Se afișează postările cu eticheta sine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sine. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

bufnițele-oameni




peste oraș cade un întuneric blând și inexplicabil prin care te poți rătăci ușor asta ți-am scris butonând o poveste într-o fereastră de chat și nici nu știu dacă ai citit probabil erai ocupată cu pierderea sinelui prin bucătărie oricum era o poveste cretină cu noi cu alții cu nimeni cu chipul-lună al papagenei căzută din cer în mijlocul unui vis despre care sunt mai mult ca sigur că nu a fost vis cu bufnițele-oameni și rațele-oameni care s-au dus să caute altundeva iluzii cu anul care a trecut și-n care nu am fost prezent de fapt habar nu am unde am fost poate în alți ani pe care încă nu i-am trăit ori în alții pe care i-am trăit de prea multe ori nu prea știu nu prea sunt sigur că vreau să știu ce mă așteaptă cine vine ori de ce scap până la urmă și gândirea pozitivă e fix o pulă o idee-pieton ce nu se asigură la colțul creierului și peste care trece foarte curând altcineva cu un camion întotdeauna altcineva te oprește din drum să te întrebe cât e ceasul ce-ai mai făcut ce-ai mai pierdut apoi merge mai departe ca și când n-ai fi existat dar nu-i bai indiferența este transparentă anodină și duce la o singurătate acceptabilă fără doar și poate în fiecare clipă vom aștepta o clipă mai bună îngenunchiați în realitatea uzată ca o gumă mestecată prea mult

de mâine voi începe o viață nouă ca toate celelalte începute în fiecare dimineață de până acum



photo: kim ngan ao

vineri, 26 iulie 2013

sushi X2



când ultimul băștinaș tasmanian william lamer a murit în 1869 dr george stohell care era un membru onorific al societății regale a tasmaniei l-a scos din mormânt și a făcut din pielea lui un săculeț de tutun pentru că așa era normal pentru că oamenii sunt animale ce produc gadgeturi și arme și în același timp spun că iubesc no matter what însă degeaba ne amăgim

suntem și vom fi dependenți de orice iluzie mai ales de iluzia sinelui și totul poate fi acceptat și acceptabil fiindcă o conștiință alcătuită din percepții succesive niciodată nu e conștientă

cu toate astea uitarea de sine nu e posibilă fiindcă eul întotdeauna revine Marele eu nu renunță la noi

ascultă stai 2 minute și ascultă
la ce iluzii poți renunța
și care sunt iluziile de care nu vei scăpa niciodată

știu nu răspunde
știu îți formezi singur convingerea că te așteaptă o viață întreagă înainte și-ți construiești viitorul pentru a avea un prezent care însă niciodată subliniez NICIODATĂ nu îți este îndeajuns

nu-i nimic diferența dintre totul și nimic e prea subtilă doar că uneori ne mai trezim în realitatea altora ca și când am căzut dintr-un elicopter și ne bucurăm că cineva ne-a făcut respirație gură la gură

vedeți nici măcar atunci nu ne aparținem

noi suntem ai altora

astăzi draga mea am mâncat sushi X2 am luat kilu de lubeniță la 1 leu și mi s-a părut că lumina din ochii oamenilor nu merită cumpărată pentru că privirile-s prea ieftine

până la urmă nu sunt sau sunt doar povești pe care ți le spun la cafea când tu mă iubești cel mai mult când mă atingi pe nas pe gene pe umeri și degetele tale nu sunt degete sunt o inimă învelită în unt de shea ce nu se mai
termină

marți, 9 iulie 2013

la capătul sinelui vei găsi un logan



de fiecare dată când revin la mine înseamnă că tu m-ai pierdut dar niciodată n-o să învăţ oricum şi astăzi m-am găsit grav avariat ca un logan izbit cu faţa de un stâlp într-o noapte de iulie când toată omenirea suferă de sindromul general de adaptare şi toţi visează la vacanţe şi stelele se joacă pe cerul aspru violet al depresiilor şi parcă plouă şi cioburile-s toate împrăştiate iar eu pun capul urechea şi viaţa pe asfalt picurii dispar în bălţile nervoase şi aştept şi înţeleg cât de ciudat e să mă privesc prin proprii mei ochi pentru că uneori orice-aş face sunt singurul străin pe care niciodată n-o să ajung să-l cunosc îndeajuns de bine până la urmă nici tu n-ai înţeles că sinele meu nu poate fi găsit decât de degetul tău că atunci când mă apropiu de mine izbucnesc într-o hemoragie de hemofolic şi că-n inimă am doi magneţi cu poli opuşi care oricum mă ţin la distanţă

aşa că ia-mă înapoi
şi lasă-mă să te trăiesc
doar pe tine



photo: Silvia Grav

miercuri, 9 ianuarie 2013

viitorul e doar un punct mic negru pe alb sau invers









o să mergem
o să ajungem
o să fim în tren
trebuie să existe un tren
al pierderii de sine

o să iau şi-o umbrelă
din greşeală
poate vei avea vreo idee tâmpită
să ne oprim în viaţa altcuiva
şi poate va ploua
tot din greşeală

ce păcat
ce păcat că avem o singură viaţă
şi niciunul dintre noi
nu e dumnezeu
de-asta strig la mine
şi-mi spun
băh n-ai coaie
să crezi!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

reality show











e totul aici în spatele acestor ochi crăpați verzi obosiți o lume întreagă insalubră toate lumile imposibile în care nu se găsește nici un sens ascuns iar nebunia e un joc de-a sinele în rest pahare sparte pe podea cioburi roșii în tălpile crude nici o durere nu e mai mare decât cea a desprinderii de mâna ta și înțeleg ce este ființa mă joc de-a dumnezeu și mă mir cât de simplu e dar dumnezeu nu crede-n el ci doar în oameni care iubesc și mi-e foame am ucis tot ce se putea ucide din mine pentru că totul e aici și știu că nu vă convin aceste cuvinte dar nu-mi pasă mă fut în ele trăiri și emoții și decorațiuni de crăciun m-am săturat de pledoarii intelectuale de sfinți ce se bucură să scape de mine de toți disperații care născocesc minciuni ca să trăiască de eșecuri frustrări ambiții prăpăstii plusuri minusuri echilibru și mâncat sănătos am hotărât de azi nu mai simulez viața iar lumea care mi se deschide și-n care eu mă închid va fi doar felul meu obișnuit de a fi un paradox simplu în care cineva se sinucide fiindcă e fericit

nebunia e doar un joc de-a sinele
nu uita
să nu ceri nimănui nimic decât pe tine însuți înapoi

duminică, 29 mai 2011

iubirea-i doar o întâmplare magică


ce noapte ne-nconjoară
o noapte cu mii de sânziene
ce-şi arată dansând hiptonic
sânii-n ascunzişul lunii



aceasta-i noaptea stelelor ascunse
de-ar fi acum să te am
te-aş avea doar în lumea polară
acolo-n mănunchi iubirile-s prinse
şi nu scapă

şi ce subtil cad norii într-o furtună
ce se aude-n depărtare
lumina-n urgie păleşte
şi ochii adulmecă o rouă amară
nimic, dar nimic nu contează
de data asta
îngerii sunt cei ce visează

şi-n visul lor nefiresc
eu sunt visat visând
îmi caut celălalt sine
ultima dată îl lăsasem
într-o dimineaţă de mai
pândind nuferii să înflorească

uitasem atunci să-i spun
că îngerii nu visează
şi că iubirea-i doar o întâmplare magică

marți, 17 mai 2011

plan de vacanţă


priveşte doar
vara se pregăteşte deja să ardă zilele
oamenii zâmbesc prosteşte de la sine
şi eu, eu miros aşa de tare a prezent
şi încă încerc să mă las de fumat



îţi mărturisesc umil
că-n spatele urechilor mi se ascund crispate solifuge
şi-n nări,
în nări mi s-a pierdut mirosul tău albastru
cu tot cu venin
dar nu te întrista
când plouă,
curcubeul începe din mine

şi mai lasă-l dracu de zodiac
uită-te mai bine în mine
şi vezi dacă-ţi sunt compatibil,
în pietrele din fierea mea
poţi să-ţi citeşti şi singură viitorul

astăzi ce diagnostic îmi pui?
astăzi nu am tulburări psihice
viaţa nu mă doare
şi nici urma de unde mi-ai smuls prima coastă.
astăzi mă simt bine

ce plan de vacanţă am?
vara asta cred c-am să-ţi hibernez prin suflet
am nevoie de gheaţă
pentru că ştii cât de mult urăsc căldura...

joi, 5 mai 2011

acest alt-cineva


fragment

[...]

Mă găsesc greu. Nu aţi simţit uneori că nu vă aparţineţi? Că acel cineva care trăieşte în voi e un necunoscut? Că nu ştiţi nimic despre el? Aşa mă simt eu acum! Simt că tot ce e în mine nu îmi aparţine, că cineva, alt-cineva, s-a instalat fără voia mea în acest corp despre care spun că e al meu. Acest alt-cineva mă priveşte lung atunci când am ochii închişi şi mârâie ameninţător la mine gata fiind să-mi sfâşie propriile nervuri cerebrale. Îl urăsc pe acest alt-cineva care trăieşte acum în mine. Nu semănăm deloc. Se hrăneşte cu tragedii, nu-i pasă de reguli, are o singură voce, nu doarme niciodată, nimic nu-l face fericit. De cele mai multe ori stă pierdut prin ochii mei şi se relaxează privindu-i pe cei care mă cunosc şi care acum se întreabă ce dracu am, cine sunt. Degeaba le-aş răspunde şi aş încerca să le explic că eu nu sunt eu fiindcă aceste cuvinte care îmi scapă pe buze nu sunt spuse de mine. Acest alt-cineva le vorbeşte, acest alt-cineva mă vorbeşte. Şi cum aş putea să-i conving pe toţi că sunt aruncat afară din mine de acest alt-cineva? De pe buzele cui să le vorbesc? Probabil că ale nimănui... De fapt, pentru a mă repune pe mine în mine şi a-l îndepărta pe acest alt-cineva, va trebui să devin şi eu alt-cineva... şi eu, eu nu pot fi alt-cineva...

Unde sunt? Nu m-aţi văzut cumva din întâmplare? Dacă mă veţi întâlni să nu mă lăsaţi cumva să vă scap. Asta pentru că cel mai bine ştiu să mă ascund. Sau nu, cel mai bine ştiu să mă pierd...

Privesc privirea, mor moartea, aştept aşteptarea, tac tăcerea, uit uitarea, merg mersul, liniştesc liniştea, ştiind că ceva, alt-ceva e totul...

[...]

joi, 8 aprilie 2010

Tu şi sinele. Care se spune că mă definesc!



Se spune că fără tine eu nu aş fi. Fără tine eu nu m-aş putea numi sau nu aş putea fi numit. Numit oricum. În sens particular. De aici şi importanţa pe care ţi-o acord.


Sinele meu îţi este recunoscător pentru că îi repeţi numele. Numele există pentru a fi repetat. De tine. În sens general. Astfel mă particularizezi. Devin un cineva. Un sine care are amprentă. Fără ca tu să îmi spui numele, sau să îmi spui pe nume, eu nu aş ştii cine sunt. Nu aş avea esenţă. Am nevoie ca tu să mă defineşti pentru ca eu să pot să imi dau o definiţie!

Are nevoie sinele meu de celălalt pentru a fi definit?
Fiinţa mea în lume este în lume! Altfel spus, nu suntem singuri! Şi atunci, acest pol pulsional al personalităţii nu are o mişcare de voinţă voluntară. Întotdeauna este condiţionat. Şi prima condiţie care mă condiţionează eşti tu. Asta mai întâi pentru că întotdeauna tu (celălalt) te găseşti lângă. Sine. Oricare sine! Mai ales că, Sinele, acest depozitar haotic şi impersonal al tuturor tendinţelor contradictorii, se defineşte tocmai (într-o maniera negativă) prin absenţa subiectului coerent. Pentru ca să devină coerent Sinele trebuie numit. Şi atunci cere numire. Cui? Celuilalt! Oricum celălalt este în apropriere! Şi se comportă la fel! În acest sens pot spune că întotdeauna sunt un celălalt! De aceea îi imaginez pe cei pe care urmează să îi cunosc precum şi de aceea îmi doresc să fiu altfel!

Şi atunci, nu ştiu dacă sinele are nevoie de celălalt,
ci mai degrabă,
celălalt este ataşat (in)voluntar de sine!

Celălalt (tu) este o rezervă întotdeuna existentă a non-investirii. Străinul care îmi spune numele. Pentru ca să-i pot reţine lui numele. Şi invers. Un paradox al definirii noastre. Un celălalt care numeşte pentru ca sinele să fie sigur că e numit! (mai mult, noi niciodată nu ne-am ales singuri numele, ci am fost numiţi – de alţii, de celălalt – astfel nici nu am putut să ne definim, decât să definim). Ne pricepem mai bine să fim alţii decât să fim noi înşine!

Ah, şi era să uit:
pe tine, doar în această lume te simt!