sâmbătă, 9 aprilie 2011

Nelinişte. Multă nelinişte!


Nelinişte. Multă nelinişte. De la acest vânt care bate dinspre nord. Într-o tăcere repetativă nu mai îndrăznesc să-mi spun nimic. Oare ce aduce acest vânt?
Poate nimic nou...

De multe ori mă priveşti ca pe un cod greu de descifrat. Nu ai reusit să citeşti nimic din mine. Şi până la urmă sunt atât de simplu... sunt format numai din 1 şi 0...

Dacă mi-ai fi citit manualul de folosire ai fi văzut că cerul din ochii mei... nu e decât o pată albastră uniformă...

Vrei să mă cunoşti? Atunci umblă prin mine şi dacă te pierzi, ţine o mână lipită de vreo venă şi nu o dezlipi... mergi fără grijă... te va duce acolo unde vrei să ajungi...

Dacă tot eşti pe acolo, mângâie-mi puţin şi miocitul şi stropeşte-mi citoplasma cu hero... aşa poate îmi trezeşti pofta de nebunie...


Mi se pare mie sau între noi se strecoară acest vânt ca o lamă ruginită? Pe mine mă taie adânc, puţin mai jos de splină. Dacă bagi mâna, sunt cald... mult prea cald! N-aş fi zis!


am dreptate?

3 comentarii:

Bianca Dobrescu spunea...

Eu cred că vântul ăsta ne curăţă de tot, ne dă ocazia unui nou început, revenim la puritate, renaştem din noi.

Gabi spunea...

daca ne curata inseamna ca ne aduce acolo, inspre un fel de purificare! intrebarea e, renastem din noi pentru noi, sau pentru altceva? pentru ce renastem? de aici si nelinistea...

Bianca Dobrescu spunea...

de aici şi simţămintele hiperbolizate, ori iubim mai mult ori cineva ne-nfige cuţitu-n rană mai puternic ca de obicei.
trebuie să născocim un scop.
vezi? d-asta primăvara-i anotimpul meu.

Trimiteți un comentariu