Se afișează postările cu eticheta ninsoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ninsoare. Afișați toate postările

vineri, 13 ianuarie 2012

cartea aia nenorocită fiinţă şi timp












cât de mult îmi plăcea să-mi adormi seara pe umăr cu ochii lipiţi de linişte până-ţi curgea mierea din colţul gurii şi-mi udai tricoul şi neclintit aşteptam dimineaţa să-ţi zâmbesc aproape întotdeauna eu mă trezeam primul doar uneori trişam şi nu deschideam ochii până nu mă-ntrebai într-un fel victorios dacă sunt treaz şi-atunci ştiam că va fi o zi bună şi mă luai de mână şi ne iubeam pe unde apucam până se prăjea pâinea nici nu ştiam că trăim şi nu căutam sensuri primordiale aşa era viaţa noastră în care nu mă lăsai să trăiesc şi totu-mi era de-ajuns până mai ieri când m-am trezit târziu afară ningea al naibii de tare pe umăr tricoul nu-mi era ud şi-n casă era frig uitând cu o seară înainte să pun centrala pe 22 de grade m-am ridicat din pat împiedicându-mă de cărţile trântite peste tot mai ales de cartea aia nenorocită fiinţă şi timp pe care niciodată n-ai înţeles de ce o citesc am străbătut holul până-n baie unde se mai simte mirosul vag de la gelul de duş yves rocher cu aromă de cafea am prins chiuveta în mâini şi cu privirea blocată la periuţele de dinţi încă nedespărţite mi-am adus aminte cum îţi muşcam uneori între buze sprânceana dreaptă ca şi când ţi-aş fi cerut să mă ierţi că exist

miercuri, 11 ianuarie 2012

vizită la urgenţă












parc-ar ninge din lună
calm şi apăsat ca-ntâia oară
cu fulgi albaştri
ce-l miră chiar şi pe dumnezeu

în rest
toate-au tăcut
într-un târziu sub iarnă
doar eu număr
număr
aceşti stropi grei
ce-mi cad direct în venă
dintr-un pat de fier
învăluit în clor
nu mai cred
în infinit

de parc-aş fi în visul cuiva
un vis crunt
în care nu exist
dar sunt

duminică, 11 decembrie 2011

colind












te du de m-aşteaptă în seri de colind
când casa miroase a lapte şi-a măr
când ninge cuminte şi-albastru prin lume
şi nici nu contează dacă eşti, dacă sunt

şi-ţi pune sub pleoape un vis oarecare
şi-ţi pune pe umeri doar şalul greoi
brodat pe la mijloc cu vise din mine
de sfinţi aiuriţi cu degete moi

iar noaptea... să-nchidă lumina în tine
când toate-au tăcut prin lumea albastră
te du de m-aşteaptă în seri de colind
chiar dacă eşti, chiar de nu sunt

duminică, 16 octombrie 2011

în octombrie nimic nu e albastru









şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi-n casă era frig
şi aş fi vrut să ne fie cald
să fierbem apă de ceai
şi ceaiul să aibă gust de enigmă şi de iasomie
şi culorile să ne înnebunească-n obraji
şi să fim nebuni şi noi...
doar atât
dar orele cădeau în brumă
şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi parcă aş fi vrut să te întreb
mai ştii cum e să ningă
mai ştii că eu sunt?
şi parcă tu mi-ai fi spus
afară... afară ninge...
doar atât