vineri, 13 mai 2011

noapte de mai


Un vânt geometric îmi înclină privirea spre mine: sunt bandajat în hârtie igienică roz, de-aia ieftină. Stau cu braţele întinse şi cu orizontul prins de ele. Dacă mă mişc risc să mă găseşti. Doar orizontul mă poate ascunde.


Mă prind cu funii de muguri de tei în mijlocul acestui mai. Scuip gândaci arginti ce mi-au eclozat de un an prin inimi. Probabil că nu i-aţi observat, acum e seara deja şi s-au lovit fiecare de câte ceva, murind. O zi cât o viaţă, o viaţă de o zi. Ce simplu!

Tu ce faci în acest mai? În care zi vei astepta să vină noaptea? În care noapte vei visa?

Eu ştiu ce voi face:
voi dansa rumba cu viitorul
şi o să las norii să-mi treacă prin ochi până vor cerne zăpadă
apoi voi muşca din cerul tău imaginat
cu poftă
până mă voi fi înecat cu vreo stea explodată!

oare
dacă aş fi fost noapte de mai
ce aş fi iubit?

2 comentarii:

O anonima oarecare spunea...

PROBABIL daca ai fi fost noapte de mai ai fi iubit stele si indragostitii care se ascund in intuneric. Se ascund de lume, dar noaptea ii vede si ii protejeaza...

Gabi spunea...

probabil ca as fi iubit tocmai aceasta "ascundere"...:)

Trimiteți un comentariu