Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările

luni, 22 iulie 2013

magic trick



a magic trick makes the world dissapear trebuie doar să te relaxezi şi nimic nu ţi se poate întâmpla la sfârşitul zilei eşti obosit de parc-ai fi trăit vieţile tuturor nenorociţilor sau toate nenorocirile vieţii oricum eu cel puţin mă simt epuizat mi-e greaţă de orice mănânc îmi transpiră mâinile sunt gheaţă la picioare oricât de cald ar fi şi nu mă pot abţine să nu arhivez amintiri pentru că totul e succesiv chiar şi adevărul chiar şi trecutul chiar şi tu îmi pari a fi un substitut precar al unei confuzii imposibile nimic mai mult nimic mai simplu nimic mai uimitor decât uitarea un fel de urmă expulzată în urmă un lucru simplu ca lumina ce deschide pentru prima dată ochii unui copil care atunci când va învăţa să iubească va învaţa şi să uite un pachet pe care dumnezeu ni-l pune în gentuţa de muşama şi ne trimite să urcăm un deal să coborâm o vale să greşim să ne suportăm să nu iertăm lucruri simple lucruri simple lucruri simple îţi spun arată-mi casa şi patul în care ne-am tras-o şi aruncă-mă afară din mine atunci când inima ta zburdă ca un miel nevrotic într-un câmp de maci

a magic trick makes the world dissapear

când tu exişti
carnea devine verb
iar atingerea rostire



foto: borak ertem

joi, 29 septembrie 2011

"visul trebuie trăit", îmi spuneai












între dinţi încă îmi scrâşneşte praful străzilor şi oamenii care m-au iubit azi mai mult mai puţin mai în grabă mai de dimineaţă mai oricum mai dintotdeauna gol şi depresiv dintr-un realism magic te privesc cum calci frunzele sub tălpi şi înainte să-ţi desprinzi palma de palma mea mi-ai spus cu zâmbetul tremurat visul trebuie trăit visul... trebuie trăit... şi aşa mi te-ai ascuns sub pleoape trăindu-mă doar până ieri uitându-mă de azi atât de uşor în acest vid perfect de unde îmi imaginez doar că-ţi sunt lipit de diafragmă şi-ţi bat în partea de jos a inimii de fiecare dată când respiri, când respiri uită-te! nu ascund nimic în inimă decât o seară rece de toamnă şi câţiva îngeri rătăciţi în ea ce mă întreabă obsesiv ce sunt de ce nu sunt nici eu nu ştiu nici eu nu mai ştiu nici eu nu cred nici eu nu mai cred... cândva ne trăiam visul împreună neştiutori şi uşor inexistenţi dar asta era pe vremea când dinţi-mi erau pătaţi de heroină şi te gustam cu 3 buze de melc întotdeauna înainte de culcare şi pe furiş îţi strecuram în buzunarul cămăşii de noapte o nouă zi...
chiar dacă între dinţi îmi scrâşneşte praful străzilor şi oamenii care m-au iubit azi acum îţi pot spune doar că acest vis nu, nu-l pot trăi