efectul secundar

Traiesc ca intr-un ospiciu, parca as fi la reabilitare. De ce sufar? De ce as putea suferii? Cert este ca simptomele imi sunt necunoscute iar bratele-mi urla dupa culori si dupa medicamente care sa produca efecte secundare. De fapt, intotdeauna am cautat efecte secundare. Oare de aceea sunt aici? Sunt un efect secundar a ceea ce nu am stiut niciodata sa gasesc? Sunt un bolnav ce-si inchipuie ca exista salvare sau un bolnav ce nu este multumit de diagnostic si vrea sa sufere de altceva? O sa mai revin.
Apropo de efecte secundare. Mi-am dat seama de curand ca intreaga mea viata am gandit-o ca un efect secundar. De multe ori inca ma consideram chiar eu a fi un efect secundar. Niciodata nu mi-am dat seama de unde pana unde ajunsesem la aceasta concluzie si mai mult, imi petrecusem momente importante din viata sa gasesc un raspuns la aceasta credinta. Pana cand, intr-o zi mi-a fost prea lene sa mai caut un raspuns. Din acel moment, mi-am indreptat atentia in alta directie. Din acel moment nu mai eram un efect secundar ci eram eu cel care producea efecte secundare. Iubirea, ura, moartea, viata, cuvantul, medicamentele (anti-viralele, vaccinele, adrenoliticele, simpatomimeticele, antidepresivele, psihostimulantele), mersul pe jos, visul, somnul, alcoolul, fumatul...erau toate efecte secundare. Erau efectele mele secundare. Poate va intrebati de la ce! Ei bine, din momentul in care imi dadusem seama ca nu sunt un efect secundar, am tras concluzia ca trebuie sa fiu bolnav, ca trebuia sa sufar de ceva, ca trebuia ca EU sa fiu bolnavul. Si fiind eu bolnavul, trebuia sa ma si tratez. Medicamentul nu erai tu. In nici-un fel. Si atunci, cautand ceva care sa ma vindece am inceput sa produc anticorpi. Dupa cum bine observati, tot ceea ce salveaza viata incepe cu „anti-„. Astfel, am inceput sa ma tratez cu „anti”: antiviata, anticorpi, anticelular. Altfel spus, am inceput sa ma tratez cu mine. Un fel de eu impotriva mea care sa aiba un final grandios: salvarea noastra. Medicamentul intotdeauna am fost eu. Scopul intotdeauna a fost efectul secundar la singular sau la plural...