luni, 18 februarie 2013

obsesii



uite că nu mai e mult
de fapt nici nu mai ştiu ce aşteptăm
ori ce căutăm în noi înşine
nu recunoaştem nimic

ieri l-am visat pe tata
aveam vreo 6 ani el purta o cămaşă albă
mă urca pe-o bicicletă
şi mă proptise de-o primăvară
să nu cad

azi genunchii mei sunt plini de sânge
inima iernii a fost străpunsă
de noi ăştia care ne-am săturat
de frigul din noi

dar uite că nu mai e mult
de fapt nu vom ajunge niciunde
pentru că nimic nu ne ajunge

p.s.
în acest poem
nici n-am pomenit de tine
dacă n-ai observat
obsesia mea nu s-a schimbat

1 comentarii:

Anonim spunea...

~ subtil surade primavara
o primavara ca de seara
o-mbratisare atata doar
cat dorul frigului te-ntoarce
in amintiri cu ochii plini
de jar si-amar, acelasi timp,
prezent ce strange de mijloc
o alta muza intr-un alt loc

dar inspiratia iti surade
si ea frumos re-scrie-n tine
ce ti-e viitor si nebunie
si o puternica trezire
spre-un paradoxal destin
ce ti-e menit de beatrice
valul orbirii oedipiene
sa il ridice spre iubire
si adevar, ea va creea
si-avant luminii iti va da
sa zbori atunci cand iti doresti
atata doar,
si in acum sa retraiesti ~

Trimiteți un comentariu