metafizic

să lăsăm ploaia
a ne uda
peste umeri şi-n călcâie
libertatea ne ajungă
frunzele zburând
iar toată istoria pornind
de la sfârşitul a ceea ce nu a fost încă
ne va fi găsind cuprinşi
într-o agrafă
triunghiuri scobind
iar argintul din podea luându-ne
rostul de a înţelege
un picur sau doi de secundă
sau poate mai mult
şi întru totul mai puţin
zburăm către ceva neînţeles
dar auzit
dintotdeauna te-am visat
cu aripa întinsă
fără ca murind şi nici cu nemurire
atinsu-te-am ca niciodată
în a noastră cădere
chiar dinainte de cunoaştere,
ştiind