luni, 23 aprilie 2012

despre imposibil posibil şi alte cele












ştiu că uneori ca să ne găsim trebuie să ne căutăm în locul unde nimic nu poate fi ascuns dar toate-s ascunse şi ca să ajungem acolo trebuie să întrebăm pe cineva care dacă este întrebat nu va mai şti să răspundă şi va şti să răspundă doar dacă nu este întrebat dar nu-i nimic eu cred că noi am învăţat până acum că imposibilul poate avea şi mirosul florilor de cireş al dimineţilor târzii când te trezeşti mirat de lumină de linişte aceste lucruri atât de fireşti şi de simple dar viaţa-i un joc absurd în care nimeni nu câştigă până la urmă ştiţi şi voi cum e întotdeauna ne dorim altceva altceva altceva pentru că nu suntem în stare să păstrăm ori poate pentru că nu ştim că nimic nu poate fi nou toate rămân la fel chiar şi atunci când ne întrebăm de ce nu înţelegem ce se întâmplă de fapt noi am înţeles totul şi refuzăm răspuns după răspuns în fine nu mai insist se pare că cerul se răzbună într-un târziu ploile şi-au făcut apariţia iar eu stau şi-ascult ecoul greu al stropilor ce se prăbuşesc pe acoperişul de tablă al balconului în cameră n-am aprins încă becul la tv e un meci de snooker şi de vrut aş fi vrut să fiu altundeva dar sunt aici cu stiloul meu vechi scriu poezii de parcă n-aş şti că poeziile întotdeauna îl ucid pe poet mai mult n-am să vă spun

orice imposibil poate fi posibil
e singurul moment în care trebuie să şi crezi


foto: Bela Dick

miercuri, 4 aprilie 2012

despre argumente (favorabile)












sunt zile în care toate-s de căcat şi nimic din ce se-ntâmplă nu are logică raţiunea o ia razna înţelegi că nu mai vrei să-nţelegi ceva şi dai vina pe tot ce-ţi stă în cale şi asta se-ntâmplă deoarece există acele forţe instabile bolnave din noi care ne fac să răbufnim uneori şi care ne arată că fiinţa umană e extrem de fragilă dar nu-i aşa grav să ne permitem din când în când să suferim de nihilism ori măcar să nu mai jucăm teatru afişând că suntem bine cu zâmbetele alea strâmbe şi meschine lipite de buze care oricum ne trădează şi care nu-şi au rost în realitatea noastră nu sunt spectatori care să ne aplaude şi suntem al naibii de singuri mai ales atunci când schiţăm zâmbete forţate dar cât de greu recunoaştem asta faţă de noi atât de greu încât suntem de nerecunoscut dar până la urmă vestea bună e că reuşim cumva să ne inventăm propria logică să devenim un soi de wittgensteini ciudati care oricum ar fi fost ziua tot găsesc câteva argumente „convenabile” care să ne adoarmă aparent multumiţi. doar aparent. n-am chef de metafore subtile care să-mi farmece existenţa îmi dau seama că deja s-a înserat dar până la doişpe noaptea mai am timp să găsesc un argument favorabil mie nouă



foto: Iosif Badalov

luni, 26 martie 2012

prima umbră de primăvară









beau un ceai arămiu
pe terasă la pardon
într-un oraş în care nu caut
mai nimic

lângă mine
doar lumina amiezii se joacă
într-o umbră prăfuită
răstingnită pe un ecou
de cuvinte nemărturisite

ascunde-mă ţi-as fi zis
ascunde-mă
în minutul stors din ora blocată în ceasul de lemn ce atârnă pe un perete de inimă
oriunde oriunde

undeva unde
doar tu ştii să-mi pui primăvara
pe tâmple



foto: Novic Arman Zhenikeyev

joi, 15 martie 2012

mind trip












afară-i o lună aruncată aiurea pe cer care parcă biciuie năprasnic nişte nori sângerii şi-i scutură bine de ploaie ca semn că iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe dar nu contează pentru că orice trecut e irecuperabil aşa că nu-mi rămâne decât să sting becul în cameră şi lumina din mine mă aşez în pat ca-n fiecare seară încerc să adorm gândindu-mă la lucruri plăcute uneori îmi dau seama că iubesc într-o lume în care toate-s de căcat alteori sub ochi mi se strâng nevroze teribile şi am impresia că demoni cu pielea de var împing pereţii camerei în mine-s toate paradisurile pierdute şi-mi scrâşnesc dinţii aud sunete ciudate în urechi pe dumnezeu cum suferă de tulburări în conştiinţă orientare percepţie atenţie memorie voinţă dar nu! eu fac diferenţa dintre iluzie şi halucinaţie chiar dacă cromozomii 18 şi 21 sunt futuţi rău faci un refill cu serotonină în sinapse adaugi escitalopram clorpromazină prometazină un mix de culori vrac şi ajungi să râzi al naibii de bine râsul ăla euforic ce-ţi umflă grimase pe faţă şi ai impresia că te simţi demenţ-ial însă e doar impresia fiindcă mai târziu dai de valori crude de adevăr şi până dimineaţa încerci să rezolvi paradoxurile lui russel skolen godel berry şi uite aşa uiţi că aseară iarna s-a dus şi cu ea s-au dus multe că trecutul e irecuperabil prin urmare trezeşte-mă nu mă trezi decât dacă ştii să-mi spui

inima ta ce valoare logică are?



foto: Alexander Kharlamov

duminică, 11 martie 2012

despre căutare









hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea pentru că eu n-aş vrea să mai stau pe-aici sunt doar oameni cu suflete exorcizate ce se îngrămădesc prin centrul oraşului hoinărind din cafenea în cafenea fără nici o direcţie ca semn că nici iarna asta n-au învăţat să iubească ştii foarte bine eu nu cred în niciodată nu e prea târziu pentru că întotdeauna poate fi prea târziu aşa că hai să căutăm ceva ce nu poate fi găsit undeva unde nu se ştie ce-i căutarea poate în mine ceva ce ai lăsat în vreun cotlon unde stau pitulate amestecate ruginite toate secundele trecutului


foto: Alexander Kharlamov

joi, 1 martie 2012

morning coffe












lăsasem cred lumina aprinsă în hol vasele nespălate în chiuvetă patul nefăcut şi-am fugit în această cafenea unde se aude o piesă veche put a little love in your heart pe masă sunt câteva lăcrămioare proaspete aruncate într-o vază de lemn o scrumieră albastră în care fumegă-n tăcere un dunhill pe peretele din dreapta un ceas vechi în care stau secunde împietrite cine ştie de când şi noi cei care încă ne recunoaştem în fiecare dimineaţă noi cei care bem această cafea cu ochii închişi de parcă niciunde nu ne place decât în lumea pe care am învăţat împreună s-o visăm noi cei care n-am citit niciodată aceeaşi carte dar ştim fiecare ce cărţi a citit celălalt noi cei prinşi într-o viaţă pe care nu ştim s-o trăim singuri noi cei care mai şi râdem din când în când da noi suntem cei care acum deschidem ochii şi încă ne recunoaştem în fiecare dimineaţă lăsăm lumina aprinsă-n hol vasele nespălate în chiuvetă patul nefăcut şi fugim în cafenele unde secundele stau împietrite cine ştie de când în ceasuri vechi


foto: Francois Bienveniste