Se afișează postările cu eticheta ceai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ceai. Afișați toate postările
joi, 24 ianuarie 2013
fleurs de camomille
să număr cărțile din bibliotecă să povestim o carte pe care am citit-o amândoi să răcesc să strănut să-mi faci ceai de mușețel să mă-nfofolești bine sub plapuma de lână să respir greu să visez să am coșmaruri să mă liniștești să fie dimineață să prăjim pâine să ascultăm guerrilla să citesc reviste proaste să rup pagini să fac avioane de hârtie să zburăm în tibet să beau lapte de iac să-mi speli hainele să-mi calci cămășile să luăm lecții de dans să ne imaginăm cum o să îmbătrânim să fie iar dimineață să fie altă dimineață să ne urcăm în mașină să mergem la praga la toulouse la dublin să vizităm casa lui beckett să cred că sunt un mare scriitor să cred că tu mă crezi un mare scriitor să te țin de mână să fii uimită să am grijă de tine să ne doară picioarele să-ți cumpăr parfum și flori să ne oprim într-un pub să ne-mbătăm să râdem cu poftă să ne facem tatuaje idioate să regretăm să râdem iar să ne pierdem pe străzi să numărăm stele și alte nimicuri să mă dai cu cremă pe față să-mi adormi pe umăr să-mi amorțească umărul să mă trezesc primul să pun de cafea să mă cerți că fumez să mă las de fumat să fii dezamăgită că iar fumez să-mi spui că n-o să-mi mai vorbești să mă ameninți să te mint să-mi vând mașina să mă rad în cap să ne plictisim să am crize identitare să învăț swahili să uit tot ce e de uitat să-ncerc să-mi aduc aminte să te strig să vin să nu plec să nu pleci să aștept să-mi crească părul să mă liniștești să gătim sâmbăta să vină prieteni la cină să bârfim să te văd în rochia ta albastră să-ți dau jos rochia albastră să-ți adulmec cu buzele pielea să-ți desenez imagini vulgare pe piele să te iubesc să uităm să uităm să uităm să fie iar dimineață să număr iar cărțile din bibliotecă să le fi citit amândoi pe toate să răcești să-ți fac ceai de mușețel să te-ntreb dacă mă mai iubești să adormi să adorm să o iau de la capăt în fiecare zi să trăiesc precum aș vrea
miercuri, 19 decembrie 2012
chasing cars
din bucătărie se aude un zgomot
nu e nimeni doar o rătăcire a minţii mele
şi goethe liebnitz kant şi bataille
care mai fac atmosferă în rest
lipsesc multe aşa cum lipsesc şi eu
din viaţa ta
dar nu-i nimic până la urmă beau
acelaşi ceai de chimen
şi umblu prin bezna lumii
căutând întrebări la răspunsurile altora
fiindcă de-ale mele mi-e teamă
e din ce în ce mai frig
oraşul a rămas departe-n urmă
doar oamenii de zăpadă mai respiră
şi ştiu c-am fi mai liberi
dacă n-am crede-n libertate
am observat
mizeria de sub tălpi şi cea din inimă
e la fel de azi
pe dumnezeu nu-l mai iert
am hotărât şi nu mai contează
când mă voi lăsa de fumat
luni, 26 martie 2012
prima umbră de primăvară

beau un ceai arămiu
pe terasă la pardon
într-un oraş în care nu caut
mai nimic
lângă mine
doar lumina amiezii se joacă
într-o umbră prăfuită
răstingnită pe un ecou
de cuvinte nemărturisite
ascunde-mă ţi-as fi zis
ascunde-mă
în minutul stors din ora blocată în ceasul de lemn ce atârnă pe un perete de inimă
oriunde oriunde
undeva unde
doar tu ştii să-mi pui primăvara
pe tâmple
foto: Novic Arman Zhenikeyev
duminică, 16 octombrie 2011
în octombrie nimic nu e albastru

şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi-n casă era frig
şi aş fi vrut să ne fie cald
să fierbem apă de ceai
şi ceaiul să aibă gust de enigmă şi de iasomie
şi culorile să ne înnebunească-n obraji
şi să fim nebuni şi noi...
doar atât
dar orele cădeau în brumă
şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi parcă aş fi vrut să te întreb
mai ştii cum e să ningă
mai ştii că eu sunt?
şi parcă tu mi-ai fi spus
afară... afară ninge...
doar atât
duminică, 5 decembrie 2010
pesemne e un ajun

nu ne mai spunem nimic
de când ai ales să taci
am probat mai multe cămăşi de forţă
niciuna nu-mi vine bine
probabil că am umerii prea laţi
astăzi a fost frig
am privit în vitrine un fel de manechin care avea sprâncene
am cumpărat portocale
mi-am adus aminte ce vârstă am
întâmplător
azi e ajun de moş nicolae
e prea multă iarnă
o primesc cu ceai verde şi paracetamol
ascult o serenadă
şi am impresia că mă simt mai bine
dacă tot nu spun nimic
te voi lăsa pe tine să alegi ce cadou să primesc
nici nu voi încerca să ghicesc
fiindcă ştiu
eu mă voi primi de la tine
Publicat de
Gabi
la
12/05/2010 11:23:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
cadou,
ceai,
iarna,
mos nicolae,
paracetamol,
portocale,
serenada
vineri, 5 noiembrie 2010
perversivariabilitate între necongruenţe!

1.Desigur îndelung erotic se umplu aerul cu al său carnagiu presentiment
de prognoză şi mărire de paralizie fugară într-un recesiv geamăt. Străzile căzuseră şi ele în faţa glandelor de ceaţă şi de murdărie mocirloasă în care încerca a se scălda poetic luna alergată de numericele ambiguie stafii intradevoracee derivatibile.
Catastrofism brizat de fuste sub care tremura un uşor chilot umezit şi plin de tumoare eliberată licărind într-un text sau într-un context de buzat depresiv aproximativ ajuns la delir.
Imagine.
Acesta era imaginea -prima imagine-
acesta era imaginea reală care-mi căzuse ceva mai încoace de ochi, ceva mai printre gânduri şi parcă ceva mai insistent tremurându-mi pe mână versul ce vroia a ieşi gonflabil şi neatins, doar imaginar dintr-o pur şi simplă îngâmfare a frigului ce storcea la extaz resorbirea şi punerea pe hârtie a ceea ce mă impresionă!
2.Ca să mă fac înţeles, pentru perceperea scriiturii,
între cosmobilitatea bărbiei de
astru, bărbiei bulbucoase şi între
deschiderea purpurie a imoteluricului
veryclitorisic a rămas o urmă, o
dâră melcturoasă vizibilă, care
demonstra afecţiunea teribilă
dintre cei doi Dezmierdaţi, cu
o oarecare derivă perversă, şi
care mi-a stârnit interesul.
3.Primul semiton.El - Bărbia de Astru Catastrofic - se îmbuna a stoarce de lichid galactic toate stelele liposucţionate şi coleisterice, trecându-şi-le prin lesne cantităţi de învelişuri pelviatmosferice şi zvâcniri de capricii ancestrale
bunăoară
cu măsurări de verticaluri neascultătoare. Era prăbuşit apoi instantaneu cu zvâcnirea găurii de vierme şi se trezea mai târziu făcând cărţile la
o masă de black-jack.
Dar acum, o întâlnise pe ea.
Acum îl vedeai seara cum se dichisea în oglinda unui vulcan unde-şi refigura Unitatea de masă, apoi, cânta asurzitor din degete cu esenţă şi subiect despre metoda artei intranudiste.
Aşa că, al nostru Prim Semiton,Bărbia de Astru Catastrofic, căzu autonom şi împărţit în valul taifunar al unui zeu indecent.
4.Semitonul pereche.Ea-
-Deschiderea Purpurie a Imoteluricului
Veryclitorisic - era frivolă. Citea într-una despre visări şi câteodată rămânea aşa uitată cu mâna pe cana de ceai până când şi-l vărsa acut între picioare, unde se păta adeseori printre naşteri, cu enorme expulzări de fălci nerăbdătoare în a desface pansamentele revelate şi cu graţieri de surâsuri limboase. Era sublimă ea. Îndăruibilă, îşi făcea mereu cocuri de lapte exotic şi se îmbălsăma cu rămăşiţe de damasc pe gura-i cu buze albastre, apoi îşi ducea mâna încet la gât şi se mângâia neştiutor pe tatuajul din jurul jugularei, în formă de meduză.
Când îl cunoscuse pe el - Bărbia de Astru Catastrofic - 5. rămase invariabilă. Se transformă brusc într-o deschidere de fagure, de unde Bărbia de Astru Catastrofic se
bulbucea interminabil. Netraductibilă iubire se instaură între cei doi. Se refugiau unul în celălalt. Umblau fără protecţie cartilagistă, se încheiau mai mereu unul pe celălalt la ureche şi se expulzau fără ştiinţă la viscole amărui de piatră cu numere de cuvinte şi aer sărat la revelaţie lumină cereau între paralizii mamare şi cărări de somn care nu mai existau
doar întrezăriri de simţ de pas
şi
ea – structura puicină
şi
el – mereul meduzar
se găseau în definirea erosului nebun inconştient şi-n zboruri de liră cu acorduri de orgasm-uri târzii şi bine meritate, dar
doar atât pentru că piciorul lui şi mâna ei, întotdeauna când se atingeau, împroşcau nedumerite sânge ce nu se coagula ci rămânea lichid de un roşu putrezit şi amărui sinucidar în zvârcolirea unei speranţe.
Aşa că, ei doi se îmbinau doar noaptea târziu, doar pe străzile ce cădeau în faţa glandelor de ceaţă şi de murdărie mocirloasă în care încerca a se scălda poetic luna
alergată de numericele ambigue stafii intradevoracee derivatibile. Apoi, când venea dimineaţa, se despărţeau uleioşi şi încrezători că poate mai vine încă o noapte în care, Carul mic primeşte-n el Meduza mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


