marți, 29 martie 2011

Liber


fragment

"Am 17 ani, sunt un adolescent cu părul blond şi lung până la coapse. Port cercei în urechi şi inele pe degetele de la mâini. Sunt acoperit de simboluri despre care nu am habar ce înseamnă. Nu înţeleg nimic din lume dar port în mine o libertate nemaiîntâlnită. Port libertatea pură, pe care doar o simt. Oamenii mi se par minunaţi, mâncarea are gust de ambrozie, muşc dintr-un măr de parcă aş atinge aripi de arhanghel. Citesc multe cărţi, am o foame de cunoaştere de care mă desprind greu. Nu îmi pasă de ziua de mâine fiindcă ştiu că va veni, fiindcă o aştept. Mâine am teză la română, mâine e vineri şi urmează să mă îmbăt, mâine voi merge pe munte, mâine voi lua orice tren spre orice direcţie, mâine o voi întâlni pe ea, sau pe ea, sau pe ea... Singura mea grijă e ca mâine să fie... Totul se petrece mâine...

......

De atunci, acest mâine a devenit ieri. Au trecut ceva ani. Acum înţeleg libertatea dar nu mai sunt liber. Libertatea pentru mine cel de acum e doar un concept abstract. Întotdeauna mi-am imaginat cum ar arăta „corabia beată” a lui Rimbaud însă dincolo de cuvinte imaginile sunt greu de găsit. Când am înţeles ce e libertatea am descoperit şi limitele ei. Când i-am descoperit limitele mi-am dat seama că libertatea e doar o iluzie romantică. Spre deosebire de Victor, personajul lui Beckett din Eleutheria, eu nu voi simţi niciodată că voi deveni liber fiindcă eu nu mă pot elibera de mine. Limita mea sunt eu. De pe aripi de arhanghel culeg acum doar nitrazepam, zoloft, xanax, paluxanil şi lexotanil. Iadul sunt eu. De ziua de mâine vreau să mă ascund... simt doar că legile lui Murphy îmi sunt tatuate sub limbă. Toate. De fapt, nici libertatea de a-mi alege propriul nume nu o am...

Nu e nimic, oricum niciodată nu mi-a plăcut numele Nabuchodonosor...”

vineri, 25 martie 2011

Merităm această bucurie pentru că nu aşteptăm nimic în schimb


fragment

[...]
Nimic nu ne atinge. Trăim o filosofie primară căutând primele principii şi cauze ale bucuriei. Locurile în care mergem ne înconjoară şi se lasă schimbate de nepăsarea noastră inocentă. Dansăm pe străzi, ne spunem că suntem nebuni, ne îmbătăm cu aerul rece de afară şi le spunem tuturor cât de cald e. Astăzi am fost prin parc şi am aruncat cu săgeţi în cărţile lui Aristotel ca să nimerim cuvintele despre fericire, ieri ne-am vopsit dinţii cu albastru de metil şi le-am zâmbit trecătorilor la semafor...

Merităm această bucurie pentru că nu aşteptăm nimic în schimb.
Ajunge să trăim. Chiar şi aşa inconştienţi.

Fericirea nu are consistenţă fără bucurie. Nu poţi fi fericit scrâşnind din dinţi. A iubi înseamnă a fi fericit. Iubirea e probabil singurul lucru pe care îl avem cu toţii în comun. Iubirea ne diferenţiază pentru a ne pune în comun, pentru a ne avea la modul comun. Iar bucuria este produsă de iubire. Bucuria provenită din iubire nu este ca orice cadou normal pe care îl deschizi şi, o dată cu deschiderea lui, bucuria încetează. Bucuria iubirii oferă limita eternităţii. De aceea ne spunem că ne vom face cadouri pe care nu le vom deschide niciodată...

Ne plimbam printre umbre de lumini şi uităm de Epicur şi de stoici. Ne desenăm pielea cu linii rupestre şi alergăm stolurile de cocori din mlaştinile tomnatice. Ne mânjim trupurile cu celule de gheaţă şi ne vom transfoma în barbari preistorici pe care arheologii o să-i descopere într-un târziu. Merităm această bucurie pentru că nu aşteptăm nimic în schimb.

- Sunt aici!
- Şi Eu..!

De noi nu depinde nimic. Suntem liberi într-o libertate cosmică ce nu are limite decât bănuite. Atunci când zâmbesc şi tu zâmbeşti. E noua regulă pe care urmează să ţi-o spun. Mă bucur că nu suntem altundeva decât aici în această lume suprasensibilă în care ne-am integrat, care ne integrează. Aici, Eul meu magic vrea să se desprindă de mine iar eu îl las... sunt incompatibil cu mine într-un mod care nu mă contrariază...

Astăzi mă bucur... ţin în mână cheia de la intrarea în lumea miturilor...
[...]



am republicat acest text fiindcă am retrăit acest sentiment! :)

joi, 17 martie 2011

A apărut un nou număr al revistei Faleze de piatră, numărul 15 pe luna martie 2011


A apărut un nou număr al revistei Faleze de piatră, numărul 15 pe luna martie 2011, revista proiectului Cititor de proză - Republica Artelor.
Revista o puteţi citi aici: http://falezedepiatra.net/

La secţiunea poezie semnează autorii: Irina Lucia Mihalca, Florin Dan Prodan, llelu Nicolae Vădăreanu, Claudia Adam, Sanda Nicucie, Ştefan Doru Dăncuş, Gabi Schuster, Elisabeta Iosif, MArian Dragomir, Ion Ionescu, Dan Iordache, Dorina Neculce, Calotescu Tudor Gheorghe, Iuri Iulian Lorincz, Gheorghe Mocanu, Adrian Grauenfels, Gabriel Bota, Petru Făgăraş, Crisitan Lisandru, Melania Cuc, Denisse, Mariana Dobrin, Ana Sofian, Dorina Şişu.

La secţiunea proză semnează: Mihai Victus, Maria Frandoş, Ion Mânzatu, Rusu Victor Ovidiu, Emanuel Pope, Viorel Ploeşteanu, Mureşanu Ştefan Lucian, Gheorghe Mocanu, Tudor Enea, Ionel Mony Constantin, Toma Ion Ionescu, Ioan Barb, Dobrica Mariana, Ion Mânzatu, Bianca Marcovici, Crisitan Lisandru, Sorin Tunaru, Nick Sava, Ioan Barb, Eugen Dorcescu, Boris Marian, Suzana Deac, Catia Maxim, Constantin Popescu, Dorina Şişu, Magdalena Chirilov.


Am plăcerea de a-mi vedea publicat aici un poem care imi este foarte drag!
Multumesc redacţiei, iar pe voi va invit la lectură!

sâmbătă, 12 martie 2011

Vizită la bordelul literanal – artistic! Pardon, literar – artistic!


Am auzit multe despre tine. Se vorbeşte mult în dosul străzilor, în dosul duşumelelor, în dosul picanteriilor de prost gust din cafenelele umblate de distinşi intelectuali, cum că tu, madamă Corida, ai fi mare fenomenoloagă. Cică tu ai şti să citeşti în fenomene şi să le desprinzi de învelişul aprioric.

Aşa că, dis de cu seară am bătut şi eu la uşa ta de turtă. De deschis erai deschisă (deja), de poftit înăuntru mă aşteptai (deja), aşa că am intrat. De întrebat nu te întreb nimic încă, decât la sfârşit. Până atunci însă vreau să văd cum te mixezi şi te remixezi prin niscaiva cultură. De oricare o fi ea. Şi totuşi, vreau să-ţi păstrezi demnitatea şi regularitatea... ideilor. Nu de alta, dar eu am un scop precis: vreau să găsesc în tine un răspuns. Până la întrebare mai e puţin...

Cumva conservată în forma sa ludică, şi-a deschis picioarele în cea mai pozitivă libertate fără ca să-i pese de opresiunea valorilor esenţiale. A început apoi să-mi vorbească despre Organon (doar primul) şi cu mare fineţe făcea distincţia între limba naturală şi limba simbolică. Silogismul ei perfect îmbina forma şi materia într-un artjob exemplar. A continuat să-mi deseneze coerenţe, inducţii, validităţi, a trecut prin materialisme istorice şi dialectice, scurgeri clasiciste, sofisme la amalgam, literaturi nebănuite şi uitate, filosofii impregnate cu usturimi cerebrale, fizici nucleare, ajungând până la desene rupestre şi de-alea mai noi neînţelese nici de către pictor.... Draga mea, te pricepi la înţelepciune, ca să nu mai spun că oralul tău are aromă de structuralism!

Draga mea... eşti foarte bună dar ai fi şi împlinită dacă ai avea bunăvoinţa să-mi răspunzi:

- Poţi tu să-mi spui secretul pietrei filoxofale?

miercuri, 9 martie 2011

secunda 61


secunda asta trecuse atât de repede
încât umbra zeilor rămase spintecată în patru
de două lame de cuţit trântite în ficat
ca dintr-o tăcere albastră
de unde sirene stricate ar cere o gură de apă sărată


sârma ghimpată drept ghirlandă
îmi strălucea deja la gât
verdele murdar îmi crescuse în palmă
şi nici nu mai apucasem să spun
că nu va mai ninge

alungă-mă, i-am zis
pierde-mă de mine, i-am zis
şi m-a alungat
şi m-a pierdut
secunda
m-a ascuns pe mine în mine
şi m-a lăsat
secunda, curva dracului,
întins pe ultima zăpadă

marți, 8 martie 2011

let's forget the world!


Astăzi am ales să muşc dintr-un măr cules din grădina Hesperidelor. Să mă pierd în uitare. Să uit că am uitat.. de lume, de cărţi, de dureri de cap sau de orice fel, de medicamente de orice culoare... Să ne pierdem într-o lume de care nu suntem conştienţi... lumea care nu e conştientă de noi...

Să nu avem plus-cunoaştere care să ne atenueze misterul şi nici măcar zero-cunoaştere. La fel de bine, putem să-l străngem de artere pe Marele Anonim al lui Blaga şi să-i spunem că nu e înţelept să se autolimiteze în cunoaştere. Dacă s-ar autoimita, noi am fi mai liberi...

Atâta gândire! S-o mai ia şi dracu de gândire! Atâtea raţionamente şi etici şi analize şi sinteze şi rezultate contradictorii...

Cum ar fi să rupem raţionamentul lui Descartes în două şi să-i acordăm totuşi o şansă geniului rău? În loc de „gândesc, deci exist” să spunem „gândesc, dar şi asta e o iluzie”... azi mă atrage mai mult cea din urmă afirmaţie...

Aşa că azi aş prefera să uit de lume... să nu fiu eu cel care imaginează lumea ci să fiu cel imaginat de o lume...

Să-i ofer lui Nero o brichetă şi pe Einstein să-l duc la pescuit...

Până la urmă, Petronius avea mare dreptate: „în lumea asta e mai uşor să faci rost de o filosofie decât să capeţi un sfat bun!”


Pax vobiscum!

sâmbătă, 5 martie 2011

înaintea dezgheţului



cum ar trebui
să te privesc acum
când nu mai sunt
decât o amprentă de suicid în cenuşa nopţii
ce ochi să mai împrumut?




cum
îţi vei mai regăsi mersul
fără paşii mei?

acum
când lumea îşi cunoaşte sfârşitul
buzele mele se vor fi închis şi ele
din lut uleios
cuvinte vei încerca poate să mai imaginezi
pentru a te mai aminti?

acum
spaţiul s-a redus la doi
din care tu fiinţa de alb
iar eu pata de sunet
de pe o casetă învechită

între bucăţi de rouă de april
îngheţul s-a strecurat
e prea devreme pentru a ne lipsi
e prea târziu pentru a da foc stelelor

acum
când ar trebui să mă priveşti
cum sunt

îndrăznesc a lipsi la dezgheţuri