Ce bine că a venit toamna! Chiar mă săturasem de verde! A venit vremea galbenului şi a griului! Oricum, după cum am auzit în ceva cântec de care nu îmi mai aduc aminte, schimbări mai grave decât moartea nu pot fi! În sfârsit putem să ne liniştim, să nu ne mai gândim la guvern, la sărăcie, la prostie, la incompetenţi... Toamna ne mai permite şi să visăm!
Nu stiu de ce, dar întotdeauna toamna m-am gândit la speranţă! Nu mă înţelegeţi greşit: am încetat de mult să mai sper ceva (sau la ceva)! Dar e frumos să gândeşti speranţa!
Ce înseamnă a spera?
Speranţa este cred o dorinţă! Când mă gândesc la dorinţe, pot să mă gândesc în două feluri. Mai întâi pot să gândesc la fel ca Platon pentru care dorinţa înseamnă lipsă, adică nu dorim decât ceea ce nu avem. Sau, pot să gândesc în sensul lui Spinoza, pentru care speranţa este tendinţă, de exemplu sexuală sau pur şi simplu o poftă!
Pe de altă parte, dacă speranţa este o dorinţă, nu orice dorinţă este o speranţă! Asta fiindcă, putem distinge 3 caracteristici ale speranţei:
- Speranţa e o dorinţă a cărei împlinire nu depinde de noi! (fie vorba între noi, degeaba speri: frunzele tot vor cădea, Băsescu tot va trăi....)
- Nu poţi spera decât ceea ce nu ai, speranţa e o dorinţă căreia îi lipseşte obiectul (de aceea am încetat să mai sper...)
- Speranţa este o dorinţă despre care nu ştim dacă este sau dacă va fi îndeplinită – altfel spus, speranţa înseamnă dorinţă fără cunoaştere (atunci la ce folos...)
Chiar mă întreb: oare cine şi la ce mai speră zilele astea?
Eu sper să nu se termine toamna........ vedeţi, tot degeaba!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu