joi, 9 septembrie 2010

Faptul de a fi în lume!



Obişnuiesc de ceva timp să nu mă mai gândesc la nimic. Să nu mai privesc, să nu mai ascult, să nu mai simt. Parcă sunt situat în afara timpului determinat. Secundele nu mai trec tocmai pentru că nu le mai gândesc. Şi nici măcar nu îmi mai pasă. Nu mai sunt nici „în-sine” nici „pentru-sine”. Sensul şi non-sensul a tot ce mă înconjoară a încetat să mai existe. Şi asta pentru că sunt în lume. A cui lume, nici nu mai contează.

E ca şi când priveşti de la un balcon strada, oamenii, maşinile, agitaţia...Toate au o viteză uluitoare însă ochii tăi nu se mişcă deloc. O secundă durează cât un minut, un minut cât o oră, o oră cât o zi... Timpul stă în loc pentru tine fiindcă eşti în lumea de care te-ai detaşat, obosind să o mai înţelegi. Lumea pe care o priveşti o vezi doar pentru că ai ochii deschişi. Adevărul, consecinţa, istoria etc. doar există pentru că cineva le notează, le consemnează pe bucăţi de hîrtie. Poate că totul este o ficţiune, dar nici asta nu mai contează!

Suntem înconjuraţi de idei, de lucruri noi, de oameni care încearcă să-şi construiască un mod de viaţă personalizat, peste tot sunt speranţe, dorinţe de tot felul. Vrem să ne sporim capacităţile relaţionare, să ne prelungim viaţa, să ne corectăm imperfecţiunile mentale şi corporale. Mergem să ne consultăm, să prevenim, să evaluam riscurile şi în acelaşi timp ajungem să suferim de insomnii, de anxietate, de depresii, anorexie etc. De ce? De fapt nici nu ar trebui să mă întreb. Nici întrebările nu mai au sens.

Faptul de a fi în această lume. E ca şi cum un sinucigaş ar privi surâsul Giocondei. Nu ar încerca să înţeleagă nimic pentru că nu ar avea sens, nu ar mai conta.

2 comentarii:

diana spunea...

Totul are sens. Ca il pierzi uneori, furat de nimicuri, e altceva, dar totul musteste de sens. Sensul nu e musai sa-l percepi agitandu-te, intrand in hora nebuna a ideilor, oamenilor noi, dorintelor etc. E chiar necesar acest joc "in lume"-"deasupra ei", trairea intensa a experientelor terestre si detasarea frecventa, atemporala, catre latura energetica- spirituala, dar catre aceea nirvana- cand te pierzi/ contopesti cu intreaga creatie si nu mai existi ca singularitate, ci esti fractal. "Devenirea intru fiinta" - fractal de constiinta akashica.

Gabi spunea...

gandirea "fractalica" se aplica daca vrei sa intelegi ceea ce esti, din ce te constitui sau ce te constituie! Insa a privi prea mult "inspre" tine poate sa te individualizeze "prea mult"! Pe de alta parte, preocupandu-te mai mult de ceea ce te inconjoara, de ceea ce este exterior tie, poate sa produca o "uitare" a ceea ce esti! Cum bine ai spus Diana: "totul are sens"! Sensul nu se pierde, odata cunoscut el ramane! Si in felul acesta el este si inteles, adica gandit! Astfel, sensul a "tot" este particular si particularizat de fiecare, in termeni de perceptie. Nu joc in lume "deasupra ei", prefer sa joc in lume "in interiorul ei" fara ca sa-i mai caut sensul, fara ca sa-l mai inteleg, fara ca sa mai "ating limita din interior". Poate e vorba de o detasare "nefireasca", o detasare in care sa nu te misti, o "miscare statica" de care sa nu fi constient...

Trimiteți un comentariu