despre căutare

hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea pentru că eu n-aş vrea să mai stau pe-aici sunt doar oameni cu suflete exorcizate ce se îngrămădesc prin centrul oraşului hoinărind din cafenea în cafenea fără nici o direcţie ca semn că nici iarna asta n-au învăţat să iubească ştii foarte bine eu nu cred în niciodată nu e prea târziu pentru că întotdeauna poate fi prea târziu aşa că hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea poate în mine ceva ce ai lăsat în vreun cotlon unde stau pitulate amestecate ruginite toate secundele trecutului


foto: Alexander Kharlamov

„the weary kind”

suntem întinşi pe patul lui procust dacă n-aţi ştiut mie mi se face operaţie pe suflet
17 siluete cu ochii negrii mă înconjoară am o gaură în piept cât o galaxie şi un suflet de mărimea frunzelor de cireş soarele inundă începutul de toamnă lumina acoperă tulburările obsesive depresiv-anxioase de mâine e toamnă mă prind cu toamna de mâini şi mă ţin strâns ca într-o colivie de lemn mi se dau să înghit culori şi realităţi şi realităţi colorate mi se fac masaje sunt pus la dietă mi se ia sânge venele mi se scurg în pâmânt precum rădăcinile pe spate am ventuze 17 siluete cu ochi negrii intră cu mâinile cu picioarele cu ţâţele cu totul în mine şi mă inundă şi folosesc pense de smuls limba şi sub ultraviolete îmi pun visele visele mele sunt moarte şi logica a murit şi dumnezeu nu se simte bine pe acoperişul lumii mele sunt un obiect cercetat cunoaşterea structurei clarifică formarea şi transformarea obiectului cercetat urăsc structuralismul ce melancolie simplă trăiesc sau manie sau demenţă sau idioţie am o cămaşă de forţă din epidermă de înger 17 siluete cu ochi negrii încearcă să-mi străpungă sufletul mă pun sub duşuri reci îmi dau comprese cu muştar substanţe vomitive sufletul nu-l puteţi scoate din mine ce gust dulce de clorpromazină am sub limbă am surplus de cromozomi şi aştept ziua de mâine de mâine vine toamna şi cu mâinile voi fi ancorat de ea toamna eu visez toamna doar eu visez şi tremur frigul îmi face bine şi aerul curat şi ploaia adâncă şi mocirla nu-mi cereţi nimic sunt mai mult decât gol

în inimă să-mi căutaţi inima mea nu are colţuri resuscitaţi-mă

mai lasă-mi o clipă de viaţă

sfâşiat de fulgere
cu faţa lipită de un iad imaginat
aşa arată trupul meu de ceva timp
ca o bucată de piatră fierbinte
ce tocmai s-a pierdut în ochii gorgonei





dar tu, desculţă şi răbdătoare
cu suliţe înmuiate-n supernove
îmi vânezi sufletul prin savane
şi poate, dacă mă răneşti, va mai curge din mine o apă sângerie
atât doar cât să-ţi mai acopere zâmbetul


adu-mă înapoi ţi-aş fi spus
găseşte-mă pe mine în mine
şi dacă vrei
mai lasă-mi o clipă de viaţă
tare-aş mai vrea
să decupez culori gri din ochii oamenilor


cum să îţi spun?
din tine
poate mă descurc să trăiesc