miercuri, 26 octombrie 2011

acum ori niciodată şi niciodată întotdeauna












am chef de poveşti am chef de poveştile alea în care trăim acum ori niciodată şi niciodată întotdeauna când nu ştiu că sunt când nu ştii că eşti când sunt cum niciodată n-ai crezut că pot fi când absolutul este pur şi simplu şi eu cred în dumnezeu cred în orice şi nimic şi totul e perfect când totu-i frumos şi nici măcar nu ştim că e aşa când foile-mi sunt albe şi cuvintele-mi adorm prin inimă iar inima mi-o bate sângele tău când urechile-mi aud cum respiră oameni de zăpadă închipuiţi când noaptea te sperii fiindcă oamenii de zăpadă respiră şi eu îţi visez poveşti albastre cu flori de maci ce răsar de sub zăpadă şi tu îmi taci tăcerea de pe buze şi adormi şi eu rămân într-o poveste neterminată şi mi-aş dori ca zăpada să fie măcar anul ăsta albastră dar ştiu că nu va fi nimic nu va fi decât o poveste pentru că aşa sunt poveştile prin urmare nu-mi opri cuvântul înţeleg mai bine decât crezi ce înseamnă niciodată

sâmbătă, 22 octombrie 2011

despre alterităţi (sau un alt motiv de insomnie)












iar m-am trezit din somn din realităţi ori poate din cineva care tocmai mă visa şi mi-e gura uscată şi sunt uşor schizoid şi mă străbate o contradicţie absurdă în starea mea de a fi şi mă gândesc la toţi cei care mă trăiesc şi mă împart şi mă despart şi mă poartă în ei şi unora le sunt leac împotriva otrăvii altora le sunt otravă pe unii îi sufoc şi multora le respir toamnă şi ce mai e de respirat mai sunt şi alţii cărora le iubesc în locul lor ceea ce ei nu ştiu să iubească şi mai sunt şi câţiva care mă poartă doar pentru că vor dar sunt puţini şi mai eşti şi tu iar ţie ţi-aş arăta totul fără ca să-ţi ascund altceva decât pe mine însumi dar tu mă porţi în tremurul cărnii aromate de măr nedefinit nedefinitizat şi mă pierzi şi-mi taci în fiecare dimineaţă şi nici nu ştii dacă seara mă vei mai găsi dar nu contează eu oricum am să-ţi apar cândva mai devreme cândva mai târziu cândva mai oricum cândva mai oricând întotdeauna nesăbuit neîntregit şi chiar dacă am cea mai pură raţiune impură ai să te bucuri să mă porţi pentru că toţi mă poartă în ei şi eu nu port în mine nimic altceva decât pe toţi la un loc şi uite că iar m-am trezit din somn din realităţi ori poate din cineva care tocmai mă visa şi sub cap am o infinitate de insomnii şi uite aşa îţi vine câteodată să culegi de pe oriunde umbre de fluturi pe care să ţi le înfigi adânc în irişi şi să-ţi doreşti ca lumea din tine să fie aspru de frumoasă

duminică, 16 octombrie 2011

în octombrie nimic nu e albastru









şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi-n casă era frig
şi aş fi vrut să ne fie cald
să fierbem apă de ceai
şi ceaiul să aibă gust de enigmă şi de iasomie
şi culorile să ne înnebunească-n obraji
şi să fim nebuni şi noi...
doar atât
dar orele cădeau în brumă
şi era octombrie
şi-n octombrie nimic nu e albastru
şi parcă aş fi vrut să te întreb
mai ştii cum e să ningă
mai ştii că eu sunt?
şi parcă tu mi-ai fi spus
afară... afară ninge...
doar atât

joi, 13 octombrie 2011

ultima noapte de toamnă












hai cu mine în nopţile încă neninse să mai străbatem un drum pe care să ne prefacem că nu-l ştim să avem umbre închipuite în paşi închipuiţi care ne urmăresc şi care ne aleargă până departe undeva în tăcerea tuturor de unde să pot să-ţi adun lumini de lună rece în sprâncene şi sânii să ţi-i acopăr cu ceaţă şi să ţi-i muşc ca şi cum aş muşca neîndurător un măr roşu copt şi tu să nu mă opreşti şi lasă-mă să mai cred măcar o dată că toamna încă nu ne-a uitat şi mai bine ia-ne şi aruncă-ne în această ultimă noapte de toamnă pentru că acum avem voie să visăm orice avem voie să trăim orice şi dacă eu sunt un vis înseamnă că tu mă visezi şi dacă tu mă trăieşti înseamnă că eu îţi visez acum ca nicicând în această ultimă noapte de toamnă sub noi alunecă îngeri cu aripi rotunde tu ţi-ai pus deja mănuşile gri şi mai cauţi cu privirea ochiului meu frunze încă necăzute

vineri, 7 octombrie 2011

aşa e să fii gol (atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru)












aşa e să fii gol nu doar pe dinafară ci şi pe dinăuntru nu doar pe dinăuntru dar mai ales pe dinafară cu pielea-mi toată adunată de la frigul ce-ţi stă în vârful sânilor de parcă iarna ţi-a ajuns deja prin inimă îţi spun că sunt neacoperit şi nu acopăr nimic că toate aceste dungi uscate şi amare ce-mi trec haotic trupul sunt ale celor care-au încercat cândva să iubească şi aş vrea să şi le ia dracu toţi înapoi să şi le poarte ei la nesfârşit pentru că merită mie mi-ar conveni doar să mă izbesc de fluturi tâmpiţi ce se nasc dimineaţa şi mor seara sau de îngeri amnezici ce încurcă lumile-ntre ele să trăiesc puţin din antinomii antifraze antagonisme antiteze să mă obişnuiesc că nu reuşesc niciodată nimic fiindcă sunt gol nu doar pe dinăuntru ci şi pe dinafară nu doar pe dinafară dar mai ales pe dinăuntru cu venele-nmuiate-n ulei din maci furioşi ce-mi stau lipite de ideile mele fixe mult prea fix îţi spun că nu mai poţi ascunde nimic în ceva ce n-are nimic de ascuns că nu mai poţi să te încălzeşti prin mine că sunt cel mai gol dintre cei ce şi-au dorit întotdeauna să fie goi dar n-au ştiut cum şi-ţi arăt ceea ce nu trebuie arătat îţi arăt ceea ce ai vrut să vezi uite

sunt gol
în mine nu mai e nimic în jurul meu doar eu

duminică, 2 octombrie 2011

manifest împotriva mea (şi acelora ca mine)












dacă e să am ceva atunci am cu mine aşa cum probabil şi voi aveţi cu voi dar niciodată nu recunoaşteţi şi-mi reproşez că nimicul îmi spune de fiecare dată mai mult decât nimic că mă îndoiesc de orice lucru mai ceva ca descartes şi uneori mi-aş dori ca totul să se oprească în mine aidoma unui ceas netras şi ca şi voi uneori mă simt bine să-mi plâng de milă să mă simt ca dracu să închid ochii şi în ochii mei închişi să mă închid şi eu cu tot ce reprezint tot ce reprezint ar putea fi spus probabil într-o frază dar încă nu m-a rostit nimeni şi iar aştept şi de aşteptat aştept mult şi demult orice oricum întotdeauna de oriunde aş fi însă aştept toamna în fiecare alt anotimp iar când e toamnă nu aşteaptă nimeni cu mine şi iar o iau de la capăt şi la drept vorbind m-am cam săturat să fiu binevoitor înţelegător cu ipocriţii cărora le spun să mă pune-n cur fiindcă binele îşi are şi el limitele lui dar totuşi mă prefac că binele-i bine şi-i sinonim cu infinitu că doar aşa sunt eu şi de ce să n-o zic, da! mă urăsc pentru multe dar cel mai mult mă urăsc fiindcă ştiu să iubesc mai bine decât oricine şi aproape ca toţi cei care n-au iubit niciodată la un loc