duminică, 30 mai 2010

Cultul sincerităţii!


(Mi se pare mie sau în ultimul timp cu toţii dorim să fim mai sinceri? Sau pretindem că suntem sinceri! Depinde de cum analizezi lucrurile. De pildă, sfera politică debordează de sinceritate! Ba mai mult, s-a ajuns până la situaţia în care se definesc noi perspective ale sincerităţii!

De exemplu, aseară ascultam şi nu îmi venea să cred cum se explica setul de măsuri anticriză luate de guvernul actual. Totul începea astfel: „dom’le, să fim serioşi!” sau „dom’le, să fim sinceri!” şi continua în forma logică următoare: „s-a furat (implicit se înţelege că nu se mai fură!), şi le recomand tuturor, chiar şi colegilor mei, să înceteze! Este momentul să fim sinceri şi să încetăm!”

Incredibil!

Tradus: am furat, mult, mult, mult, dar acum am încetat să mai furăm! Şi în numele sincerităţii ne ştergem orice urmă infracţională pe care am făcut-o! Suntem sinceri, şi asta e de ajuns! Prin urmare, aveţi în continuare încredere în noi, fiţi solidari cu noi! Că noi vă vrem binele!

Incredibil! Încă o dată!

După cum se poate observa, sinceritatea a fost ridicată la rangul suprem de scuză! Penibilă! Şi penibil! Ah, şi e incredibil cum încă, acest tip de sinceritate, e credibil! Pentru încă mulţi!

Dar nah, atâta timp cât există urechi, există şi cuvinte!

Această obsesie a sincerităţii însă nu face altceva decât să sublinieze cât de cinică şi ipocrită a ajuns societatea în care trăim, pe de-o parte, şi pe de alta, cât de puţină încredere mai avem unii în ceilalţi!
Pe modelul, cu cât repet mai mult sintagma „sincer, crede-mă!” cu atât dovedesc mai mult că am ceva de ascuns!

Fapta, din păcate, palpabilul a devenit o fantomă a sincerităţii pierdute! Aşa că, să fim sinceri!)
.
.
.
.
.
…cunoscând matricea unui operator, putem construi, corespunzător, definiţia acestuia. Conjuncţia, de exemplu, este funcţia de adevăr care ia valoarea logică adevărat atunci când ambele argumente sunt adevărate. Disjuncţia este funcţia de adevăr care ia valoarea logică adevărat dacă cel puţin un argument este adevărat. Argumentele implicaţiei (⊃) se numesc p= antecedentşi q= consecvent. Din matricea corespunzătoare rezultă că implicaţia este falsă doar dacă antecedentul este adevărat şi consecventul fals iar……..

3 comentarii:

Ckubs spunea...

Si politicienii au trendurile lor ca la haine, muzica...anu' asta se poarta reggae hai toti ciobanii sa cantam reggae sau se poarta muzica de club pe voci funny hai sa facem dinaia.....asa si astia. Ce se poarta anu' asta? Anul asta e criza, se poata sinceritatea:
Dragii mei, eu am furat cel mai mult! Taci ma, ca eu eram ala. Mi-ai luat vorba de la gura!....Baa nu, mai mult am furat noi!! mai zisera alti inca 2.

radu zanc spunea...

gabitzule hai sa furam si noi...da nu stiu daca o sa putem....

Gabi spunea...

....daca e asa, tot ce putem face e sa fim sinceri! :)

Trimiteți un comentariu