am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine

îmi scald tăcerea în tot ce am vrut să fiu. voi mai spune un alt cuvânt... doar atunci când voi învăţa să vorbesc iar...

în această linişte, nu se mai poate găsi nimic din timp... nici urme de ape nu mai stau deasupra-mi... nici lumina de ieri nu mă încălzeşte... nici înălţimi nu mai sunt... nu mai am cum să măsor propria cădere... oricum, de-ar fi să mai păşesc, în urma ta mi-aş găsi cărarea...

la ce mă gândesc acum? nu ştiu! la reîntoarcerea spre sine?! la ce îmi doresc?! să mă gândesc la cum am fost sau la cum voi fi?!

aşa că în linişte zbier a nimic dar mai ales încep să merg, să neg, să am, să las...şi mi se pare că am uitat, nu de mult, între noi coasta cea ruptă...

mă bandajez cu tăcere... nu mai am nimic de pierdut... voi lăsa istoria să pornească de la sfârşitul a ceea ce nu a fost încă...

din acest spaţiu rupt din infinit doar câţiva îngeri de piatră, în jurul meu, se mai găsesc a-mi striga ceva despre nemurire... eficient şi clar...

dar n-am ce înţelege! am sedat toţi îngerii din mine! I’m fucking fine…

mă simt mai bine aşa... întins... în această linişte, voi lăsa iarba să-mi treacă de vene...
voi fi una cu uitarea
şi de-ar fi să mă recunosc
mă voi recunoaşte
în prima ta mirare
că, uite,
nu va fi un an secetos...