în acest oraş se găseşte o lume ascunsă, o lume a umbrelor de trotuar. Umbre încâlcite, dezbrăcate, indiferente, lascive şi pistruiate ici colo cu mucuri de ţigară...
un oraş de asfalt putred şi gălăgios ce prinde în el vieţi neînsemnate şi întrebări simple...
de pe o terasă aruncată în mijlocul străzii mă arunc din când în când în ochii oamenilor grăbiţi şi îi oblig să-mi deseneze pe retină ... un zâmbet! Încerc să le prind umbrele-n secunde şi să le spun urlând: „azi aţi trecut fără voie prin umbra mea... azi m-aţi cunoscut pentru o secundă dar de oprit n-aţi ştiut să vă opriţi...”
să vă spun ce e în jurul meu: peste drum se văd şoferi care se grăbesc să prindă unda verde la semafor, câţiva turişti încurcaţi în spaţiu (vorbesc pe o limbă pe care nu o recunosc), prea puţini oameni care se ţin de mână (ori nu se mai obişnuieşte asta ori oamenii nu mai prea iubesc), foarte mulţi trecători indiferenţi care se răcoresc cu îngheţată de vanilie la cornet ori alţii care muşcă în grabă din covrigi cu susan...
doar eu le privesc umbrele cum dansează în asfaltul putred un tango cu partener necunoscut... parcă ar şopti fiecare „hello there... the angel from my nightmare...” Tac şi le ascult vorbele nerostite...poate pentru că eu am timp... am timp să privesc secundele – singurul meu blestem – pe lângă faptul că îmi trăiesc fiecare secundă mai trăiesc şi secundele celorlalţi în mine...
dar măcar am o consolare: azi e prima zi de vara! De azi pot să aştept toamna...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu