miercuri, 29 octombrie 2014
dream stalker
suntem aproape cretini și aproape de gară
în ce tren urcăm contează doar după ce-am plecat
și mai mereu privim în urmă fiindcă
cine rămâne e important să ne aștepte
astăzi mă topesc ca o acadea într-o gură tăcută
cămășile-s toate înmormântate în dulap
am slăbit și nu-i o crimă să nu mă recunoști
oricum
de fiecare dată când faci duș
îmi furișez ochii prin holul întunecat
te ascult cum împrăștii stropii inegali
pe umeri apoi pe sâni și pe fund
și ești atât de aproape și atât de perfectă
ca un tablou de renoir
pe care nu îndrăznești să-l privești cu mintea
ci doar cu celălalt creier
irealul n-are nimic de-a face cu imposibilul
de fapt
niciodată nu ne spunem prea multe
de teamă c-am auzi ceea ce știm prea bine
Publicat de
Gabi
la
10/29/2014 07:37:00 p.m.
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Distribuiți pe Twitter
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
dream stalker,
gabriel bota,
poezie,
toamna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu