sunt mulţi turişti zgomotoşi în această cafenea îmi place să stau la aceeaşi masă de unde privesc cu ochii ficşi ai raţiunii oamenii din jur apoi mă joc cu pachetul de ţigări şi-l rotesc până devine o roată de-aia hipnotică în alb şi negru o uşă prin care ajung în mine e mult prea multă linişte ca şi când nimeni nu s-ar fi născut vreodată ori poate toţi şi-au făcut bagajele şi-au plecat dar nu ca să privim lumea trebuie să ştim să privim ca să ne privim pe noi înşine nu avem nevoie de ochi şi-atunci îmi aduc aminte de mine nu pot să m-ascund şi încet încet fiecare gând devine o voce fiecare voce devine argumentul unei lumi posibile imposibile în care eu sunt noi iar noi suntem portretul lui dorian grey şi aşa reuşim ca eu să fiu atât de minunat în versuri doar în versuri te găsesc vulgară cuminte frumoasă ca mai toate ploile ce cad pe pământ fiindcă ploile sunt cererea mea de iertare fiindcă ploile astea ne spală mâinile aceste mâini cu care ne-am îngropat unul în celălalt aşa se-ntâmplă ca-ntr-o zi oarecare pe neaşteptate să devenim străini în propria noastră viaţă mă trezesc acum în această cafenea la aceeaşi masă privesc cu ochii ficşi ai raţiunii alţi şi alţi turişti zgomotoşi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu