Se afișează postările cu eticheta paracetamol. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paracetamol. Afișați toate postările

miercuri, 7 noiembrie 2012

45 de zile până la apocalipsă












voi toţi îmi vorbiţi despre mine habar n-aveţi nici eu n-am habar ce sunt de ce nu sunt apoi plecaţi seara e la fel de groaznică mă uit minute-n şir în oglindă în baie arăt mai bine mai bine ca ieri am venele întregi mă spăl pe dinţi mai sunt 45 de zile până la apocalipsă îmi place să număr am multe obsesii cea mai gravă eşti tu dar nu-i nimic la iarnă nu vreau niciun cadou la iarnă mă vei lua de mână mănuşile mele de lână vor fi ochii tăi ochii mei văd mult văd cum viaţa mea va fi regăsită de altcineva am obosit happy days are over de dimineaţă am aflat că obama e iar preşedinte nimeni nu mai crede-n moralitate totul e cool şi pizdos dar ştiu că viaţa nu-i nici măcar un banc prost nimeni nu se joacă cu noi noi suntem marionetele propriilor noastre vieţi şi n-avem unde fugi chiar dacă dorinţa de a fugi e cea mai puternică de mâine întotdeauna de mâine va fi mai bine atât de simplu ne minţim atât de simplu trăim am uitat să-mi ud florile florile au nevoie de apă aşa cum eu am nevoie de tine dar ăsta-i un secret pe care n-o să-l afli cine ştie unde-o să mă pierd acum merg să mănânc alune de pădure paracetamol sinus algocalmin două trei pahare de whiskey mă vindec mă curăţ mă tratez mai sunt 45 de zile până la apocalipsă

dacă uneori poate fi niciodată
niciodată nu poate fi uneori

duminică, 20 noiembrie 2011

poveste dintr-o iarnă în care urşii polari nu erau pe cale de dispariţie












era tot iarnă pe-atunci încă n-apucase să ningă-n oraş era doar al naibii de frig şi noi priveam lumea de la geamul bucătăriei şi credeam că lumea ne stă la picioare iar în picioare purtam şosete pluşate cu dungi galbene în rest eram goi şi miroseam la fel în fiecare dimineaţă şi pe sub sânii tăi obişnuiam să adorm oricând să mă trezesc oricum şi să trăiesc în neştire şi era tot iarnă şi-n fiecare iarnă ne răceam unul de la altul şi împărţeam aceeaşi folie de paracetamol şi ceaiul de chimen ne făcea bine şi portocalele începeau să fie dulci şi mai credeam în poveşti încă mai credeam în poveşti pentru că nu ştiam că poveştile nu există pentru că doar iarna se pot spune poveşti ce nu există pentru că pe-atunci urşii polari nu erau pe cale de dispariţie iar pe pachetele de ţigări încă nu scria fumatul ucide iar eu fumam mult fumam cu poftă ţigări din petunii şi inimi de sfinţi şi da era tot iarnă şi citeam mai multe cărţi deodată şi chiar credeam că ştiu mai bine decât heidegger de ce fiinţa este iar ochii tăi îmi erau de-ajuns pentru că nu uitau nimic... şi era tot iarnă pe-atunci ca şi acum o iarnă ce-mi ascultă bătaia aspră din venă şi cuvântul din acest vers e o iarnă de-aia grea absurd de grea numa bună de spus poveşti ce nu există

duminică, 5 decembrie 2010

pesemne e un ajun


nu ne mai spunem nimic
de când ai ales să taci
am probat mai multe cămăşi de forţă
niciuna nu-mi vine bine
probabil că am umerii prea laţi


astăzi a fost frig
am privit în vitrine un fel de manechin care avea sprâncene
am cumpărat portocale
mi-am adus aminte ce vârstă am
întâmplător
azi e ajun de moş nicolae

e prea multă iarnă
o primesc cu ceai verde şi paracetamol
ascult o serenadă
şi am impresia că mă simt mai bine

dacă tot nu spun nimic
te voi lăsa pe tine să alegi ce cadou să primesc
nici nu voi încerca să ghicesc
fiindcă ştiu
eu mă voi primi de la tine