Se afișează postările cu eticheta traire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traire. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 septembrie 2013

închidem o ușă deschidem alta de fapt ușile nu există




niciodată nu putem
ajunge prea departe
în fiecare dimineață
închidem o ușă deschidem alta
mâncăm pe fugă un covrig
și căutăm update-uri disponibile
la viață

de fapt
cel mai trist este că trăim
într-un vis atât de unic
pe care nici măcar n-am fi
în stare să-l visăm

așa că astăzi am adormit
lângă pielea ta netedă
roșia montană era salvată
și mai știam că
n-am ce să găsesc fiindcă
nimic nu poate fi căutat

ascultă
ascultă-ți propria tăcere
ascultă
niciodată nu putem ajunge prea departe
de cei care ne trăiesc



photo: martin cote

sâmbătă, 13 octombrie 2012

enjoy the ride








cine ești de ce nu ești? ochiul nopții se deschide. tăcerea absurdă inundă încăperea. nu mi-e frică să spun unde sunt. nici nu știi. niciodată nu vei știi. aici sunt bufnițe de carton scrisori și plicuri cu facturi toate nedeschise boluri murdare de lapte și cereale. pe peretele uns cu lavabilă fluturi azurii se târăsc spre tavan iar tavanul e singurul cer din care lipsesc norii lipsesc îngerii iar dumnezeu e plecat în sufletele celor care nu cred. dar cei care nu cred n-au nevoie de dumnezeu. lasă-ți ochii să vadă închide-i deschide-i dar lasă-i să vadă. tu nici măcar nu vrei să ne auzi. eu sunt sunt sunt de mai multe ori sunt. sunt conștient de mine de noi de vocile mele care sunt eu. eu nu sunt eu. noi suntem eu. e toamnă aici. dintotdeauna a fost toamnă. dintotdeauna te-am așteptat toamna. în nici o toamnă nu m-ai găsit. ochiul nopții se deschide. tăcerea absurdă inundă încăperea. e becul aprins. inima mea te ține de mână. ieri am fost în vizită la prieteni vechi am depănat amintiri și vieți ce nu mai pot fi trăite. trecutul e relativ doar dacă vrem să ne mințim. pe stradă pluteau ploi reci mizerabile și troleibuze încărcate cu oameni ce nu știu să zâmbească. am stat acolo blocat în minute oarbe. am plecat. am plecat de multe ori dar niciodată n-am ajuns. încă n-am ajuns poate nici nu voi ajunge. ma réalité imaginaire. îmi asigur visele cu citalopram fluoxetina setralina paroxetina și alte culori. cât de goală e camera asta. lasă-ți ochii să vadă închide-i deschide-i dar lasă-i să vadă. ce? nu contează ce contează. playlistul s-a oprit cu morcheeba. enjoy the ride. enjoy the ride. enjoy the ride. asta era piesa ce se auzea în acea după-amiază. tu erai pe balcon întindeai haine eu citeam beckett si mă gândeam la obsesii. arhanghelii știau să fie fericiți. cumva. cumva au dispărut încet încet așa cum dispare totul. dar nimic nu dispare de tot. uneori îi mai aud și-mi spun ce mai faci. acum nu. acum am picioarele amorțite. nu mai plec. cu degetele galbene fumez țigară după țigară până le termin. termin ce mai e de terminat. întind mâna dreaptă pe masa de sticlă mată și ochii mi-i așez pe bluza adunată la umăr. noi trăim doar atunci când suntem trăiți. noi trăim doar atunci când suntem trăiți. e becul aprins. cine ești de ce nu ești?

joi, 19 ianuarie 2012

în oraş iarna a putrezit









ceva mi-a trecut prin minte
n-am ascultat
nu erai tu
nu ştiu
poate doar acest vânt
agăţat de semafoarele stinse
pe o stradă în care
n-a zâmbit nimeni azi

e trecut de 1
noaptea
în oraş iarna a putrezit
mă plimb nu ştiu
de ce
până unde
aş merge să găsesc ceva
pe mine degeaba
m-am pierdut de multe ori
m-am găsit
neschimbat

e frig
nu poţi respira
parcă şi
cerul e fără dumnezeu
tot ce-a mai rămas
e o lună aspră
ce-nchide sub pleoape
tăcerea

sâmbătă, 22 octombrie 2011

despre alterităţi (sau un alt motiv de insomnie)












iar m-am trezit din somn din realităţi ori poate din cineva care tocmai mă visa şi mi-e gura uscată şi sunt uşor schizoid şi mă străbate o contradicţie absurdă în starea mea de a fi şi mă gândesc la toţi cei care mă trăiesc şi mă împart şi mă despart şi mă poartă în ei şi unora le sunt leac împotriva otrăvii altora le sunt otravă pe unii îi sufoc şi multora le respir toamnă şi ce mai e de respirat mai sunt şi alţii cărora le iubesc în locul lor ceea ce ei nu ştiu să iubească şi mai sunt şi câţiva care mă poartă doar pentru că vor dar sunt puţini şi mai eşti şi tu iar ţie ţi-aş arăta totul fără ca să-ţi ascund altceva decât pe mine însumi dar tu mă porţi în tremurul cărnii aromate de măr nedefinit nedefinitizat şi mă pierzi şi-mi taci în fiecare dimineaţă şi nici nu ştii dacă seara mă vei mai găsi dar nu contează eu oricum am să-ţi apar cândva mai devreme cândva mai târziu cândva mai oricum cândva mai oricând întotdeauna nesăbuit neîntregit şi chiar dacă am cea mai pură raţiune impură ai să te bucuri să mă porţi pentru că toţi mă poartă în ei şi eu nu port în mine nimic altceva decât pe toţi la un loc şi uite că iar m-am trezit din somn din realităţi ori poate din cineva care tocmai mă visa şi sub cap am o infinitate de insomnii şi uite aşa îţi vine câteodată să culegi de pe oriunde umbre de fluturi pe care să ţi le înfigi adânc în irişi şi să-ţi doreşti ca lumea din tine să fie aspru de frumoasă

joi, 13 octombrie 2011

ultima noapte de toamnă












hai cu mine în nopţile încă neninse să mai străbatem un drum pe care să ne prefacem că nu-l ştim să avem umbre închipuite în paşi închipuiţi care ne urmăresc şi care ne aleargă până departe undeva în tăcerea tuturor de unde să pot să-ţi adun lumini de lună rece în sprâncene şi sânii să ţi-i acopăr cu ceaţă şi să ţi-i muşc ca şi cum aş muşca neîndurător un măr roşu copt şi tu să nu mă opreşti şi lasă-mă să mai cred măcar o dată că toamna încă nu ne-a uitat şi mai bine ia-ne şi aruncă-ne în această ultimă noapte de toamnă pentru că acum avem voie să visăm orice avem voie să trăim orice şi dacă eu sunt un vis înseamnă că tu mă visezi şi dacă tu mă trăieşti înseamnă că eu îţi visez acum ca nicicând în această ultimă noapte de toamnă sub noi alunecă îngeri cu aripi rotunde tu ţi-ai pus deja mănuşile gri şi mai cauţi cu privirea ochiului meu frunze încă necăzute