acest alt-cineva

fragment

[...]

Mă găsesc greu. Nu aţi simţit uneori că nu vă aparţineţi? Că acel cineva care trăieşte în voi e un necunoscut? Că nu ştiţi nimic despre el? Aşa mă simt eu acum! Simt că tot ce e în mine nu îmi aparţine, că cineva, alt-cineva, s-a instalat fără voia mea în acest corp despre care spun că e al meu. Acest alt-cineva mă priveşte lung atunci când am ochii închişi şi mârâie ameninţător la mine gata fiind să-mi sfâşie propriile nervuri cerebrale. Îl urăsc pe acest alt-cineva care trăieşte acum în mine. Nu semănăm deloc. Se hrăneşte cu tragedii, nu-i pasă de reguli, are o singură voce, nu doarme niciodată, nimic nu-l face fericit. De cele mai multe ori stă pierdut prin ochii mei şi se relaxează privindu-i pe cei care mă cunosc şi care acum se întreabă ce dracu am, cine sunt. Degeaba le-aş răspunde şi aş încerca să le explic că eu nu sunt eu fiindcă aceste cuvinte care îmi scapă pe buze nu sunt spuse de mine. Acest alt-cineva le vorbeşte, acest alt-cineva mă vorbeşte. Şi cum aş putea să-i conving pe toţi că sunt aruncat afară din mine de acest alt-cineva? De pe buzele cui să le vorbesc? Probabil că ale nimănui... De fapt, pentru a mă repune pe mine în mine şi a-l îndepărta pe acest alt-cineva, va trebui să devin şi eu alt-cineva... şi eu, eu nu pot fi alt-cineva...

Unde sunt? Nu m-aţi văzut cumva din întâmplare? Dacă mă veţi întâlni să nu mă lăsaţi cumva să vă scap. Asta pentru că cel mai bine ştiu să mă ascund. Sau nu, cel mai bine ştiu să mă pierd...

Privesc privirea, mor moartea, aştept aşteptarea, tac tăcerea, uit uitarea, merg mersul, liniştesc liniştea, ştiind că ceva, alt-ceva e totul...

[...]