Astăzi am ales să muşc dintr-un măr cules din grădina Hesperidelor. Să mă pierd în uitare. Să uit că am uitat.. de lume, de cărţi, de dureri de cap sau de orice fel, de medicamente de orice culoare... Să ne pierdem într-o lume de care nu suntem conştienţi... lumea care nu e conştientă de noi...
Să nu avem plus-cunoaştere care să ne atenueze misterul şi nici măcar zero-cunoaştere. La fel de bine, putem să-l străngem de artere pe Marele Anonim al lui Blaga şi să-i spunem că nu e înţelept să se autolimiteze în cunoaştere. Dacă s-ar autoimita, noi am fi mai liberi...
Atâta gândire! S-o mai ia şi dracu de gândire! Atâtea raţionamente şi etici şi analize şi sinteze şi rezultate contradictorii...
Cum ar fi să rupem raţionamentul lui Descartes în două şi să-i acordăm totuşi o şansă geniului rău? În loc de „gândesc, deci exist” să spunem „gândesc, dar şi asta e o iluzie”... azi mă atrage mai mult cea din urmă afirmaţie...
Aşa că azi aş prefera să uit de lume... să nu fiu eu cel care imaginează lumea ci să fiu cel imaginat de o lume...
Să-i ofer lui Nero o brichetă şi pe Einstein să-l duc la pescuit...
Până la urmă, Petronius avea mare dreptate: „în lumea asta e mai uşor să faci rost de o filosofie decât să capeţi un sfat bun!”
Pax vobiscum!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu