Despre Truehard se spune că ar cunoaşte adevărul pur dar şi pe cel relativ. El este întâiul născut în familia Hard-zilor, primul cu semn pastoral pe ceafă, primul şi singurul care a gustat lapte de la sânul măsii care era încă prea tânără şi l-a alăptat doar o zi, de fapt doar o dată că după aceea a regretat că l-a născut, primul care a ştiut încă de la naştere că va avea un destin trium-fător.
Istoria lui este la fel de pură şi relativă ca şi adevărul. A fost crescut de o guvernantă bună şi palpabilă şi încă din copilărie îi fugea mintea spre geometriile rotunde, unde ştia că adevărul stă ascuns sub o cămaşă cu fodorei şi ciucuri numa buni de jucat cu ei. A fost întotdeauna obsedat de cercuri, cu cât mai mari cu atât mai bine! Formele perfecte nu au cusur, prin urmare poartă în ele esenţa adevărului.
Lui Truehard întotdeauna i-a plăcut să descopere adevărul de la spate, adică pe ocolite. El a fost întotdeauna în spatele cuiva. Dar precum adevărul, adică întotdeauna necunoscut, a trecut prin istorie fără ca să fie consemnat prin analele ei.
De exemplu, el a fost cel de-al cincilea muschetar despre care Dumas nu a mai apucat să scrie, el a fost adevăratul Ivanhoe, a fost şi trubarur la un moment dat şi i-a cântat Genovevei la coapse în timp ce o plimba cu toate căruţele posibile printre dealuri şi poteci, uneori mai negre alteori mai deschise la culoare. El a fost şi cel care a scris pe creanga de aur cele 31 de reguli ale dragostei, dar nu fiindcă iubea ci pentru că se iubea şi vroia să scape de ştreang...
Ah, a fost martorul din umbra în seara cand a fost ucis Rasputin. El a fost cel care l-a învăţat pe Răsputin hipnoza şi el în fapt trebuia să moară. Dar adevărul a fost de partea lui şi nu l-a lăsat conştiinţa să-l spună. La ce mai e bun un adevăr ştiut? În seara când Răsputin muşca din prăjitura plină de cianură, Truehard a muşcat şi el. Dar prăjitura era prea dulce şi cum lui nu ii place dulcele a scuipat-o repede afară. Apoi a pus mâna repede pe pahar, şi ca să nu-l pună pe Rasputin într-o situaţie penibilă a ciocnit cu acesta obligându-l să bea din vodka impregnată şi ea cu cianură. Dar nu, Truehard şi de data asta a scăpat fiindcă lui îi plăcea să bea numai din butelcuţa lui pe care însuşi Epicur i-a dăruit-o. Şi, de fapt, împărăteasa Alexandrina pe el iubea. Dar el nu a ştiut niciodată.
Dacă v-aţi întrebat, Truehard are 99 vieţi. Pe ultima încă şi-o consumă...
Tot prin mama rusie, pe unde şi acum se întreabă cum a ajuns, i-a cunoscut şi pe fraţii Kamarazov. Lui Ivan i-a spus că lumea asta, aşa cum e, nu poate să fi fost creată de Dumnezeu (avea şi o esenţă de depresie indusă în el – că doar cunoştea adevărul pur dar şi pe cel relativ), pe Dmitri l-a dus la curve şi lui Aleoşa nu a avut ce-i spune fiindcă era deja o cauză pierdută. Tot pe atunci, într-o noapte, poposind într-un han din Caucaz l-a întâlnit pe Bulgacov care era mort de beat şi care avea scris pe o hartie murdară cu seu de ren „maestrul şi margareta”. Doar atât. Truehard l-a întrebat: „şi, maestrul ăsta, îi golan?” iar Bulgacov a înţeles „Woland”... şi ştim cu toţii ce s-a întâmplat apoi...
Acum, Truehard ştie că lumea e pierdută. Şi se ascunde de ea. Fiindcă el este chiar adevărul pur dar şi cel relativ. Şi nu vrea să fie descoperit. Pentru că ştie că adevărul doare. Mai ales cel de la spate. Aşa că ziua citeşte ziare de scandal, îşi face cafea la ibric pe aragaz şi bea numai zaţul, mănâncă broccoli fiert, ascultă vremea la radio şi râde de statisticieni şi prognozişti fiindcă au toleranţe prea mari la date, poartă părul chică şi perciuni bucălaţi... şi da, încă îi mai place să privească de la spate...
De curând însă, a fost invitat de onoare la o conferinţă despre pace şi stabilitate. A spus doar atât audienţei, de altfel numeroase: „adevărul există doar în faţa voastră, cu cât te apropi mai mult de el, cu atât el se îndepărtează mai mult. Nu-l mai căutaţi fiindcă în curând o să moară. Iar mie, oricum mi-a plăcut întotdeauna să stau în spate...”.
Adevărul nu există. Şi nici nu merită căutat...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu