miercuri, 19 decembrie 2012

chasing cars









din bucătărie se aude un zgomot
nu e nimeni doar o rătăcire a minţii mele
şi goethe liebnitz kant şi bataille
care mai fac atmosferă în rest
lipsesc multe aşa cum lipsesc şi eu
din viaţa ta

dar nu-i nimic până la urmă beau
acelaşi ceai de chimen
şi umblu prin bezna lumii
căutând întrebări la răspunsurile altora
fiindcă de-ale mele mi-e teamă

e din ce în ce mai frig
oraşul a rămas departe-n urmă
doar oamenii de zăpadă mai respiră
şi ştiu c-am fi mai liberi
dacă n-am crede-n libertate

am observat
mizeria de sub tălpi şi cea din inimă
e la fel de azi
pe dumnezeu nu-l mai iert
am hotărât şi nu mai contează
când mă voi lăsa de fumat

marți, 4 decembrie 2012

şi pe vremea lui kant ningea









în curând o să ningă
printre lumini şi moş crăciuni de tablă
pe străzi aglomerate de oameni
care aşteaptă să fie
mai buni

Busu nu anunţase la ştiri
am auzit-o doar zbierând la geam
fulgii moi i se topeau în palma nopţii
şi iar ningea pe furiş

mai fumez ţigara asta
un pahar de apă de la chiuveta
să nu uit să-mi iau în cameră
cred c-o să dorm
în curând o să ningă

kant n-avea dreptate
iubirea este o dorinţă
meta-fizică


vineri, 23 noiembrie 2012

black friday










o să trişăm i-am spus
apoi am intrat la medicul de familie
după reţeta de medicamente compensate
am mers în piaţă după legume
am luat şi-un kil de mere
şi doi covrigi calzi cu susan
m-a sunat tata să vadă ce fac
mi-a dat-o şi pe mama la telefon
să se asigure că-s bine
am tăcut dintr-odată
pe stradă erau doar
2 epiderme care se ating
în ceaţa strâpunsă de faruri de taxi

o să vină o vreme în care
federer n-o să mai fie campion

miercuri, 14 noiembrie 2012

pe plopilor sunt şine de tramvai noi









acum am febră mai multe boli
dar sufletul acelaşi
nimic nu se schimbă
mănânc seminţe şi 3 mere ionatane
seara ştiu
doar eu nu uit

pe plopilor sunt şine de tramvai noi
am probat o mie de geci
la second-handul din centru
oraşu-i la fel ca şi atunci când
inima ta era vie

niciodată n-am plecat
niciodată n-am ştiut să rămân

miercuri, 7 noiembrie 2012

45 de zile până la apocalipsă












voi toţi îmi vorbiţi despre mine habar n-aveţi nici eu n-am habar ce sunt de ce nu sunt apoi plecaţi seara e la fel de groaznică mă uit minute-n şir în oglindă în baie arăt mai bine mai bine ca ieri am venele întregi mă spăl pe dinţi mai sunt 45 de zile până la apocalipsă îmi place să număr am multe obsesii cea mai gravă eşti tu dar nu-i nimic la iarnă nu vreau niciun cadou la iarnă mă vei lua de mână mănuşile mele de lână vor fi ochii tăi ochii mei văd mult văd cum viaţa mea va fi regăsită de altcineva am obosit happy days are over de dimineaţă am aflat că obama e iar preşedinte nimeni nu mai crede-n moralitate totul e cool şi pizdos dar ştiu că viaţa nu-i nici măcar un banc prost nimeni nu se joacă cu noi noi suntem marionetele propriilor noastre vieţi şi n-avem unde fugi chiar dacă dorinţa de a fugi e cea mai puternică de mâine întotdeauna de mâine va fi mai bine atât de simplu ne minţim atât de simplu trăim am uitat să-mi ud florile florile au nevoie de apă aşa cum eu am nevoie de tine dar ăsta-i un secret pe care n-o să-l afli cine ştie unde-o să mă pierd acum merg să mănânc alune de pădure paracetamol sinus algocalmin două trei pahare de whiskey mă vindec mă curăţ mă tratez mai sunt 45 de zile până la apocalipsă

dacă uneori poate fi niciodată
niciodată nu poate fi uneori

miercuri, 31 octombrie 2012

de mâine










ca un bezmetic
umblu prin acest apartament închiriat
de mult timp
de mult prea mult timp
şterg praful şi ud flori
ce nu-mi aparţin

mă gândesc
nimic în viaţă nu ne aparţine
decât iluzia că aparţinem
cuiva

de mâine de mâine de mâine
voi trăi mai mult
în viaţa altcuiva

sâmbătă, 13 octombrie 2012

enjoy the ride








cine ești de ce nu ești? ochiul nopții se deschide. tăcerea absurdă inundă încăperea. nu mi-e frică să spun unde sunt. nici nu știi. niciodată nu vei știi. aici sunt bufnițe de carton scrisori și plicuri cu facturi toate nedeschise boluri murdare de lapte și cereale. pe peretele uns cu lavabilă fluturi azurii se târăsc spre tavan iar tavanul e singurul cer din care lipsesc norii lipsesc îngerii iar dumnezeu e plecat în sufletele celor care nu cred. dar cei care nu cred n-au nevoie de dumnezeu. lasă-ți ochii să vadă închide-i deschide-i dar lasă-i să vadă. tu nici măcar nu vrei să ne auzi. eu sunt sunt sunt de mai multe ori sunt. sunt conștient de mine de noi de vocile mele care sunt eu. eu nu sunt eu. noi suntem eu. e toamnă aici. dintotdeauna a fost toamnă. dintotdeauna te-am așteptat toamna. în nici o toamnă nu m-ai găsit. ochiul nopții se deschide. tăcerea absurdă inundă încăperea. e becul aprins. inima mea te ține de mână. ieri am fost în vizită la prieteni vechi am depănat amintiri și vieți ce nu mai pot fi trăite. trecutul e relativ doar dacă vrem să ne mințim. pe stradă pluteau ploi reci mizerabile și troleibuze încărcate cu oameni ce nu știu să zâmbească. am stat acolo blocat în minute oarbe. am plecat. am plecat de multe ori dar niciodată n-am ajuns. încă n-am ajuns poate nici nu voi ajunge. ma réalité imaginaire. îmi asigur visele cu citalopram fluoxetina setralina paroxetina și alte culori. cât de goală e camera asta. lasă-ți ochii să vadă închide-i deschide-i dar lasă-i să vadă. ce? nu contează ce contează. playlistul s-a oprit cu morcheeba. enjoy the ride. enjoy the ride. enjoy the ride. asta era piesa ce se auzea în acea după-amiază. tu erai pe balcon întindeai haine eu citeam beckett si mă gândeam la obsesii. arhanghelii știau să fie fericiți. cumva. cumva au dispărut încet încet așa cum dispare totul. dar nimic nu dispare de tot. uneori îi mai aud și-mi spun ce mai faci. acum nu. acum am picioarele amorțite. nu mai plec. cu degetele galbene fumez țigară după țigară până le termin. termin ce mai e de terminat. întind mâna dreaptă pe masa de sticlă mată și ochii mi-i așez pe bluza adunată la umăr. noi trăim doar atunci când suntem trăiți. noi trăim doar atunci când suntem trăiți. e becul aprins. cine ești de ce nu ești?

luni, 1 octombrie 2012

Lansare de carte: “nu mă numesc Eu”, autor Gabriel Bota!





Dragilor, împreună cu Editura Eikon şi Book Corner Librarium am plăcerea să vă invit Sâmbătă 06 octombrie 2012 ora 12:00 la lansarea volumului de poezie “nu mă numesc Eu”!

Evenimentul va avea loc în Cluj-Napoca la librăria Book Corner, B-dul Eroilor nr. 15!

Prezintă:
- Aurel Codoban
- Vasile Sebastian Dâncu
- Ştefan Manasia
- Valentin Derevlean
*Cu participarea artistului Mauricio Silerio care a realizat grafica volumului!

Vă aşteptăm cu drag!




sâmbătă, 22 septembrie 2012

glossy











ne trec multe prin viață și noi trecem prin viețile multora fără să vrem mai mult sau mai puțin influențăm și suntem influențați de o singură secundă scăpată într-un timp pe care niciodată nu-l conștientizăm și uneori e obositor să înțeleg tot ce pentru alții e de neînțeles ori poate e doar o iluzie nici eu nu mai știu nici eu nu m-am decis dacă mai cred sau nu în adevăruri stupide și greu de controlat până la urmă totul poate fi acceptat însă acceptăm totul de obicei atunci când vrem să iertăm și vrem să iertăm doar atunci când suntem obosiți un fel de cerc logic ilogic în care mintea noastră confuză se învârte la nesfârșit dar e greu să recunoaștem asta și o facem foarte rar atunci când nu avem unde să ne ascundem când nopțile sunt gri și sunt împânzite de ploi cadențate rupte din ochi de sfinți inexistenți când inima ne bate după cadența ploilor în casă cu lumina stinsă visăm la o viață glossy și încercăm să credem mai mult decât oricând în orice lucru stupid până când știm că dacă ne întrebăm ceva răspunsul este întotdeauna da

joi, 6 septembrie 2012

kashmir











scăpată de îngeri cu degete moi
lumina iar cade în valuri veline
aşezată pe felia de pâine
liniştea îneacă fericiri în paharul cu lapte

ezitări dileme şi contradicţii hulpave
sunt presărate cu rozmarin
şi-aruncate-n kashmir
unde girafe unicorni şi bostani aurii
stau pitulaţi fără grijă în vise haşiş

peste praful în solzi de muştar
pe masă sunt clipe
de-o viaţă încrustate-n cuvinte
şi doar scaunul gol de alamă polară
aşteaptă minutul cel leneş în care
iar o să fii

miercuri, 29 august 2012

toamna există tot ce nu există









aş îndrăzni să spun că totul e frumos
că secundele mele sunt bătăile tale de inimă
dar atunci când inima ta bate
frunzele cad

e toamnă iubito
iar toamna există tot ce nu există

eu toamna respir adânc
şi mă împac cu gândul că totul moare
toamna îţi iubesc atât de mult mâinile
pentru că mă dezbraci
de haine de mine
de tâmpeniile zilnice care-mi trec prin cap
şi-apoi facem sex ca doi turbaţi
până târziu în noapte când tu adormi
şi eu pe furiş mă ridic din pat mă pierd
în teorii metafizice stupide am impresia că
văd lumea cum n-o mai vede altcineva
şi scriu până mai pot până mai am ce
până dimineaţa
sunt
cum s-ar zice
fericit

aş îndrăzni
aş îndrăzni să spun că totul e frumos
că secundele mele sunt bătăile tale de inimă
dar atunci când inima ta bate
frunzele cad


foto: Svetlana Korolyova

joi, 16 august 2012

fears









pe strada asta parcă-s adunate toate umbrele oamenilor toate părţile lor întunecate secrete mizerabile ascunse adânc în inimă stau şi mă pândesc de peste tot şi-atunci grăbesc pasul simt că sunt urmărit pe această stradă goală închisă-n întuneric doar bălţile de lumină de la felinare sunt vii în rest nu e nimeni cu mine nici măcar eu şi ştiu doar că sunt beat dar raţional închid ochii pe spate şi-n glezne am tăieturi de cuţit amestecate-n frig şi frică pură ca-n filmele lui hitchcock şi alerg vreau să ajung undeva dar undeva-ul meu e niciunde cred pentr-un moment că împart cu jim morrison 4 pacheţele de gelatine îmbibate cu lsd şi degetele-mi sunt şerpi uleioşi reci cu ochi de diamant în care se scaldă o lună ţinută la piept de-un înger cu obrazul ros de nemurire ce urlă de durere pe asfalt mă întind peste propria umbră am alergat destul de cineva de tine de mine nu mai pot face niciun pas mă las oricui poate să mă găsească aici acum nu e nimeni

chiar şi eu am plecat din mine



foto: Kirill Kurbatov

duminică, 12 august 2012

ink heart












ajung acasă
deschid ușa intru în hol
las telefonul cheile și țigările pe dulapul din dreapta
tenișii lângă dulap
merg în bucătărie miroase a fum deschid geamul
ajung în cameră mă dezbrac
de haine de mine de orice pot da jos
pornesc laptopul pun dimmu borgir mă așez
pe spate în pat privesc
tavanul e singurul meu cer
înjur de câteva ori
în gând am multe voci cred
toate-s de căcat
orice-aș face nu fac destul
îmi privesc doar mâinile
sunt pline de cerneală
fiecare pată e un gând
pe care l-am trăit și l-am ucis în același timp
doar eu pot face asta
paradoxurile înfloresc în mine oricum oricând

eu nu știu
nu știu cine sunt
dar
nOi știm
știm ce suntEm



foto: Megan Snider

luni, 6 august 2012

„finis origine pendet”










lumina stranie a dimineţii
se juca nestingherită
pe cearceaful şifonat pătat
tu încă dormeai

ţi-am străbătut de-atâtea ori
distanţa dintre petele mărunte din piele
încât pielea ta mi se pare
a fi un cer absurd
în care dumnezeu e la fel
de tăcut

la capătul patului
lângă alte mărunţişuri
doar cartea neterminată a rămas
deschisă şi eu
mă duc
mă duc altundeva
să caut ce nu pot găsi



foto: Tina Kazakhishvili

luni, 23 iulie 2012

summer dream











eşti în faţa mea
mănânci brownies cu mâna fragedă
îţi aşezi rochia în dungi colorate la şold
şi ai o bucurie simplă în tine

nu-mi spui nimic
în colţul gurii doar zâmbetul ascuţit
şi umbra unui cuvânt ce-mparte lumea
între oameni care uită cum să ierte
şi alţii
toţi ceilalţi care nu contează

e încă vară
e încă vară în tine

nu-i nimic
fiindcă aici
neîndurător de calm
seara îşi pune pe umeri haina liniştii

mai fumez o ţigară şi merg să visez
doar ceea ce mâine
nu ne vom aduce aminte

miercuri, 11 iulie 2012

exerciţiu de imaginaţie









imaginează-ţi
un perete crăpat scorojit
plin de urme de palme
de numere şi cuvinte
amestecate încâlcite peste tot
notiţe care şi-au pierdut sensul

imaginează-ţi
că eşti lângă acest perete
miroase a ghimbir a nebunie
a idei scăldate-n ulei de anason
miroase a nou şi-a vechi deodată
aşa cum ar mirosi o inimă strivită

şi-ţi mai imaginează că
întinzi mâna să atingi
acest perete care există şi nu există
şi nu poţi trece de el
doar dacă poţi să-ţi imaginezi o uşă
despre care nu ştii că e uşă

acum aşează-te
trăieşte şi zâmbeşte
fără motiv
deschide-mi pleoapele

joi, 28 iunie 2012

despre uitare












se poate întâmpla orice dar nu orice e întâmplător şi uneori trăim momentele alea în care credem că toate căcaturile ni se întâmplă doar nouă dar să nu ne speriem sunt doar consecinţele acţiunilor noastre care ne strâng de gât făr-a le pasă că între timp am devenit mai buni vorba lui nietzsche de noi nu scăpăm niciunde dar ne scapă întotdeauna faptul că uităm uităm uităm totul minunat medicament uitarea nu credeţi? eu cred doar toamna uit că totul se uită şi-atunci aş vrea ca tu să-ţi aduci aminte că sufăr de o logică cumplită tot timpul îmi surâd filosofiile ieftine şi uneori să-mi dai restart să-mi umezeşti lobul urechii cu inima cu buzele şi tot ce mai ai până la urma să nu uităm că trăim


foto: Mark-Meir Paluksht

duminică, 10 iunie 2012

lucrurile simple












peste tot sunt vise împrăştiate pe trotuar în gări în staţiile de autobuz oamenii străzii ştiu să iubească cel mai bine lucrurile simple şi nimeni altcineva n-a fost aici doar câteva asistente înalte 1,80 dezmăţate pe alocuri pistruiate cu ochii apropiaţi de cer m-au iubit o noapte întreagă într-un joc psihedelic de culori până la epuizare acum e seară deja stau la geamul bucătăriei cu paharul de suc de mere lângă mine pachetul de ţigări dar nu-ndrăznesc să fumez nu ştiu de ce îmi trec şi nu-mi trec multe prin cap voci necunoscute nicidecum vocea ta mă gândesc sunt la fel ca orice bărbat las şosetele lângă pat şi lumina aprinsă în baie dar totuşi am pielea blândă cu aluniţe pe braţ şi piept care pot extazia gura tuturor femeilor şi din când în când cineva din mine scrie poezie pe orice pe oriunde oricum chestii banale pe care tu nu le-nţelegi aşa cum n-ai înţeles că timpul este liniar şi constă în alegeri dar numai înainte de a alege totul este posibil atât de a dracului e viaţa acum ştiu întotdeuna am ştiut de fapt doar oamenii străzii iubesc lucrurile simple în staţiile de autobuz în gări pe trotuar sunt vise împrăştiate peste tot


foto: Janus T

miercuri, 30 mai 2012

sometimes shit happens












cât stres în noi parcă plutim peste zile şi zilele trec şi se duc naibii şi cu ele ne ducem şi noi automat seara pun totul la îndoială de parcă-mi curge sânge cartesian prin creier şi ajung la concluzia că viaţa noastră dă cu virgulă orice-am face veşnic vom fi nemulţumiţi de noi de alţii întotdeauna de ceilalţi şi aidoma unei destăinuiri de copil cu mânuţe pufoase şi ochi cristalini cu dichis maschez forţa vocilor mele interioare pe care voi le citiţi aici voi cei care citiţi habar n-aveţi cât de mult îmi tremură inima cu care scriu aceste cuvinte în timp ce-mi pun căştile-n urechi printre acorduri funky soul psihedelice mănânc vinete cu maioneză de la bila beau un ceai de prune şi whiskey meditez mă enervez levitez întreb pe cineva pe cine tot pe mine de ce mi-a zâmbit tipa aia bună azi mult prea insistent de ce nu i-am zâmbit şi eu de ce înţeleg tot ce nu vreau să înţeleg de ce te iubesc de ce nu pot să dorm de ce nu pricepi că nu pot să dorm de ce scriu de ce multe multe multe de ce-uri toate frustrările mele inutile prosteşti ţi le las la uşă pentru că nu-i aşa sometimes shit happens


până una alta în fiecare seară la masa mea de scris
mă duc să fiu ce-am fost
şi vin să fiu ce nu pot fi

duminică, 27 mai 2012

some voices











sunt mulţi turişti zgomotoşi în această cafenea îmi place să stau la aceeaşi masă de unde privesc cu ochii ficşi ai raţiunii oamenii din jur apoi mă joc cu pachetul de ţigări şi-l rotesc până devine o roată de-aia hipnotică în alb şi negru o uşă prin care ajung în mine e mult prea multă linişte ca şi când nimeni nu s-ar fi născut vreodată ori poate toţi şi-au făcut bagajele şi-au plecat dar nu ca să privim lumea trebuie să ştim să privim ca să ne privim pe noi înşine nu avem nevoie de ochi şi-atunci îmi aduc aminte de mine nu pot să m-ascund şi încet încet fiecare gând devine o voce fiecare voce devine argumentul unei lumi posibile imposibile în care eu sunt noi iar noi suntem portretul lui dorian grey şi aşa reuşim ca eu să fiu atât de minunat în versuri doar în versuri te găsesc vulgară cuminte frumoasă ca mai toate ploile ce cad pe pământ fiindcă ploile sunt cererea mea de iertare fiindcă ploile astea ne spală mâinile aceste mâini cu care ne-am îngropat unul în celălalt aşa se-ntâmplă ca-ntr-o zi oarecare pe neaşteptate să devenim străini în propria noastră viaţă mă trezesc acum în această cafenea la aceeaşi masă privesc cu ochii ficşi ai raţiunii alţi şi alţi turişti zgomotoşi

miercuri, 16 mai 2012

morning mindfuck









dimineaţa asta
ochii mei văd şlapii covorul pluşat uşa de sticlă deschisă ce dă spre hol 12 paşi până în baie oglinda murdară de pastă de dinţi două mâini ce-mi acoperă faţa lungă osoasă încremenită adormită sub buze nici un cuvânt
dimineaţa asta
ochii noştri o văd pe atena lui phidias vulgară şi-a naibii de bună un fel de playmate cu tălpile-n sânge ce dansează pe musica mundana primul cuvânt ce se termină-n zdă lângă ea flori de maci triunghiulari creaturi hibride o mască de oxigen rămăşiţe dintr-o explozie toate adunate-ntr-un tablou expus printr-un vis decupat nu ne-aducem aminte ce cum am visat undeva cineva a strigat toată noaptea şi-am strigat şi noi dar dumnezeu nu aude vocea raţiunii oamenii se nasc şi mor atât de simplu e tot şi fiecare trebuie să se considere pe sine însuşi ca substanţă iar gândirea ca un accident al existenţei proprii nu nu nu iubim destul şi suntem în stare de mult mult mai multe idei un amalgam de cuvinte nenorocite cu astea

azi îl futem pe ăsta la cap



foto: Mauricio Silerio

marți, 8 mai 2012

pentru că invizibilul există și toți ne naștem nebuni












tu eşti cea care
are ochi bruni glycine ori absint
întotdeauna al naibii de clari
ce ne văd pe noi toți cei care nu suntem aparențe
noi toţi cei care fumez beau mă droghez
şi-ajung mai degrabă la dumnezeu
fiindcă ştim să iubim
noi toți te cuprindem cu o singură mână de sân
şi-ţi ajungem în inimă
şi-ţi șușotim cu aceeași limbă
secretele lumii din mine
noi noi noi
toţi suntem strigătul mut din tabloul lui Munch
şi-ţi spunem că

te iubesc din
noi toți cei care sunt eu


foto: Maria José Amorim

marți, 1 mai 2012

vulnerabilităţi









era culcată pe-o dungă
şi doar cu genele îmi apăsa pielea obrazului

era aproape indiferentă
şi-mi asculta cuvântul cum urlă sub peniţa stiloului

aşa adormise
într-un cânt absurd
pe care-l cântam cu privirea aiurită
la fluierul piciorului
neştiind
că rămân cu ochii deschişi
ochii mei imposibil de frumoşi

ochii mei ce planează
în dimensiuni metafizice ori de câte ori
tu fugi
în visele tale
se-anunţă o vară fierbinte



foto: Adolfo Valente

luni, 23 aprilie 2012

despre imposibil posibil şi alte cele












ştiu că uneori ca să ne găsim trebuie să ne căutăm în locul unde nimic nu poate fi ascuns dar toate-s ascunse şi ca să ajungem acolo trebuie să întrebăm pe cineva care dacă este întrebat nu va mai şti să răspundă şi va şti să răspundă doar dacă nu este întrebat dar nu-i nimic eu cred că noi am învăţat până acum că imposibilul poate avea şi mirosul florilor de cireş al dimineţilor târzii când te trezeşti mirat de lumină de linişte aceste lucruri atât de fireşti şi de simple dar viaţa-i un joc absurd în care nimeni nu câştigă până la urmă ştiţi şi voi cum e întotdeauna ne dorim altceva altceva altceva pentru că nu suntem în stare să păstrăm ori poate pentru că nu ştim că nimic nu poate fi nou toate rămân la fel chiar şi atunci când ne întrebăm de ce nu înţelegem ce se întâmplă de fapt noi am înţeles totul şi refuzăm răspuns după răspuns în fine nu mai insist se pare că cerul se răzbună într-un târziu ploile şi-au făcut apariţia iar eu stau şi-ascult ecoul greu al stropilor ce se prăbuşesc pe acoperişul de tablă al balconului în cameră n-am aprins încă becul la tv e un meci de snooker şi de vrut aş fi vrut să fiu altundeva dar sunt aici cu stiloul meu vechi scriu poezii de parcă n-aş şti că poeziile întotdeauna îl ucid pe poet mai mult n-am să vă spun

orice imposibil poate fi posibil
e singurul moment în care trebuie să şi crezi


foto: Bela Dick

miercuri, 4 aprilie 2012

despre argumente (favorabile)












sunt zile în care toate-s de căcat şi nimic din ce se-ntâmplă nu are logică raţiunea o ia razna înţelegi că nu mai vrei să-nţelegi ceva şi dai vina pe tot ce-ţi stă în cale şi asta se-ntâmplă deoarece există acele forţe instabile bolnave din noi care ne fac să răbufnim uneori şi care ne arată că fiinţa umană e extrem de fragilă dar nu-i aşa grav să ne permitem din când în când să suferim de nihilism ori măcar să nu mai jucăm teatru afişând că suntem bine cu zâmbetele alea strâmbe şi meschine lipite de buze care oricum ne trădează şi care nu-şi au rost în realitatea noastră nu sunt spectatori care să ne aplaude şi suntem al naibii de singuri mai ales atunci când schiţăm zâmbete forţate dar cât de greu recunoaştem asta faţă de noi atât de greu încât suntem de nerecunoscut dar până la urmă vestea bună e că reuşim cumva să ne inventăm propria logică să devenim un soi de wittgensteini ciudati care oricum ar fi fost ziua tot găsesc câteva argumente „convenabile” care să ne adoarmă aparent multumiţi. doar aparent. n-am chef de metafore subtile care să-mi farmece existenţa îmi dau seama că deja s-a înserat dar până la doişpe noaptea mai am timp să găsesc un argument favorabil mie nouă



foto: Iosif Badalov

luni, 26 martie 2012

prima umbră de primăvară









beau un ceai arămiu
pe terasă la pardon
într-un oraş în care nu caut
mai nimic

lângă mine
doar lumina amiezii se joacă
într-o umbră prăfuită
răstingnită pe un ecou
de cuvinte nemărturisite

ascunde-mă ţi-as fi zis
ascunde-mă
în minutul stors din ora blocată în ceasul de lemn ce atârnă pe un perete de inimă
oriunde oriunde

undeva unde
doar tu ştii să-mi pui primăvara
pe tâmple



foto: Novic Arman Zhenikeyev

joi, 15 martie 2012

mind trip












afară-i o lună aruncată aiurea pe cer care parcă biciuie năprasnic nişte nori sângerii şi-i scutură bine de ploaie ca semn că iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe dar nu contează pentru că orice trecut e irecuperabil aşa că nu-mi rămâne decât să sting becul în cameră şi lumina din mine mă aşez în pat ca-n fiecare seară încerc să adorm gândindu-mă la lucruri plăcute uneori îmi dau seama că iubesc într-o lume în care toate-s de căcat alteori sub ochi mi se strâng nevroze teribile şi am impresia că demoni cu pielea de var împing pereţii camerei în mine-s toate paradisurile pierdute şi-mi scrâşnesc dinţii aud sunete ciudate în urechi pe dumnezeu cum suferă de tulburări în conştiinţă orientare percepţie atenţie memorie voinţă dar nu! eu fac diferenţa dintre iluzie şi halucinaţie chiar dacă cromozomii 18 şi 21 sunt futuţi rău faci un refill cu serotonină în sinapse adaugi escitalopram clorpromazină prometazină un mix de culori vrac şi ajungi să râzi al naibii de bine râsul ăla euforic ce-ţi umflă grimase pe faţă şi ai impresia că te simţi demenţ-ial însă e doar impresia fiindcă mai târziu dai de valori crude de adevăr şi până dimineaţa încerci să rezolvi paradoxurile lui russel skolen godel berry şi uite aşa uiţi că aseară iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe că trecutul e irecuperabil prin urmare trezeşte-mă nu mă trezi decât dacă ştii să-mi spui

inima ta ce valoare logică are?



foto: Alexander Kharlamov

duminică, 11 martie 2012

despre căutare









hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea pentru că eu n-aş vrea să mai stau pe-aici sunt doar oameni cu suflete exorcizate ce se îngrămădesc prin centrul oraşului hoinărind din cafenea în cafenea fără nici o direcţie ca semn că nici iarna asta n-au învăţat să iubească ştii foarte bine eu nu cred în niciodată nu e prea târziu pentru că întotdeauna poate fi prea târziu aşa că hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea poate în mine ceva ce ai lăsat în vreun cotlon unde stau pitulate amestecate ruginite toate secundele trecutului


foto: Alexander Kharlamov

joi, 1 martie 2012

morning coffe












lăsasem cred lumina aprinsă în hol vasele nespălate în chiuvetă patul nefăcut şi-am fugit în această cafenea unde se aude o piesă veche put a little love in your heart pe masă sunt câteva lăcrămioare proaspete aruncate într-o vază de lemn o scrumieră albastră în care fumegă-n tăcere un dunhill pe peretele din dreapta un ceas vechi în care stau secunde împietrite cine ştie de când şi noi cei care încă ne recunoaştem în fiecare dimineaţă noi cei care bem această cafea cu ochii închişi de parcă niciunde nu ne place decât în lumea pe care am învăţat împreună s-o visăm noi cei care n-am citit niciodată aceeaşi carte dar ştim fiecare ce cărţi a citit celălalt noi cei prinşi într-o viaţă pe care nu ştim s-o trăim singuri noi cei care mai şi râdem din când în când da noi suntem cei care acum deschidem ochii şi încă ne recunoaştem în fiecare dimineaţă lăsăm lumina aprinsă-n hol vasele nespălate în chiuvetă patul nefăcut şi fugim în cafenele unde secundele stau împietrite cine ştie de când în ceasuri vechi


foto: Francois Bienveniste

miercuri, 29 februarie 2012

ultima zi de iarnă












oamenii mai şi zâmbesc
până la urmă
mai e până la apocalipsă

şi uite
s-a dus şi iarna asta
se pare că
n-am murit prea mult

marți, 21 februarie 2012

21 februarie, 20:01












e o zi de marţi ca oricare alta în care mă găsesc greu la cât de uşor îţi este ţie să mă pierzi nu-mi vine să fac nimic îmi trec prin cap tâmpenii întrebări inutile ce gust are conştiinţa ce formă are o secundă cum de ce când unde sunt nu ştiu de ce dimineaţa mă urc în maşină mai întâi mă opresc pe undeva să beau o cafea apoi merg la servici vorbesc o zi întreagă la telefon despre cifre strategii business planuri rahaturi necesare care-mi ocupă jumate din viaţă şi-aştept ceva niciodată n-am ştiut ce de-asta poate şi zilele mi se par la fel şi mi-ar place să trăiesc o zi în care să nu ştiu ce zi e să stau la masa de scris să dau cuiva cuvinte în dar şi să cred că nu se mai poate întâmpla nimic rău să iubesc în neştire să iubesc din neştire iar tu să fii pe-aproape doar pe-aproape ar fi de-ajuns însă azi nu e o astfel de zi e doar una în care scriu acest poem ca pe o pagină de jurnal pe care nu sunt sigur că o voi mai reciti vreodată şi pe care-o închei aşa

a mai trecut o zi pe care-am trăit-o nefiind
dar încă ştiu să respir



foto: Kemal Kamil Akca

luni, 13 februarie 2012

accident, ca-n viaţă












acum nu mă doare nimic de parcă n-ar exista durere şi îngerii n-ar avea ce veghea de fapt trei ketonale şi-au făcut treaba destul de bine şi sunt aproape fericit dar ştiu că mai târziu aşa în vreo trei ore când toate-s tăcute şi noaptea-i cuprinsă de iarnă o să mă caţăr pe pereţi de durere şi-atunci nu mi-aş dori altceva decât ca degetul mâinii tale drepte degetul ăla cărnos cu vinişoare indigo firav împrăştiate sub pielea netedă să-mi umble cuminte pe glezna luxată înmuiat în alifii misterioase cu gust de ciocolată... până adorm



foto: Iker Iglesias

joi, 9 februarie 2012

când foile-s albe şi noaptea la fel












sunt câteva zile de când n-am mai scris nimic nu mi-a atras atenţia ca şi când aş fi încetat să exist şi am o mie de gânduri ascunse pe care le împart prin cafenelele din oraş cu oameni pe care nu-i voi mai întâlni a doua oară şi-n care mă las pierdut cel puţin aşa îmi place să cred dar ştiu că-mi plac iluziile atât de mult încât uneori orice iluzie mi se pare reală dar cine sunt Eu să pot spune ce e real sau nu habar nu am de ce timpul trece al dracului de greu când ajung acasă seara citesc mai multe cărţi deodată ascult la nesfârşit un album nou de la radiohead merg în bucătărie fumez 2-3 ţigări una după alta e doar 9:00 orele-s toate sub cod roşu de ninsoare şi iar va fi o noapte lungă în care doar liniştea-mi urlă în urechi dar nu şi-n inimă în inimă e altceva cineva dar refuz să mă gândesc la asta pentru că sunt dar nu sunt nu sunt dar sunt totuna mi-e pe masă foile-s tot albe la fel ca noaptea până pe la patru şi doişpe minute când închid ochii şi am impresia că mă încălzesc de la frigul ce-ţi stă în vârful sânilor şi-n mine parc-ar fi deja primăvară

e dimineaţă miroase-a cafea şi-a lapte şi-a lumină proaspătă

unde-ai fost?
aici departe niciunde în tine


foto: Gergana Encheva

miercuri, 1 februarie 2012

ultima dată










aşa
acoperit de iarnă
în spatele unei vieţi
în care-ai fi putut poate
să mă trăieşti
sunt
atât
cum sunt fără ca să întreb
de ce

astăzi
a nins în sufletul tuturor
nimeni
nu a scăpat
doar tu
m-ai găsit
într-un vis aproape uitat

nimic nu s-a schimbat
n-ai fi zis
parc-ar fi iarăşi cum era
pe-atunci
când ne gândeam că niciodată nu
mai poate fi
aşa

acum doar
acum

mâna mea te atinge
pe mână
această piele aceşti pori
îi ştiu pe de rost
firele de păr
firave
încă-ţi stau culcate
de când te-am atins
ultima dată

joi, 26 ianuarie 2012

despre schimbarea de sens (revolutio)












de dimineaţă m-am trezit ciudat mai ciudat decât de obicei era lumină de iarnă târzie în cameră şi parc-aş fi vrut să spun cuiva bună dimineaţa dar am tăcut în mine cineva zbiera însă ştiu că nu-mi găsesc locul niciunde văd prea bine că ne-am săturat mai ales de noi lumea trebuie schimbată fiindcă nu mai are sens la asta mă gândeam în maşină când pe guerrilla era piesa aia 500 miles mi-am adus aminte de ce iubesc şi mi-ar fi plăcut să ştii că te trăiesc zilele astea mi-ar fi plăcut să mergem în pieţe împreună să dărâmăm guverne şi nebuni prin simpla noastră ţinere de mână şi-apoi spre seară să ne decidem greu ce comandăm de mâncare undeva într-un pub toţi ne văd doar noi nu vedem pe nimeni pentru că eu te văd doar pe tine şi-ţi ţin vreo teorie despre ce dă sens sensului iar tu încurcată îmi spui ce draperii noblesse ai găsit pentru casa pe care vrei s-o avem uite aşa să schimbăm noi lumea pentru că doar visând ne era de-ajuns cândva dar acum nu mai vrem să visăm şi cred că timpul nu rezolvă nimic doar ne face să uităm

joi, 19 ianuarie 2012

în oraş iarna a putrezit









ceva mi-a trecut prin minte
n-am ascultat
nu erai tu
nu ştiu
poate doar acest vânt
agăţat de semafoarele stinse
pe o stradă în care
n-a zâmbit nimeni azi

e trecut de 1
noaptea
în oraş iarna a putrezit
mă plimb nu ştiu
de ce
până unde
aş merge să găsesc ceva
pe mine degeaba
m-am pierdut de multe ori
m-am găsit
neschimbat

e frig
nu poţi respira
parcă şi
cerul e fără dumnezeu
tot ce-a mai rămas
e o lună aspră
ce-nchide sub pleoape
tăcerea

vineri, 13 ianuarie 2012

cartea aia nenorocită fiinţă şi timp












cât de mult îmi plăcea să-mi adormi seara pe umăr cu ochii lipiţi de linişte până-ţi curgea mierea din colţul gurii şi-mi udai tricoul şi neclintit aşteptam dimineaţa să-ţi zâmbesc aproape întotdeauna eu mă trezeam primul doar uneori trişam şi nu deschideam ochii până nu mă-ntrebai într-un fel victorios dacă sunt treaz şi-atunci ştiam că va fi o zi bună şi mă luai de mână şi ne iubeam pe unde apucam până se prăjea pâinea nici nu ştiam că trăim şi nu căutam sensuri primordiale aşa era viaţa noastră în care nu mă lăsai să trăiesc şi totu-mi era de-ajuns până mai ieri când m-am trezit târziu afară ningea al naibii de tare pe umăr tricoul nu-mi era ud şi-n casă era frig uitând cu o seară înainte să pun centrala pe 22 de grade m-am ridicat din pat împiedicându-mă de cărţile trântite peste tot mai ales de cartea aia nenorocită fiinţă şi timp pe care niciodată n-ai înţeles de ce o citesc am străbătut holul până-n baie unde se mai simte mirosul vag de la gelul de duş yves rocher cu aromă de cafea am prins chiuveta în mâini şi cu privirea blocată la periuţele de dinţi încă nedespărţite mi-am adus aminte cum îţi muşcam uneori între buze sprânceana dreaptă ca şi când ţi-aş fi cerut să mă ierţi că exist

miercuri, 11 ianuarie 2012

vizită la urgenţă












parc-ar ninge din lună
calm şi apăsat ca-ntâia oară
cu fulgi albaştri
ce-l miră chiar şi pe dumnezeu

în rest
toate-au tăcut
într-un târziu sub iarnă
doar eu număr
număr
aceşti stropi grei
ce-mi cad direct în venă
dintr-un pat de fier
învăluit în clor
nu mai cred
în infinit

de parc-aş fi în visul cuiva
un vis crunt
în care nu exist
dar sunt

miercuri, 4 ianuarie 2012

bustiera de chamois









ce simpli şi ce buni eram
nu căutam sensul zilelor şi
toate miroseau a lavandă
mai ales dimineţile

rarele dimineţi în care
păreai neînţeles de fericită
îţi înmuiai degetul în cana cu lapte
să vezi cât e de fierbinte
şi-apoi rupeai biscuiţii cu miere în două
aşteptând să-ţi zâmbesc

ca şi când nu-l înţelegeai pe dumnezeu

şi-atunci
ştiam că niciun dumnezeu
nu mă poate vindeca
decât tu

şi dimineţile tale
în care nu vroiam altceva decât
să-ţi număr pistruii cărămizii
ascunşi după bustiera de chamois