joi, 26 ianuarie 2012

despre schimbarea de sens (revolutio)












de dimineaţă m-am trezit ciudat mai ciudat decât de obicei era lumină de iarnă târzie în cameră şi parc-aş fi vrut să spun cuiva bună dimineaţa dar am tăcut în mine cineva zbiera însă ştiu că nu-mi găsesc locul niciunde văd prea bine că ne-am săturat mai ales de noi lumea trebuie schimbată fiindcă nu mai are sens la asta mă gândeam în maşină când pe guerrilla era piesa aia 500 miles mi-am adus aminte de ce iubesc şi mi-ar fi plăcut să ştii că te trăiesc zilele astea mi-ar fi plăcut să mergem în pieţe împreună să dărâmăm guverne şi nebuni prin simpla noastră ţinere de mână şi-apoi spre seară să ne decidem greu ce comandăm de mâncare undeva într-un pub toţi ne văd doar noi nu vedem pe nimeni pentru că eu te văd doar pe tine şi-ţi ţin vreo teorie despre ce dă sens sensului iar tu încurcată îmi spui ce draperii noblesse ai găsit pentru casa pe care vrei s-o avem uite aşa să schimbăm noi lumea pentru că doar visând ne era de-ajuns cândva dar acum nu mai vrem să visăm şi cred că timpul nu rezolvă nimic doar ne face să uităm

joi, 19 ianuarie 2012

în oraş iarna a putrezit









ceva mi-a trecut prin minte
n-am ascultat
nu erai tu
nu ştiu
poate doar acest vânt
agăţat de semafoarele stinse
pe o stradă în care
n-a zâmbit nimeni azi

e trecut de 1
noaptea
în oraş iarna a putrezit
mă plimb nu ştiu
de ce
până unde
aş merge să găsesc ceva
pe mine degeaba
m-am pierdut de multe ori
m-am găsit
neschimbat

e frig
nu poţi respira
parcă şi
cerul e fără dumnezeu
tot ce-a mai rămas
e o lună aspră
ce-nchide sub pleoape
tăcerea

vineri, 13 ianuarie 2012

cartea aia nenorocită fiinţă şi timp












cât de mult îmi plăcea să-mi adormi seara pe umăr cu ochii lipiţi de linişte până-ţi curgea mierea din colţul gurii şi-mi udai tricoul şi neclintit aşteptam dimineaţa să-ţi zâmbesc aproape întotdeauna eu mă trezeam primul doar uneori trişam şi nu deschideam ochii până nu mă-ntrebai într-un fel victorios dacă sunt treaz şi-atunci ştiam că va fi o zi bună şi mă luai de mână şi ne iubeam pe unde apucam până se prăjea pâinea nici nu ştiam că trăim şi nu căutam sensuri primordiale aşa era viaţa noastră în care nu mă lăsai să trăiesc şi totu-mi era de-ajuns până mai ieri când m-am trezit târziu afară ningea al naibii de tare pe umăr tricoul nu-mi era ud şi-n casă era frig uitând cu o seară înainte să pun centrala pe 22 de grade m-am ridicat din pat împiedicându-mă de cărţile trântite peste tot mai ales de cartea aia nenorocită fiinţă şi timp pe care niciodată n-ai înţeles de ce o citesc am străbătut holul până-n baie unde se mai simte mirosul vag de la gelul de duş yves rocher cu aromă de cafea am prins chiuveta în mâini şi cu privirea blocată la periuţele de dinţi încă nedespărţite mi-am adus aminte cum îţi muşcam uneori între buze sprânceana dreaptă ca şi când ţi-aş fi cerut să mă ierţi că exist

miercuri, 11 ianuarie 2012

vizită la urgenţă












parc-ar ninge din lună
calm şi apăsat ca-ntâia oară
cu fulgi albaştri
ce-l miră chiar şi pe dumnezeu

în rest
toate-au tăcut
într-un târziu sub iarnă
doar eu număr
număr
aceşti stropi grei
ce-mi cad direct în venă
dintr-un pat de fier
învăluit în clor
nu mai cred
în infinit

de parc-aş fi în visul cuiva
un vis crunt
în care nu exist
dar sunt

miercuri, 4 ianuarie 2012

bustiera de chamois









ce simpli şi ce buni eram
nu căutam sensul zilelor şi
toate miroseau a lavandă
mai ales dimineţile

rarele dimineţi în care
păreai neînţeles de fericită
îţi înmuiai degetul în cana cu lapte
să vezi cât e de fierbinte
şi-apoi rupeai biscuiţii cu miere în două
aşteptând să-ţi zâmbesc

ca şi când nu-l înţelegeai pe dumnezeu

şi-atunci
ştiam că niciun dumnezeu
nu mă poate vindeca
decât tu

şi dimineţile tale
în care nu vroiam altceva decât
să-ţi număr pistruii cărămizii
ascunşi după bustiera de chamois