Se afișează postările cu eticheta frig. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frig. Afișați toate postările

duminică, 20 noiembrie 2011

poveste dintr-o iarnă în care urşii polari nu erau pe cale de dispariţie












era tot iarnă pe-atunci încă n-apucase să ningă-n oraş era doar al naibii de frig şi noi priveam lumea de la geamul bucătăriei şi credeam că lumea ne stă la picioare iar în picioare purtam şosete pluşate cu dungi galbene în rest eram goi şi miroseam la fel în fiecare dimineaţă şi pe sub sânii tăi obişnuiam să adorm oricând să mă trezesc oricum şi să trăiesc în neştire şi era tot iarnă şi-n fiecare iarnă ne răceam unul de la altul şi împărţeam aceeaşi folie de paracetamol şi ceaiul de chimen ne făcea bine şi portocalele începeau să fie dulci şi mai credeam în poveşti încă mai credeam în poveşti pentru că nu ştiam că poveştile nu există pentru că doar iarna se pot spune poveşti ce nu există pentru că pe-atunci urşii polari nu erau pe cale de dispariţie iar pe pachetele de ţigări încă nu scria fumatul ucide iar eu fumam mult fumam cu poftă ţigări din petunii şi inimi de sfinţi şi da era tot iarnă şi citeam mai multe cărţi deodată şi chiar credeam că ştiu mai bine decât heidegger de ce fiinţa este iar ochii tăi îmi erau de-ajuns pentru că nu uitau nimic... şi era tot iarnă pe-atunci ca şi acum o iarnă ce-mi ascultă bătaia aspră din venă şi cuvântul din acest vers e o iarnă de-aia grea absurd de grea numa bună de spus poveşti ce nu există

duminică, 16 octombrie 2011

în octombrie nimic nu e albastru









şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi-n casă era frig
şi aş fi vrut să ne fie cald
să fierbem apă de ceai
şi ceaiul să aibă gust de enigmă şi de iasomie
şi culorile să ne înnebunească-n obraji
şi să fim nebuni şi noi...
doar atât
dar orele cădeau în brumă
şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi parcă aş fi vrut să te întreb
mai ştii cum e să ningă
mai ştii că eu sunt?
şi parcă tu mi-ai fi spus
afară... afară ninge...
doar atât

vineri, 5 noiembrie 2010

perversivariabilitate între necongruenţe!


1.Desigur îndelung erotic se umplu aerul cu al său carnagiu presentiment
de prognoză şi mărire de paralizie fugară într-un recesiv geamăt. Străzile căzuseră şi ele în faţa glandelor de ceaţă şi de murdărie mocirloasă în care încerca a se scălda poetic luna alergată de numericele ambiguie stafii intradevoracee derivatibile.
Catastrofism brizat de fuste sub care tremura un uşor chilot umezit şi plin de tumoare eliberată licărind într-un text sau într-un context de buzat depresiv aproximativ ajuns la delir.
Imagine.
Acesta era imaginea -prima imagine-
acesta era imaginea reală care-mi căzuse ceva mai încoace de ochi, ceva mai printre gânduri şi parcă ceva mai insistent tremurându-mi pe mână versul ce vroia a ieşi gonflabil şi neatins, doar imaginar dintr-o pur şi simplă îngâmfare a frigului ce storcea la extaz resorbirea şi punerea pe hârtie a ceea ce mă impresionă!


2.Ca să mă fac înţeles, pentru perceperea scriiturii,
între cosmobilitatea bărbiei de
astru, bărbiei bulbucoase şi între
deschiderea purpurie a imoteluricului
veryclitorisic a rămas o urmă, o
dâră melcturoasă vizibilă, care
demonstra afecţiunea teribilă
dintre cei doi Dezmierdaţi, cu
o oarecare derivă perversă, şi
care mi-a stârnit interesul.

3.Primul semiton.El - Bărbia de Astru Catastrofic - se îmbuna a stoarce de lichid galactic toate stelele liposucţionate şi coleisterice, trecându-şi-le prin lesne cantităţi de învelişuri pelviatmosferice şi zvâcniri de capricii ancestrale
bunăoară
cu măsurări de verticaluri neascultătoare. Era prăbuşit apoi instantaneu cu zvâcnirea găurii de vierme şi se trezea mai târziu făcând cărţile la
o masă de black-jack.
Dar acum, o întâlnise pe ea.
Acum îl vedeai seara cum se dichisea în oglinda unui vulcan unde-şi refigura Unitatea de masă, apoi, cânta asurzitor din degete cu esenţă şi subiect despre metoda artei intranudiste.
Aşa că, al nostru Prim Semiton,Bărbia de Astru Catastrofic, căzu autonom şi împărţit în valul taifunar al unui zeu indecent.

4.Semitonul pereche.Ea-
-Deschiderea Purpurie a Imoteluricului
Veryclitorisic - era frivolă. Citea într-una despre visări şi câteodată rămânea aşa uitată cu mâna pe cana de ceai până când şi-l vărsa acut între picioare, unde se păta adeseori printre naşteri, cu enorme expulzări de fălci nerăbdătoare în a desface pansamentele revelate şi cu graţieri de surâsuri limboase. Era sublimă ea. Îndăruibilă, îşi făcea mereu cocuri de lapte exotic şi se îmbălsăma cu rămăşiţe de damasc pe gura-i cu buze albastre, apoi îşi ducea mâna încet la gât şi se mângâia neştiutor pe tatuajul din jurul jugularei, în formă de meduză.

Când îl cunoscuse pe el - Bărbia de Astru Catastrofic - 5. rămase invariabilă. Se transformă brusc într-o deschidere de fagure, de unde Bărbia de Astru Catastrofic se
bulbucea interminabil. Netraductibilă iubire se instaură între cei doi. Se refugiau unul în celălalt. Umblau fără protecţie cartilagistă, se încheiau mai mereu unul pe celălalt la ureche şi se expulzau fără ştiinţă la viscole amărui de piatră cu numere de cuvinte şi aer sărat la revelaţie lumină cereau între paralizii mamare şi cărări de somn care nu mai existau
doar întrezăriri de simţ de pas
şi
ea – structura puicină
şi
el – mereul meduzar
se găseau în definirea erosului nebun inconştient şi-n zboruri de liră cu acorduri de orgasm-uri târzii şi bine meritate, dar
doar atât pentru că piciorul lui şi mâna ei, întotdeauna când se atingeau, împroşcau nedumerite sânge ce nu se coagula ci rămânea lichid de un roşu putrezit şi amărui sinucidar în zvârcolirea unei speranţe.

Aşa că, ei doi se îmbinau doar noaptea târziu, doar pe străzile ce cădeau în faţa glandelor de ceaţă şi de murdărie mocirloasă în care încerca a se scălda poetic luna
alergată de numericele ambigue stafii intradevoracee derivatibile. Apoi, când venea dimineaţa, se despărţeau uleioşi şi încrezători că poate mai vine încă o noapte în care, Carul mic primeşte-n el Meduza mare.