An: ultimul
Luna: aproape
Zi: prima
...ce paradis gălăgios...
...ce dor îmi este de o ploaie acidă şi mustoasă plină de liposucţii. Oare ce aş putea face aici? Să mă plimb? Ăştia din jurul meu observ că nu fac altceva decât să se plimbe! Oare ei nu ştiu că în Câmpiile Elizee drumul e întotdeauna la jumătate?...
...mai bine încerc să mă înduioşez privindu-ţi cărarea izbândă, către Amurguri întorcând spatele în dezmăţ de echivalenţe perpetue şi cauze ale stagnării ofrandei, când, între doi aştrii nuli, prăbuşit şi semiclopotar, ca un pirat exilat al devierii Plutindului, să mă trezesc jefuind ceva semizei de încălţări, apoi să fug ţinând pe umeri un mănunchi de nuduri feminine... dacă mă caut, aici o să mă şi găsesc! E al dracului de rău să nu poţi să te pierzi... şi să te găseşti întotdeauna pentru totdeauna în această sălbăticie gradat – cadenturală a nesaţului gust de divinaţie...
...nu ştiu pentru că nu ştiu!...
...consolarea e imaginară iar umbra mea a căpătat rol de piatră. Înnebunesc de erori privind aceste feţe albe care cască trândăvind la lumină (boala ca pată – pata ca boală). Parcă aş lua micul dejun al reflectării, parcă aş îmbrăţişa shit-ul Adevărului! Poate fi nebun un nebun? Aşa ca şi cuvânt înainte... dacă ajungi în Paradis nu îţi mai aduci aminte cum ai murit!...
...e praf şi înflorire aici, sunt multe frunze de cireş, chipurile sunt de la sine, metaforele sunt pe pantă iar ofranda e în sec. Sunt defect. Ancorez cuvinte în norii de ananas şi gravez într-un mod barbar frazele de continuumul spaţiu-timp...
...aici vântul e roz dar cumva rezonabil. Îmi vine să tot cad în mine şi să mănânc măcriş. Sunt multe broaşte în jur, guma de mestecat e din oficiu şi mie îmi vine să ajung la capătul acestui drum. Stai puţin: în Paradis există drumuri???....
...iubito, la noapte nu mai parcăm niciunde. Ăştia nu au pe aici parcări...
...există o relativă particulă de neoprire aici... şi e plin de dezintegrări fizice de conservare a umbrelor... degeaba mă chinui într-una să aprind un chibrit...
... cumva plutesc... căutând, cântând, dracu mai ştie! sau numărând forme de anchilostomiază sporindă...
...ard simfonic şi cristalic într-un dezvăţ de viaţă în care miezuie strădobândire, în care mă miezui chiar eu păşind cu un picior în sus, cu altul în jos şi măsurând devierea unui trup pe scară...
mai beau un pic din tine
să te am în mine
ca să nu te pierd
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu