Se afișează postările cu eticheta mar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mar. Afișați toate postările

duminică, 11 decembrie 2011

colind












te du de m-aşteaptă în seri de colind
când casa miroase a lapte şi-a măr
când ninge cuminte şi-albastru prin lume
şi nici nu contează dacă eşti, dacă sunt

şi-ţi pune sub pleoape un vis oarecare
şi-ţi pune pe umeri doar şalul greoi
brodat pe la mijloc cu vise din mine
de sfinţi aiuriţi cu degete moi

iar noaptea... să-nchidă lumina în tine
când toate-au tăcut prin lumea albastră
te du de m-aşteaptă în seri de colind
chiar dacă eşti, chiar de nu sunt

duminică, 4 decembrie 2011

îmbăiere












i-am dat drumul la apă în cadă
m-am dezbrăcat de hainele reci
şi-am intrat sub apa fierbinte
cu toată viaţa avută până acum
şi toate vocile din cap mi-au tăcut
şi le-am tăcut şi eu
iar sub ochii închişi
altcineva mă exista
şi parcă nicicând
pielea nu ţi-a mirosit aşa
ca de măr verde

m-aş duce
aşa m-aş duce undeva
de unde să pot revendica iluzii ce nu-mi aparţin
unde ziua miroase a nucă spartă
şi noapte-a opiu dulceag

m-aş duce în cel mai frumos vis
pe care să nu mai pot să ţi-l visez

miercuri, 6 iulie 2011

îngerii nu sunt liberi








atunci când plouă
îngerii urlă
şi strică un cer
de altfel perfect

îngerii nu sunt liberi
au fost o singură dată
iar gustul mărului muşcat
l-au simţit şi ei

uneori
îşi lasă negrul din inimă
în inima mea
şi mă ucid
pentru a se elibera,
murind odată cu mine

marți, 8 martie 2011

let's forget the world!


Astăzi am ales să muşc dintr-un măr cules din grădina Hesperidelor. Să mă pierd în uitare. Să uit că am uitat.. de lume, de cărţi, de dureri de cap sau de orice fel, de medicamente de orice culoare... Să ne pierdem într-o lume de care nu suntem conştienţi... lumea care nu e conştientă de noi...

Să nu avem plus-cunoaştere care să ne atenueze misterul şi nici măcar zero-cunoaştere. La fel de bine, putem să-l străngem de artere pe Marele Anonim al lui Blaga şi să-i spunem că nu e înţelept să se autolimiteze în cunoaştere. Dacă s-ar autoimita, noi am fi mai liberi...

Atâta gândire! S-o mai ia şi dracu de gândire! Atâtea raţionamente şi etici şi analize şi sinteze şi rezultate contradictorii...

Cum ar fi să rupem raţionamentul lui Descartes în două şi să-i acordăm totuşi o şansă geniului rău? În loc de „gândesc, deci exist” să spunem „gândesc, dar şi asta e o iluzie”... azi mă atrage mai mult cea din urmă afirmaţie...

Aşa că azi aş prefera să uit de lume... să nu fiu eu cel care imaginează lumea ci să fiu cel imaginat de o lume...

Să-i ofer lui Nero o brichetă şi pe Einstein să-l duc la pescuit...

Până la urmă, Petronius avea mare dreptate: „în lumea asta e mai uşor să faci rost de o filosofie decât să capeţi un sfat bun!”


Pax vobiscum!