Am băut din apa uitării!

Se spune că rememorarea trecutului are drept compensaţie „uitarea” prezentului!
Asta însă nu mai e valabil şi astăzi când, se pare, trecutul nu mai reprezintă nimic pentru noi iar prezentul ...!!!

În oracolul din Lebadeea era mimată în peştera lui Trophonius o coborâre în Hades pe Lethe, Uitarea. Înainte de a intra in gura infernului, erai pus în faţa a două izvoare: Lethe şi Mnemosyne.
Dacă beai din primul, uitai totul despre existenţa umană şi, asemeni unui mort, intrai in domeniul întunericului.
Dacă beai din al doilea, puteai să-ţi păstrezi amintirile, adică să-ţi aduci aminte tot ce ai auzit şi văzut în lumea de care te-ai despărţit.

Uitarea, Lethe, este astfel o apă a morţii. Dacă ai băut din ea, memoria şi conştiinţa îţi sunt pierdute!
Memoria, Mnemosyne, este apa nemuririi. Dacă ai băut din ea, amintirile tale vor rămâne neatinse pentru totdeauna!

Ce facem noi?
Noi ce care trăim aceste timpuri (politice, sociale, ecologice, bugetare sau nu!) ce facem? Noi cei care ne aflăm pe un tărâm pustiu, într-un ţinut îngheţat, într-un regat al umbrelor, o lume a uitării?

Bem din Apa Uitării. Apele lui Lethe sunt mai calme! Preferăm să nu ne aducem aminte pentru că nu vrem să ştim ce va urma! Pentru că nu ne pasă!
Noi am murit! Şi la fel şi amintirile şi conştiinţa noastră!

Timpurile urlă iar noi nu mai vrem să auzim!
Iar pe retină nu mai e nimic!