domnul sorin și edwin honig și soarele ce răsare într-un bec economic

domnul sorin mi-a curățat sângele amestecat cu piele și m-a bandajat ca pe o mumie
domnul sorin are un băiat de 7 ani și un singur televizor la care se uită doar noaptea când băiatul și nevasta obsedată de seriale japoneze dorm
domnul sorin zâmbește în cabinetul lui plin de fiole de lidocaină și tone de role de tifon îmi spune nu-ți face griji soarele răsare doar atunci când avem ochii deschiși

și eu am ochii deschiși neclintiți blocați pe tavanul ușor roz aproape iluzor de unde văd soarele într-un bec economic

în stânga mea o asistentă cu părul verde apasă pieptul unui bătrân iar de jur împrejur mesele de operație sunt pline de instrumente mici lucioase tăioase ca niște jucărioare interzise

la un moment dat nu pricep cum am ajuns aici apoi îmi amintesc vreau să întreb pe cineva dacă tu esti bine dar nu mă pot mișca umărul drept mi-a sărit vreo 8 cm coastele din dreapta îmi apasă plămânul iar gâtul mi-e împrejmuit de un plastic rece

uneori singurătatea o simți în privire în ochii care nu te privesc și soarele răsare într-un bec economic și fără înțeles îmi aduc aminte de edwin honig îmi spun de poezie nu scapi nici cu alzheimer cu toate astea poezia n-are sens decât atunci când oamenii pe care i-ai iubit nu pleacă niciodată din tine ei devin carnea și țesutul și fiecare organ care te țin în viață și soarele răsare și soarele răsare

ochii mei cad în întuneric și totul e real de realitate nu scapă nimeni nici dacă a trăit o viață întreagă în iluzii îi șoptesc cuiva care îmi strecoară un ac într-o parte a corpului și o voce îmi răspunde o să te doară și îmi vine să râd îi spun voi sta cuminte dar la sfârșit merit o bomboană și totul e real mai adaug de realitate nu scapă nimeni nici dacă a trăit o viață întreagă în iluzii

și vocea se transformă în voci care aleargă pe un câmp metafizic plini de melci și de îngeri fără urechi și mama e atât de tânără și de frumoasă și din cer cad păpădii și timpul se dilată în secunde gelatinoase și planetele se transformă în biluțe colorate prinse într-un șirag pe care-l porți la piept peste rochia ta albastră într-o seară de primăvară

domnul sorin îmi scutură ușor arătătorul mâinii drepte
domnul sorin zâmbește îmi spune nu-ți face griji soarele răsare doar atunci când avem ochii deschiși
domnul sorin dispare

și eu deschid ochii și rămân cu ei deschiși
soarele răsare pe cerul din ochii tăi care mă privesc