vineri, 22 noiembrie 2013
e o prostie să crezi
nu știi ce ai până nu pierzi ce prostie draga mea oricum niciodată nu învățăm lecția pentru că noi nu aparținem nimănui la fel cum nimic nu ne aparține și începem vieți și dimineți și zile și mergem mai departe cu capetele plecate în fața unor călăi imaginari care nu ne iartă pentru că noi înșine acceptăm să fim sclavii unui salariu jalnic de parcă avem creiere din peturi de cola și cel mai ușor e să spunem că nu înțelegem ce se întâmplă că doar de ce dracu să depunem un efort să ieșim din neurastenii și nevroze mai bine căutăm resturi de viață în tomberoanele timpului și mergem și stăm și mergem și stăm și pierdem și credem c-am pierdut ceva și nici nu știm ce până când ajungem să nu ne mai pese de mizeria de pe mâini și sufletul nostru e ca un coridor de spital fără becuri prin care nu se mai poate ajunge nicăieri oricum e o prostie să crezi că oamenii pierd suflete draga mea eu cel puțin nu pierd decât chei dar nici nu știu dacă sunt om sunt doar paralizat în patul conștiinței iar de ridicat nu mă voi ridica fiindcă nu pot umbla peste cadavre tălpile mele sunt prea fine și iubesc patul acela vechi cu saltea denivelată în care ți-am sărutat întâia oară sânii fiindcă pe vremea aia nu vedeam că trece timpul și plantele nu se ofileau însă uite cum noi ne cunoaștem de-o viață și nici acum nu știm ce suntem flori magneți ori cuvinte și încă mai inventăm întrebări dar știu că într-o zi vei râde cu buzele mela draga mea vei fi fericită pentru că fericirea constă în uitare altfel spus dacă vrei să fii fericită încă de azi trebuie să uiți ziua de mâine
de fapt
întotdeauna e prea târziu să regreți că ți-ai permis să trăiești
photographer: Ovidiu Manoilescu
artist: Mauricio Silerio
Publicat de
Gabi
la
11/22/2013 08:12:00 p.m.
2
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Distribuiți pe Twitter
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
constiinta,
fericire,
gabriel bota,
Mauricio silerio,
Ovidiu manoilescu,
poezie,
timp,
uitare,
viata
marți, 5 noiembrie 2013
trevor reznik nu s-a mai trezit şi nici nu mai are de ce
suntem luptători de gherilă
iubim orice iubim oricât
suntem ca sarea care topeşte
gheaţa de pe şosele
uneori însă poezia moare
în viaţa celor care uită
şi nu e uşor să fii idiot
vă spun
ieri n-am luat lapte
îţi mulţumesc că mă iubeşti
nu trebuia să uiţi
mi-ai spus
cafeaua n-are poezie azi
apoi timpul s-a contractat la o zi
şi ziua la un minut şi minutul
la o secundă de care nu-mi pasă
zâmbesc învins ca trevor reznik
şi-adorm cu stomacul plin de iluzii
în jumătatea mea de vis
e lună plină
photo: michel picard
Publicat de
Gabi
la
11/05/2013 10:22:00 p.m.
1 comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Distribuiți pe Twitter
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
gabriel bota,
iubire,
poezie,
the machinist,
timp,
trevor reznik
Abonați-vă la:
Postări (Atom)