Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările

joi, 9 februarie 2012

când foile-s albe şi noaptea la fel












sunt câteva zile de când n-am mai scris nimic nu mi-a atras atenţia ca şi când aş fi încetat să exist şi am o mie de gânduri ascunse pe care le împart prin cafenelele din oraş cu oameni pe care nu-i voi mai întâlni a doua oară şi-n care mă las pierdut cel puţin aşa îmi place să cred dar ştiu că-mi plac iluziile atât de mult încât uneori orice iluzie mi se pare reală dar cine sunt Eu să pot spune ce e real sau nu habar nu am de ce timpul trece al dracului de greu când ajung acasă seara citesc mai multe cărţi deodată ascult la nesfârşit un album nou de la radiohead merg în bucătărie fumez 2-3 ţigări una după alta e doar 9:00 orele-s toate sub cod roşu de ninsoare şi iar va fi o noapte lungă în care doar liniştea-mi urlă în urechi dar nu şi-n inimă în inimă e altceva cineva dar refuz să mă gândesc la asta pentru că sunt dar nu sunt nu sunt dar sunt totuna mi-e pe masă foile-s tot albe la fel ca noaptea până pe la patru şi doişpe minute când închid ochii şi am impresia că mă încălzesc de la frigul ce-ţi stă în vârful sânilor şi-n mine parc-ar fi deja primăvară

e dimineaţă miroase-a cafea şi-a lapte şi-a lumină proaspătă

unde-ai fost?
aici departe niciunde în tine


foto: Gergana Encheva

marți, 12 aprilie 2011

am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine


îmi scald tăcerea în tot ce am vrut să fiu. voi mai spune un alt cuvânt... doar atunci când voi învăţa să vorbesc iar...

în această linişte, nu se mai poate găsi nimic din timp... nici urme de ape nu mai stau deasupra-mi... nici lumina de ieri nu mă încălzeşte... nici înălţimi nu mai sunt... nu mai am cum să măsor propria cădere... oricum, de-ar fi să mai păşesc, în urma ta mi-aş găsi cărarea...

la ce mă gândesc acum? nu ştiu! la reîntoarcerea spre sine?! la ce îmi doresc?! să mă gândesc la cum am fost sau la cum voi fi?!

aşa că în linişte zbier a nimic dar mai ales încep să merg, să neg, să am, să las...şi mi se pare că am uitat, nu de mult, între noi coasta cea ruptă...

mă bandajez cu tăcere... nu mai am nimic de pierdut... voi lăsa istoria să pornească de la sfârşitul a ceea ce nu a fost încă...

din acest spaţiu rupt din infinit doar câţiva îngeri de piatră, în jurul meu, se mai găsesc a-mi striga ceva despre nemurire... eficient şi clar...

dar n-am ce înţelege! am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine…

mă simt mai bine aşa... întins... în această linişte, voi lăsa iarba să-mi treacă de vene...
voi fi una cu uitarea
şi de-ar fi să mă recunosc
mă voi recunoaşte
în prima ta mirare
că, uite,
nu va fi un an secetos...