-mi aduc aminte oricum e bine așa pentru că asta am urmărit am avut ceva în palme în dreapta scria uită și în stânga adu-ți aminte și atunci a plouat și cerneala s-a prelins pe bătături și a pătruns în pielea aspră și uitarea s-a făcut carne și amintirea sânge și de-atunci se țin una pe alta în viață și pe mine în ceață și sfinții coboară cu liftul până în ochi mei atunci când iubesc atunci când iubesc

cum să nu acesta nu este un dialog nu e un text nu este o poezie e ceva ce se întâmplă aici pe stradă sub gang la ușa liftului de unde coboară sfinții din cer unde mi-e puțin rece la talpa sub care stă trecutul și viitorul unde nu există ei ele ceilalți ori alții aici e ceva ce se întâmplă pentru că nu are cum să nu se fi întâmplat aici e unde suntem noi doi tu crăcănată suavă misterioasă decisă eu ca eu niciodată ca acum

și am multe să-ți spun istoria mea nu există există doar oameni niște maimuțoi din plastic biodegradabil care străbat o lume paralelă și perpendiculară în același timp și fiecare dintre ei au în cele 2 palme ceva scris dar lor le va fi mai greu fiindcă în viața lor nu va ploua da așa e hero.ina am luat toată ploaia din toate lumile cu mine și o țin ascunsă în spatele privirii în spatele celor doi ochi singuri ce l-au ratat pe dumnezeu cu o singură clipire și nu nu nu ploaia o țin pentru mine doar pentru mine cine știe timpul e șmecher și poate vrea să mi-o tragă iar poate vrea să mi-o tragă iar

așa că trebuie să nu-ți pese de nimic conștiința doar bate explodează se blochează se restartează iar și iar dă-o-n pula mea să se chinuie sub curentul defibrilatorului să n-o salvăm să n-o salvăm

și-am urlat și-am urlat să n-o salvăm să n-o salvăm

să n-o salvăm să n-o salvăm am tremurat am tremurat și-am urlat până când vocea mi s-a lipit de cimenttul străzii

stai lângă mine întinde brațul micește irisul și respiră din noua ta viață mi-a spus hero.ina
dacă nu voi adormi fără să dorm voi ucide pe cineva i-am răspuns

stai lângă mine întinde brațul micește irisul și respiră din noua ta viață mi-a spus hero.ina

și ușa liftului s-a deschis și sfinții mi-au invadat ochii și lenjeria era aruncată prin baie peste prosoapele murdare pline de pete de sex și trupul ei epilat în întregime cu șolduri umede înota prin ploaia captivă captivă de la umezeală ți se scoală m-am gândit în orice caz dorințele nu sunt contradictorii ci concurente dorințele nu sunt contradictorii ci concurente

dacă nu voi adormi fără să dorm voi ucide pe cineva i-am răspuns
astăzi am pierdut tot astăzi am pierdut tot i-am spus

stai lângă mine întinde brațul micește irisul și respiră din noua ta viață mi-a răspuns hero.ina

și sfinții înotau și sfinții înotau
întotdeauna te-am auzit niciodată n-am știut că de fapt sunt eu cred că i-am mai spus
și sfinții înotau și sfinții înotau

la 5 metri mai încolo un cuplu s-a urcat într-un taxi o frunză decide să se sinucidă și cade pe luneta unei mașini iar noaptea s-a înecat în noapte
și sfinții înotau și sfinții înotau

avem un singur creier lipsit de bucurie

vineri, 10 ianuarie 2014

cangurii mănâncă ridichi




mi-era poftă să dorm și să visez dintr-odată m-am ridicat de la masă și poate am spart ceva dar n-am auzit decât o hărmălaie îngrozitoare din străfundul nopții mai mulți câini negri au străbătut peretele bucătăriei și mă gândeam că te-am lăsat singură dar nu m-am întors am fugit nepăsător în patul somnului să vânez comete sinucigașe sub plapuma în dungi de lăcrămioare unde-au trecut secunde și ani uriași și mie nu-mi păsa mă durea în cot de facturile neplătite până la urmă încrederea e ușor de pierdut și greu de câștigat iar stilul de viață iresponsabil NU dăunează grav sănătății orice s-ar spune trebuie să faci ceea ce visezi ori trăiești degeaba așa că n-are rost să regret voi mai rămâne pentru o vreme aici până voi consuma partea neconsumată din mine încet și sigur mă voi întreba oare cangurii mănâncă ridichi oare oamenii sunt mai fericiți seara sau dimineața și te voi zări așa aievea fără înțeles chiar în acel moment din spațiu și timp se va găsi particula lui dumnezeu într-o pungă de chipsuri de tipa aia înaltă blondă murdară de la nouvelle vague care va urla uimită exaltată și eu voi deschide ochii iar luna va fi captivă în perdelele de la geam ca într-un păienjeniș straniu de real

nu mă trezi din viața ta
o dată pe an visez singur

sâmbătă, 10 august 2013

marker somatic



fugim călătorim iubim viața
și vânăm aurore boreale
fără să știm că trăim
într-un xxex temporal

mama îmi șterge obrazul
îmi spune
e un mister de ce
dumnezeu pune în ochii oamenilor
nori

eu mă liniștesc
trec prin mai multe vieți
până acum am găsit
tot ce nu se poate găsi
și am greșit
tot ce nu se poate greși

degeaba ne amăgim

în viață nu există rețete
decât de medicamente



photo: John Ciamillo

luni, 22 iulie 2013

magic trick



a magic trick makes the world dissapear trebuie doar să te relaxezi şi nimic nu ţi se poate întâmpla la sfârşitul zilei eşti obosit de parc-ai fi trăit vieţile tuturor nenorociţilor sau toate nenorocirile vieţii oricum eu cel puţin mă simt epuizat mi-e greaţă de orice mănânc îmi transpiră mâinile sunt gheaţă la picioare oricât de cald ar fi şi nu mă pot abţine să nu arhivez amintiri pentru că totul e succesiv chiar şi adevărul chiar şi trecutul chiar şi tu îmi pari a fi un substitut precar al unei confuzii imposibile nimic mai mult nimic mai simplu nimic mai uimitor decât uitarea un fel de urmă expulzată în urmă un lucru simplu ca lumina ce deschide pentru prima dată ochii unui copil care atunci când va învăţa să iubească va învaţa şi să uite un pachet pe care dumnezeu ni-l pune în gentuţa de muşama şi ne trimite să urcăm un deal să coborâm o vale să greşim să ne suportăm să nu iertăm lucruri simple lucruri simple lucruri simple îţi spun arată-mi casa şi patul în care ne-am tras-o şi aruncă-mă afară din mine atunci când inima ta zburdă ca un miel nevrotic într-un câmp de maci

a magic trick makes the world dissapear

când tu exişti
carnea devine verb
iar atingerea rostire



foto: borak ertem

vineri, 12 iulie 2013

220 V



mi se pare atât de banal să vorbesc despre inimă și nici măcar nu sunt cardiolog să pot spune ceva despre ea doar am citit pe undeva că e un mușchi ațos opac și bine chituit care se restartează cu 220 V în rest mai știu că poate fi schimbată dar în ea nimic nu se poate schimba că singura boală din inima oamenilor e singurătatea că-n inimă raiul și iadul se amestecă și trăiesc licurici și povești și amintiri și crește busuioc și păpădiile sunt udate cu sânge și timpul n-are infinit și uneori doare a dracului de tare dar alteori durerea e dulce ca o amandină și nimic nu-i scapă inimii pentru că prin ea trebuie să treacă sfinții și ploile de toamnă și tot ce are sens și nonsens INIMA e o gară din care nu mai pleacă nici un tren din inimă pleacă doar alte inimi pentru că inima e un paradox inima e o prostie inima respiră ucide fute uită și iartă inima inimii mele e ca o biserică neterminată în care dumnezeu refuză să locuiască

din inimă îți spun că
degetul meu suferă de atingere
așa cum
ochii tăi suferă de privire

luni, 13 mai 2013

când plouă mă voi trezi lefter şi voi căuta sensul vieţii ca şi goethe



5 sticle de plastic goale un pachet deschis de dunhill scrumiera plină de chiştoace o carte închisă aceleaşi pahare aranjate lângă prăjitorul de pâine în bucătărie e o linişte care te înspăimântă un univers în care simţi c-ai fi un fel de dumnezeu care n-a creat încă nimic

astăzi plouă astăzi oamenii visează mai mult fiindcă atunci când plouă visele sunt la reducere aşa că astăzi îmi voi face o lume în visul tău îi voi spune lumea frunzelor care nu vor atinge niciodată pământul şi desigur îmi voi permite orice voi fi un pervers desăvârşit cu mâinile prinse bine de un bici la capătul căruia va sta curcubeul şi voi plezni cuvinte şi nori pe sânii tăi şi pe cerul gurii tale apoi îţi voi străpunge sufletul cu ruşine până când lumea va fi un câmp deschis de azalee sau mai bine o fortăreaţă umedă din care nici o albină sau fluture nu scapă şi-n care cărările au raze de lumină în loc de pietre iar tu vei călca atât de uşor încât pe mine o să mă doară pieptul atunci când te voi respira

atunci când te voi respira nu o să mă tem fiindcă în mine doar eu mă pot rătăci doar eu sunt ispitit de zefiri pitici răi libelule cu sete de raţiune alte şi alte energii stranii şi spirale idioate din care nu mai scap nici dacă aş mângâia cu grijă piatra pe care sunt scrise cele zece porunci prin urmare o să fiu al naibii de extaziat să te respir bucată de fiinţă şi carne pe care stau toate dimineţile de mai şi din care ţâşnesc muguri de zmeură şi secunde rotunde peste inima mea aşa că nu mă ocoli rămâi doar cât pentru un vis cu discount maxim atunci când ploaia cade nu mă rătăci just swallow me

dar ploaia ploaia se va opri în curând voi fugi iar din lumea visului tău şi mă voi trezi lefter şi voi căuta sensul vieţii ca şi goethe în linişte aici în bucătăria mea unde doar magneţii de pe uşa frigiderului vor mai avea ceva de spus

luni, 6 mai 2013

viața nu e o metaforă



păpădiile se ascund de stele
fereastra e deschisă
și lumea îți cade peste sprâncene
fără grabă

aș vrea
să-ți desprind din piele sunetul copacilor
din pădurea unui basm uitat
să fiu un călător rătăcit
ce-ți adoarme printre pori
înainte ca tu să visezi

apoi
să-l lăsăm pe dumnezeu să creeze alte lumi
iar dimineața să ne trezim în ele
pentru că uneori
contează doar ceea ce putem uita

viața
viața nu e o metaforă
e doar un basm
pe care nu vrem să-l trăim

marți, 23 aprilie 2013

manifest al conștiințelor pure



tricoul ăsta pătat l-ai purtat și tu într-o dimineață când prăjeam pâine integrală cu semințe de in și la radio se auzea lotus flower apoi l-am sunat pe tata să-i spunem la mulți ani am făcut o listă de cumpărături am ieșit din apartament afară ploua eu mi-am aprins o țigară în casa scării și tu ai luat un taxi

acum
iar e un sfârșit de lume
îl simt în mijlocul cald al gleznei
cum urcă încet prin femur
până în valva mitrală unde se-adună
toată mizeria lumii

ascultă
singurătatea e atunci când
nu mai pune nimeni ouă pe ușă
iaurtul și ananasul s-au stricat
iar frigiderul e o groapă de gunoi
unde gheața se îngroașă
cu timpul

cumva te doare-n pulă
becul în hol e aprins tot de tine
și dumnezeu e un agent imobiliar
care vrea să ne vândă
un loc în rai

dar nu cumpăr nimic

astăzi plec
nu știu dacă vreau să scap
ori vreau să ajung

dar vreau
să caut fără să găsesc
oaia fantastică a lui
murakami

vineri, 19 aprilie 2013

un elefant dispare într-o lumină violacee



voi fi cerşetorul din colţul străzii într-o zi delicată absurdă fragilă de aprilie sau un copil rătăcit într-o pădure care fuge după raze de soare strecurate subtil de dumnezeu printre crengile uscate ale copacilor nimic mai mult nimic nou nimic neadevărat nimic mai mult de fapt asta-mi spun într-un ceas oarecare al serii beau coniac de jidvei la barul din lemn maro scorojit şi mă privesc deformat în sticlele înşirate în faţa mea cumva simt că un alt eu aflat în altă viaţă ar sta stat întins într-un fotoliu citind o carte cu un ceai de chimen în dreapta fără nici o cută pe față şi mi se pare că acel eu e mai real decât mine dar ce ştiu eu despre realitate când în fiecare zi îmi fabric realităţi în general pentru a scăpa de plictiseală cred habar nu am oricum aproape întotdeauna am senzaţia că totul e greşit că trăiesc într-un oraş dezolant împânzit de străini ori mai mult am senzaţia că eu sunt acel oraş şi în fiecare moment trec străini prin mine nelăsând nimic în urmă apoi mai beau un pahar mănânc 3 alune mă privesc iar în sticlele cu forme ciudate ajung la concluzia că în toate gările lumii câinii sunt la fel de trişti rotesc pachetul de ţigări afară plouă de parcă cerul se dezintegrează în cercuri haotice ce se ciocnesc unele de altele apoi se reunesc pe pământ într-o peliculă cleioasă şi ne arată că raiul este gri dar cineva m-a contrazis cândva şi mi-a spus că griul nu e o culoare fiindcă e format din nonculori însă n-am insistat să-i explic contrariul capul meu nu mai rezistă parc-aş trăi pentru a visa însă acum e invers mi se pare atât de real

un elefant cu bască de revoluţionar îşi face loc printre mesele barului dărâmă scaune mese pahare ajunge în faţa mea îmi cere o scobitoare o foaie de scris o şurubelniţă şi un kilogram de timp apoi dispare cum a venit într-o lumină violacee

un fel de conştiinţă îmi zic beau o gură de apă mai cer un pahar de coniac îmi revin puţin şi totuşi nu ştiu dacă aici e aici nu ştiu unde sunt ce caut ori cine vrea să mă găsească oricum toate căutările sunt la fel întotdeauna găsim ceea ce nu căutăm în fine trăim o viaţă liniară în care aşteptăm să treacă timpul ce tâmpenie de paradox ce tâmpenie

chiar și stelele au umbre
ajung
în cameră dimineața se îneca între cărți și mărunțișuri aruncate pe pat
și mirosea a timp
mirosea a timp care urma să moară

joi, 11 aprilie 2013

totul trece




acum
răsfoiesc nişte cărţi pe care
cu greu ţi le-aş explica

mă plictisesc noaptea cade
cineva sună la uşă
mai pierd o picătură de sânge
pe gresia mov
nu e grabă timp avem
totul trece negreşit

cumva mă trezesc
când plouă când e soare
inima mea tresaltă dumnezeu e viu
şi tu respiri păpădii
e dimineaţă
doctorul n-a venit

mai aştept mai aştept
până când o să-ţi dai seama
că te aştept

miercuri, 9 ianuarie 2013

viitorul e doar un punct mic negru pe alb sau invers









o să mergem
o să ajungem
o să fim în tren
trebuie să existe un tren
al pierderii de sine

o să iau şi-o umbrelă
din greşeală
poate vei avea vreo idee tâmpită
să ne oprim în viaţa altcuiva
şi poate va ploua
tot din greşeală

ce păcat
ce păcat că avem o singură viaţă
şi niciunul dintre noi
nu e dumnezeu
de-asta strig la mine
şi-mi spun
băh n-ai coaie
să crezi!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

reality show











e totul aici în spatele acestor ochi crăpați verzi obosiți o lume întreagă insalubră toate lumile imposibile în care nu se găsește nici un sens ascuns iar nebunia e un joc de-a sinele în rest pahare sparte pe podea cioburi roșii în tălpile crude nici o durere nu e mai mare decât cea a desprinderii de mâna ta și înțeleg ce este ființa mă joc de-a dumnezeu și mă mir cât de simplu e dar dumnezeu nu crede-n el ci doar în oameni care iubesc și mi-e foame am ucis tot ce se putea ucide din mine pentru că totul e aici și știu că nu vă convin aceste cuvinte dar nu-mi pasă mă fut în ele trăiri și emoții și decorațiuni de crăciun m-am săturat de pledoarii intelectuale de sfinți ce se bucură să scape de mine de toți disperații care născocesc minciuni ca să trăiască de eșecuri frustrări ambiții prăpăstii plusuri minusuri echilibru și mâncat sănătos am hotărât de azi nu mai simulez viața iar lumea care mi se deschide și-n care eu mă închid va fi doar felul meu obișnuit de a fi un paradox simplu în care cineva se sinucide fiindcă e fericit

nebunia e doar un joc de-a sinele
nu uita
să nu ceri nimănui nimic decât pe tine însuți înapoi

miercuri, 19 decembrie 2012

chasing cars









din bucătărie se aude un zgomot
nu e nimeni doar o rătăcire a minţii mele
şi goethe liebnitz kant şi bataille
care mai fac atmosferă în rest
lipsesc multe aşa cum lipsesc şi eu
din viaţa ta

dar nu-i nimic până la urmă beau
acelaşi ceai de chimen
şi umblu prin bezna lumii
căutând întrebări la răspunsurile altora
fiindcă de-ale mele mi-e teamă

e din ce în ce mai frig
oraşul a rămas departe-n urmă
doar oamenii de zăpadă mai respiră
şi ştiu c-am fi mai liberi
dacă n-am crede-n libertate

am observat
mizeria de sub tălpi şi cea din inimă
e la fel de azi
pe dumnezeu nu-l mai iert
am hotărât şi nu mai contează
când mă voi lăsa de fumat

luni, 6 august 2012

„finis origine pendet”










lumina stranie a dimineţii
se juca nestingherită
pe cearceaful şifonat pătat
tu încă dormeai

ţi-am străbătut de-atâtea ori
distanţa dintre petele mărunte din piele
încât pielea ta mi se pare
a fi un cer absurd
în care dumnezeu e la fel
de tăcut

la capătul patului
lângă alte mărunţişuri
doar cartea neterminată a rămas
deschisă şi eu
mă duc
mă duc altundeva
să caut ce nu pot găsi



foto: Tina Kazakhishvili

miercuri, 16 mai 2012

morning mindfuck









dimineaţa asta
ochii mei văd şlapii covorul pluşat uşa de sticlă deschisă ce dă spre hol 12 paşi până în baie oglinda murdară de pastă de dinţi două mâini ce-mi acoperă faţa lungă osoasă încremenită adormită sub buze nici un cuvânt
dimineaţa asta
ochii noştri o văd pe atena lui phidias vulgară şi-a naibii de bună un fel de playmate cu tălpile-n sânge ce dansează pe musica mundana primul cuvânt ce se termină-n zdă lângă ea flori de maci triunghiulari creaturi hibride o mască de oxigen rămăşiţe dintr-o explozie toate adunate-ntr-un tablou expus printr-un vis decupat nu ne-aducem aminte ce cum am visat undeva cineva a strigat toată noaptea şi-am strigat şi noi dar dumnezeu nu aude vocea raţiunii oamenii se nasc şi mor atât de simplu e tot şi fiecare trebuie să se considere pe sine însuşi ca substanţă iar gândirea ca un accident al existenţei proprii nu nu nu iubim destul şi suntem în stare de mult mult mai multe idei un amalgam de cuvinte nenorocite cu astea

azi îl futem pe ăsta la cap



foto: Mauricio Silerio

marți, 8 mai 2012

pentru că invizibilul există și toți ne naștem nebuni












tu eşti cea care
are ochi bruni glycine ori absint
întotdeauna al naibii de clari
ce ne văd pe noi toți cei care nu suntem aparențe
noi toţi cei care fumez beau mă droghez
şi-ajung mai degrabă la dumnezeu
fiindcă ştim să iubim
noi toți te cuprindem cu o singură mână de sân
şi-ţi ajungem în inimă
şi-ţi șușotim cu aceeași limbă
secretele lumii din mine
noi noi noi
toţi suntem strigătul mut din tabloul lui Munch
şi-ţi spunem că

te iubesc din
noi toți cei care sunt eu


foto: Maria José Amorim

joi, 15 martie 2012

mind trip












afară-i o lună aruncată aiurea pe cer care parcă biciuie năprasnic nişte nori sângerii şi-i scutură bine de ploaie ca semn că iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe dar nu contează pentru că orice trecut e irecuperabil aşa că nu-mi rămâne decât să sting becul în cameră şi lumina din mine mă aşez în pat ca-n fiecare seară încerc să adorm gândindu-mă la lucruri plăcute uneori îmi dau seama că iubesc într-o lume în care toate-s de căcat alteori sub ochi mi se strâng nevroze teribile şi am impresia că demoni cu pielea de var împing pereţii camerei în mine-s toate paradisurile pierdute şi-mi scrâşnesc dinţii aud sunete ciudate în urechi pe dumnezeu cum suferă de tulburări în conştiinţă orientare percepţie atenţie memorie voinţă dar nu! eu fac diferenţa dintre iluzie şi halucinaţie chiar dacă cromozomii 18 şi 21 sunt futuţi rău faci un refill cu serotonină în sinapse adaugi escitalopram clorpromazină prometazină un mix de culori vrac şi ajungi să râzi al naibii de bine râsul ăla euforic ce-ţi umflă grimase pe faţă şi ai impresia că te simţi demenţ-ial însă e doar impresia fiindcă mai târziu dai de valori crude de adevăr şi până dimineaţa încerci să rezolvi paradoxurile lui russel skolen godel berry şi uite aşa uiţi că aseară iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe că trecutul e irecuperabil prin urmare trezeşte-mă nu mă trezi decât dacă ştii să-mi spui

inima ta ce valoare logică are?



foto: Alexander Kharlamov

joi, 19 ianuarie 2012

în oraş iarna a putrezit









ceva mi-a trecut prin minte
n-am ascultat
nu erai tu
nu ştiu
poate doar acest vânt
agăţat de semafoarele stinse
pe o stradă în care
n-a zâmbit nimeni azi

e trecut de 1
noaptea
în oraş iarna a putrezit
mă plimb nu ştiu
de ce
până unde
aş merge să găsesc ceva
pe mine degeaba
m-am pierdut de multe ori
m-am găsit
neschimbat

e frig
nu poţi respira
parcă şi
cerul e fără dumnezeu
tot ce-a mai rămas
e o lună aspră
ce-nchide sub pleoape
tăcerea

miercuri, 11 ianuarie 2012

vizită la urgenţă












parc-ar ninge din lună
calm şi apăsat ca-ntâia oară
cu fulgi albaştri
ce-l miră chiar şi pe dumnezeu

în rest
toate-au tăcut
într-un târziu sub iarnă
doar eu număr
număr
aceşti stropi grei
ce-mi cad direct în venă
dintr-un pat de fier
învăluit în clor
nu mai cred
în infinit

de parc-aş fi în visul cuiva
un vis crunt
în care nu exist
dar sunt