luni, 25 aprilie 2011

curiozitate? ok, hai că-ţi destăinui!


de visat, dacă mă întrebi, visez tot mai mult... şi parcă nici propriile coşmaruri nu-mi mai sunt de ajuns... am început să am coşmarurile altora...
dar nu e nimic rău în asta, cel puţin dimineaţa nu îmi doresc să dorm mai mult...
aşa că, dis de dimineaţă, casc ochii pe geamul de la bucătărie, privesc insistent prin praful de afară şi exclamez lovindu-mi buzele de dinţi... ce lume minunată!


de iubit, dacă mă întrebi, iubesc triunghiurile... îmi amintesc întotdeauna cât de simplă e perfecţiunea... din păcate nu am reuşit niciodată să trasez cu mâna liberă nişte linii perfect drepte care să formeze un triunghi perfect...
nu e nimic rău... oricum întotdeauna am fost obsedat de ecuaţii imposibile care să demonstreze că suma unghiurilor nu este egală cu 180 grade...


obsesii am multe...
şi nu iubesc doar atât...


de trăit, după cum vezi, trăiesc! mai mult trăiesc pentru alţii! asta e singura mea dovadă de existenţă! în plus am inimă degeaba! sângele îmi trece prin inima unui înger amnezic...
nici în asta nu e nimic rău! măcar de bolile cardiace am scăpat...


da, parcă nu e nimic rău în a fi eu!

şi ar mai fi ceva:
traheele-mi sunt albe!
de fumat... nu mai fumez, decât flori de cireş!

vineri, 22 aprilie 2011

secunda secretă


fragment

"Las această zi să se termine fără ca să-mi dau seama cât de schimbat sunt.

Până acum am simţit fiecare secundă din viaţă, poate de aceea mă simt atât de obosit! Sub povara secundelor, aşa se pare că sunt. Şi nu e uşor. Uneori secundele sunt mai grele decât veacurile..

Mă joc cu un destin conştient! Şi bineînţeles că pierd! tic – tac, tic – tac ...

Cât de tare am putut să aud secundele astăzi... parcă erau prinse cu fire de oţel de tâmple... totul în jurul meu, oamenii, maşinile, vântul, frunzele... era antrenat în acelaşi ritm enervant... tic – tac, tic – tac...

Tic – tac, tic – tac... si el, fluxul sangvin, regla inima după secunde... tic – tac, tic – tac...

Respir secunde grele... aşa înghit mai uşor cuvintele tale!


Ah, da... mai e ceva la care mă tot gândesc!
Nu mi-au plăcut niciodată secretele! Doar gândul că cineva mi-ar ascunde ceva, m-ar obseda până aproape de nebunie aflarea acelui lucru! Şi de iertat ... nu aş ierta niciodată!

Ce ciudat! Stau şi te privesc şi te ascult! Te întreb dacă îmi ascunzi ceva! Tu îmi spui că nu! De fapt... eu ştiu... ştiu că îmi ascunzi.. şi ştiu şi ce...

Şi uite că afară a început să plouă! Plouă cu stropi mari şi cu secunde grele! Nici nu mă aşteptam să fie altfel..."

luni, 18 aprilie 2011

Numărul 16 al revistei Faleze de piatră, luna aprilie


A apărut un nou număr al revistei Faleze de piatră, luna aprilie, ediţia 16.


Revista poate fi citită aici:

http://falezedepiatra.net/


Secţiunea de proză cuprinde texte semnate de: Gheorghe Mocanu, Dorina Neculce, Gabriel Bota, Dobrica Mariana, Dan Iordache, Nicolae Munteanu, Dorina Şişu, Ioan Barb, Valentin Macaveiu, Constantin P. Popescu, Viorel Ploeşteanu, Emanuel Pope, Ion Ionescu-Bucovu, Mihai Victus, Nick Sava, Ovidiu Bufnilă şi Eliza Roha.


Veţi putea citi poezii semnate de Ioan Gelu Crişan, Mioara Băluţă, Emanuel Pope, Dan Iordache, Daniela Voiculescu, Mac Panait, Valentina Becart, Kage Sinner, Iuri Iulian lorincz, Denisse, Viorel Ploeşteanu, Boris Marian, Alina Dora Toma, Ştefan Doru Dăncuş, Mihai Ganea, Tudor Alexandru Costin, Robert Toma, Maria Oprea, Costel Zăgan, Elisabeta Iosif, Llelu Nicolae Valareanu, Dorina Şişu, Adrian Grauenfels, Irina Radu, Carmen Tania Grigore, Suzana Deac, Gina Zaharia şi Gabi Schuster.

* sursa: Emanuel Pope, http://cititordeproza.ning.com/forum/

vineri, 15 aprilie 2011

culcat la picioarele lumii


o privire scurtă asupra lumii
lumea nu merită privită
de fapt, lumea privită prin ochii mei
arată ca un deşert sărat
în care oamenii stau cu capul în nisip
precum struţii
şi caută cele două molecule de hidrogen



azi aş fi vrut să muşc cu poftă din fericire
şi să respir acest anotimp
dar am reuşit doar să prizez această primăvară
de parcă ar fi o linie albă de orizont nedefinit

şi aş mai fi vrut
să-mi acoperi corpul cu mâini
două nu sunt de-ajuns
oricum nu iau nimic personal din tine
totuşi poate te vei lipsi uneori de mine
şi îmi vei da voie
să mă împrumut şi mie din când în când

sunt culcat la picioarele lumii
şi din mine ies mai multe cabluri
sunt conectat la o matrice ţinută în clorură
dacă ar fi să mă vând lui Dumnezeu
oare cât să cer pe mine?

noh bine,
hai să trăiesc şi azi pentru mâine

marți, 12 aprilie 2011

am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine


îmi scald tăcerea în tot ce am vrut să fiu. voi mai spune un alt cuvânt... doar atunci când voi învăţa să vorbesc iar...

în această linişte, nu se mai poate găsi nimic din timp... nici urme de ape nu mai stau deasupra-mi... nici lumina de ieri nu mă încălzeşte... nici înălţimi nu mai sunt... nu mai am cum să măsor propria cădere... oricum, de-ar fi să mai păşesc, în urma ta mi-aş găsi cărarea...

la ce mă gândesc acum? nu ştiu! la reîntoarcerea spre sine?! la ce îmi doresc?! să mă gândesc la cum am fost sau la cum voi fi?!

aşa că în linişte zbier a nimic dar mai ales încep să merg, să neg, să am, să las...şi mi se pare că am uitat, nu de mult, între noi coasta cea ruptă...

mă bandajez cu tăcere... nu mai am nimic de pierdut... voi lăsa istoria să pornească de la sfârşitul a ceea ce nu a fost încă...

din acest spaţiu rupt din infinit doar câţiva îngeri de piatră, în jurul meu, se mai găsesc a-mi striga ceva despre nemurire... eficient şi clar...

dar n-am ce înţelege! am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine…

mă simt mai bine aşa... întins... în această linişte, voi lăsa iarba să-mi treacă de vene...
voi fi una cu uitarea
şi de-ar fi să mă recunosc
mă voi recunoaşte
în prima ta mirare
că, uite,
nu va fi un an secetos...

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Nelinişte. Multă nelinişte!


Nelinişte. Multă nelinişte. De la acest vânt care bate dinspre nord. Într-o tăcere repetativă nu mai îndrăznesc să-mi spun nimic. Oare ce aduce acest vânt?
Poate nimic nou...

De multe ori mă priveşti ca pe un cod greu de descifrat. Nu ai reusit să citeşti nimic din mine. Şi până la urmă sunt atât de simplu... sunt format numai din 1 şi 0...

Dacă mi-ai fi citit manualul de folosire ai fi văzut că cerul din ochii mei... nu e decât o pată albastră uniformă...

Vrei să mă cunoşti? Atunci umblă prin mine şi dacă te pierzi, ţine o mână lipită de vreo venă şi nu o dezlipi... mergi fără grijă... te va duce acolo unde vrei să ajungi...

Dacă tot eşti pe acolo, mângâie-mi puţin şi miocitul şi stropeşte-mi citoplasma cu hero... aşa poate îmi trezeşti pofta de nebunie...


Mi se pare mie sau între noi se strecoară acest vânt ca o lamă ruginită? Pe mine mă taie adânc, puţin mai jos de splină. Dacă bagi mâna, sunt cald... mult prea cald! N-aş fi zis!


am dreptate?

vineri, 8 aprilie 2011

citind, mă recitesc!


Nu mai cred demult în aceste întâmplări reale. Care mă înconjoară. Care îmi cer să judec normal. Prefer să mă las în voia cuvintelor... celor care MĂ fac real, celor care MĂ străpung cu un real care nu îmi lasă urme. Niciunde!

De fiecare dată când recitesc o carte îmi dau seama că sunt altfel, că aceleaşi cuvinte îmi dau un sens care acum îmi convine mai mult. Descopăr ceea ce prima sau a doua oară, sau a şaptea oară n-am descoperit. Mă descopăr pe mine în viaţa acelor personaje sau idei. Şi mă simt iubit, urât, blestemat, depresiv... Până când (re)citesc ultima pagină... şi atunci revin la iluzia mea pe care alţii o numesc „viaţă”.

Primăvara e un prilej bun pentru recitirea cărţilor. Oare?!

De data asta, m-am simţit studiat ca un microb de propria mea judecată. Ce să aleg între o lume logică şi o altă lume logică?

Şi oare câte toxine mai pot să vărs din mine?

„urcaţi pe eşafod, călăul vă aşteaptă....!”, cu asta am rămas din ultima carte recitită!

Oricum, aveţi grijă ce cărţi alegeţi să recitiţi... riscul e să vă descoperiţi tot mai mult! Sau prea mult!

Oamenii au străbătut fiecare metru de pe această planetă până când şi-au dat seama că paradisul nu există!

Nu-mi rămâne altceva de făcut decât
să mă prăbuşesc în propria clipă!

vineri, 1 aprilie 2011

În această primăvară te voi fi lăsat în urmă


În această primăvară te voi fi lăsat în urmă, să numeri zile şi nopţi fără ploaie, să-mi cauţi urmele într-un april cenuşiu ... de fapt, voi renunţa la toate vieţile posibile pentru un strop din ploaia ta!

Dacă ai şti să mă cauţi, m-ai căuta prima dată în tine... acolo eu stau ascuns, mă scurg în ţesutul tău şi-ţi dau culoare aprinsă globulelor din sânge ... de fapt, vreau doar să fur şi eu puţin din lumina văzută de ochii tăi!

Sunt dincolo de tine, sădesc cuvinte într-un pământ uscat ... voi aştepta cuminte să cadă prima ploaie de april pentru ca tu să culegi o metaforă sau două despre primăvara!

Poartă-mă în april, prinde ploaia pentru mine, lasă-te pe spate în iarbă şi înverzeşte-ţi pielea, culege şi un zâmbet de pe jos, din cenuşă ... pentru mine!

Aleargă, iubeşte, visează... pentru mine, citeşte-mi numele în prima stea ce cade!

Aşa se termină viaţa mea văzută prin ochii tăi!
Aşa se naşte primăvara ta care începe cu mine!

De fapt, în această primăvară,
din care iarnă mă trezeşti?