nimic neobișnuit

afară erau două nopți
cu două rânduri de vise

nimic neobișnuit

ca într-un basm
te-am căutat în fiecare
și de fiecare dată te-am găsit

nimic neobișnuit

până când mi-ai spus
cât de prost poți să fii
n-ai înțeles pân-acum
femeile nu trăiesc în vise
și-ai dispărut

nimic neobișnuit

de-atunci nu mai dorm
și nici nu mai visez
trăiesc și caut ca oricine orice
fără să vreau să mai găsesc

sfat antiascetic
stai treaz și ia pe cineva de mână
atinge-i sânii și umblă-i la ființă
n-are cum să meargă rău
fiindcă asta se numește simplu
viață

note to myself

în orașul în care trăiesc
oamenii sunt foarte singuri
se plimbă așa în neștire pe stradă
ca niște rațe gripate
și nimeni nu se ține de mână
nu știu dacă mă înțelegeți
oamenii ăștia au degete care nu ating alte degete
ating doar ecrane reci pe care
se zbenguie culori și fețe fotoșopate
oamenii ăștia suferă de un delir de omnipotență
oamenii ăștia nu cunosc oameni
oamenii ăștia nu sunt oameni
sunt orice altceva
nimeni nu știe ce

chestie de ținut minte gabi
:
patul din care pleci
își schimbă întotdeauna cearșaful


photo: anna shakina

ride

chiar dacă uneori
în capul tău prost
se oprește timpul
întotdeauna
picioarele vor merge
mai departe

e adevărul simplu
și greu de digerat
în viață nu poți rămâne
doar cu amintiri
cel mult fugi de ele
și speri să poți uita
să te întorci

e bine să visezi poate
e și mai bine să te trezești
așa că merită să-ncerci

draga mea
mă doare-n cot de toată iarna

astăzi plec
mă așteaptă
restul vieții



photo: kwoh waiten

nurofen

iubește-mă încet
și amestecă-mă-n tone de hașiș
iubește-mă stagiar și calm
acum cândva ca niciodată
iubește-mă ca pe o cutie de lapte ce-o deschizi dimineața
iubește-mă ca și cum ai aerisi casa de aerul nopții
iubește-mă bolnav absent desculț și uitat
și atinge-mă așa cum ai atinge o pastilă de nurofen
când îți curge nasul
iubește-mă pe fotocopiator în mașină
între frunze și ierni de altădată
iubește-mă cu ochii închiși când depășești un tir
iubește-mă ca pe un tratat de pace
iubește-mă sistematic inegal și posibil
iubește-mă azi acum cândva ca niciodată
și uită să uiți
și uită să uiți

iubește-mă ca și cum nu m-ai iubi

dream stalker

suntem aproape cretini și aproape de gară
în ce tren urcăm contează doar după ce-am plecat
și mai mereu privim în urmă fiindcă
cine rămâne e important să ne aștepte

astăzi mă topesc ca o acadea într-o gură tăcută
cămășile-s toate înmormântate în dulap
am slăbit și nu-i o crimă să nu mă recunoști

oricum
de fiecare dată când faci duș
îmi furișez ochii prin holul întunecat
te ascult cum împrăștii stropii inegali
pe umeri apoi pe sâni și pe fund
și ești atât de aproape și atât de perfectă
ca un tablou de renoir
pe care nu îndrăznești să-l privești cu mintea
ci doar cu celălalt creier

irealul n-are nimic de-a face cu imposibilul
de fapt
niciodată nu ne spunem prea multe
de teamă c-am auzi ceea ce știm prea bine

leibniz și broscuțele cu picioare de flori

ceea ce e real e și posibil
de aceea trebuie să crezi
în broscuțe cu picioare de flori
ca într-un postulat de genul
corespondența dintre idee
și realitate se numește
adevăr

dar nu despre asta vorbim azi
nouă oricum ne place
ambiguitatea sistematică
noi rescriem regulile lui leibniz
și ne trezim că nu prea știm ce vrem
dar știm că vrem ceea ce nu avem

și uneori uneori
un felinar imens și speriat
ne-mbracă umbra într-un contur perfect
și casele devin copii bătrâni
ce se joacă de-a uitarea
sub luna plină a cerului de ieri

atunci noi mergem mai departe
precum oamenii fericiți
ce să mai zic
asta clar e o secvență mișto
de film siropos

stai nu pleca îmi spui
stai nu pleca îmi spui
cred îți răspund cred
în fundul genunchii sânii și gropițele tale
în imaginea asta rotundă a credinței
perfecte și mi-e bine
mi-e bine

de fiecare dată când te îmbrățișez
umărul tău miroase a vis nesfârșit


photo: stefan beutler