La orizont se văd nori grei... nori rupţi cu forţa dintr-un univers veşnic. Afară se simte deja liniştea verilor târzii în care fiinţe tainice se transformă-n iluzii ce trăiesc ascunse-n ochii noştri aproape adormiţi...
Furtuna ne aşteaptă, furtuna ne întoarce din drum...
Cu buzele umede respir acest aer primitiv ca pe o pedeapsă. Aş fi vrut să dorm... să am vise inegale şi să mă mulţumesc cu atât. Şi aş mai fi vrut să-ţi vorbesc ceva, orice... poate despre sfârşit. Dar nici azi nu mi-ai cerut... aşa c-am să tac!
Şi-o să aştept...între tunete să respir. Iar când va începe să plouă, voi întinde mâna pe geam şi-am să rup acea perdea perfectă de picuri nervoşi de apă... fiindcă nimic nu e perfect... doar se vrea a fi...
În lumea noastră cumpărăm timp la 100 de grame... şi e atât de scump încât pentru a-l plăti am început să ne vindem pe noi...
Ce furtună-i afară... ce linişte plină... tu oare ce faci? Azi ce secret îmi ascunzi?
1 comentarii:
Superb....
halon te!
Trimiteți un comentariu