vineri, 12 martie 2010

Împărtăşim ceea ce ne desparte! Şi asta ne face diferiţi!


Ceea ce ne face diferiţi e dat tocmai de faptul că noi suntem cei care diferenţiază! Raspunsul!

Cineva m-a întrebat de dimineaţă despre existenţa şi perceperea diferenţelor sau ce înseamnă diferenţa dintre noi. Oricare am fi „noi”. Generic, bineînţeles. Ah, şi într-un sens liberal! I-am dat un răspuns pe grabă, ca cel din titlu. Ce ar mai fi în plus:

Sunt mai mult ca sigur că ceva ne desparte. Adică între noi există întotdeauna ceva, o distanţă. Distanţa dintre noi ne face unici, pentru că ne (des)parte. Ne face diferiţi. Unici. Pentru că suntem, nu? Sau, cel puţin, ar trebui să fim! Astfel că, o dată, distanţa ne (a)sigură diferenţa şi unicitatea şi, pe de altă parte, distanţa ne aduce împreună. Da, pentru că e distanţa noastră. E distanţa care ne înconjoară.

Împărtăşim ceea ce ne distanţează. Şi asta ne face să fim. Împreună. Sau, cel puţin să avem în comun. Ce avem în comun? O distanţă care ne desparte unindu-ne! Separat, dar unici. Şi atunci trebuie să diferenţiem!

Împărtăşim ceea ce ne desparte şi atunci distanţa ne pune în prezenţă pe mine în prezenţa celuilalt sau pe unii în prezenţa celorlalţi. O experienţă comună a expunerii în care ne întemeiem, adică ne împărtăşim, împreună! Ah, şi mai mult: avem şi ceva în comun!

Ceea ce e de distanţat e tocmai faptul că distanţa nu e în sine de distanţat. Ea este întemeiată şi ne întemeiază. Trebuie doar să o percepem. Asta dacă vrem să fim unici, în sensul de diferiţi şi distanţaţi. Că doar nu am vrea să ne imităm? Că doar nu vrem să facem trafic de fiinţă? Că doar nu vrem să ucidem fiinţa? Fără 2 în 1!!!

Ceea ce ne face diferiţi e dat tocmai de faptul că noi suntem cei care diferenţiază! Şi atunci, dacă vrei să împărtăşim ceva, trebuie să nu uiţi să păstrezi distanţa, sau să fi la o distanţă! Astfel, niciodată nu o să ne pierdem pentru că întotdeauna o să fim prezenţi, unul faţă de celalalt, prin distanţare, prin ceea ce împărtăşim ca având în comun. Iar acest niciodată va cuprinde deopotrivă finitudinea şi infinitudinea spaţiului care înconjoară distanţa pe care o împărtăşim. Şi asta ne va ţine. Locului. E ca şi cum ai atinge limita exterioară din interior.

Ce responsabilitate avem? Responsabilitatea de a menţine distanţa. Responsabilitatea de a rămâne diferiţi. Asta pentru a avea ce să împărtăşim. Asta pentru a fi altfel decât a fi!

Ceea ce ne face diferiţi e dat tocmai de faptul că noi suntem cei care diferenţiază!

Vezi tu, problema e că tu vrei să fiu la fel ca tine, adică identic!
Doar că mie îmi place să păstrez distanţa!

2 comentarii:

Lia Gheorghe spunea...

mare om, mare caracter :)))....sfarsit apoteotic :)...eu sper totusi ca noi, oamenii, in general sau nu, sa avem mai multe in comun decat distanta...

Miruna spunea...

Si totusi distanta de cele mai multe ori desparte :(

Trimiteți un comentariu