un fel al tău ciudat

tu ai ceva al tău ciudat
când păşeşti luminile ţi se opresc sub tălpi
şi aşa reuşeşti să-mi apari
doar în siluete ce amestecă albul în negru

acum ai o panglică roşie pe ochi
din piele dau să-ţi crească frezii bizare
şi-ntre buze parcă-ţi sunt strânse
destinele tuturor oamenilor
şi reuşeşti cumva... să taci

tu ai ceva al tău inexplicabil
poate un fel de ploaie necăzută din nori
poate un fel de nor neatârnat de cer
dar de durut
te doare fiecare lumină din mine
pe care sub tălpi o opreşti

metempsihoză

pune-mă în orice viaţă
trăieşte-mi din iluzii
zdrobeşte-mă de secunde
scaldă-mă-n furtuni de august
şi lasă-mi îngerii din mine
să iubească femei ce umblă-n tălpile goale
pe marginea lumii



pune-mă undeva
acolo după marginea lumii
unde negrul nu are 47 de nuanţe
unde nu respir morfină
unde nu trebuie să înţeleg nimic
unde nu ştiu să înţeleg

pune-mă în orice viaţă
poate într-o viaţă în care nu ştiu
că pot visa că pot iubi că pot trăi

îngerii nu sunt liberi

atunci când plouă
îngerii urlă
şi strică un cer
de altfel perfect

îngerii nu sunt liberi
au fost o singură dată
iar gustul mărului muşcat
l-au simţit şi ei

uneori
îşi lasă negrul din inimă
în inima mea
şi mă ucid
pentru a se elibera,
murind odată cu mine

cu şoapta ta de gât

daca-i să-mi zâmbeşti
de pe buze-am să-ţi adun
fiecare şoaptă nerostită
şi-am să mi-o prind la gât
cu fire de praf împletit




îţi voi purta şoapta talisman
şi voi sorbi din ea, prin trahee,
particule de viaţă
şi puteri de minotaur
aşa, de apocalipsă,
poate reuşesc să lipsesc

prin urmare, continuă să zâmbeşti
lasă-mă să-ţi vânez şoaptele
şi să mi le atârn de gât
tu vei fi călăul perfect
iar eu victima ideală

lumea poate să se dărâme,
cu şoapta ta de gât,
în negru pierdut
voi alege între alb sau alb